Heirs' moral damages for political-conviction claim upheld; State's appeal inadmissible as decision final.

Ședința publică de la 9 februarie 2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanții V.I. și V.L., prin acțiunea introductivă, în calitate de moștenitori ai defunctului lor tată, I.V., au solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D.G.F.P. Bihor la plata sumei de 700.000 Euro cu titlu de daune pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare la închisoare.

Tribunalul Bihor, prin sentința civilă nr. 153/C/2011 din 9 februarie 2011, a respins cererea formulată de către reclamanții V.I. și V.L. în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE privind acordarea de daune morale și a constatat caracterul politic al condamnării la 5 ani închisoare în baza sentinței penale nr. 18/1954 a Tribunalului Militar Teritorial Timișoara, a numitului I.V., cu motivarea că nu se poate susține că, prin adoptarea art. 5 din Legea nr. 221/2009, persoanele în cauză ar putea avea o speranță legitimă, astfel cum este consacrată în jurisprudența CEDO la acordarea despăgubirilor morale, întrucât dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată ca rezultat al unei operațiuni normale pe calea controlului de constituționalitate al acesteia.

Prin decizia nr. 1503/2011 de la 8 iunie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a respins recursul promovat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a admis ca fondat recursul introdus de recurenții - reclamanți V.I.A. și V.L.V., a modificat în parte sentința în sensul că a admis în parte acțiunea introductivă și a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 42.000 Euro cu titlu de daune morale în favoarea reclamanților, reținând că acțiunea se impune a fi admisă prin prisma dispozițiilor art. 14 din CEDO, reclamanții neputând fi discriminați fără o justificare obiectivă și rezonabilă față de celelalte persoane aflate într-o situație similară și comparabilă, care au obținut hotărâri de condamnare a Statului Român anterior datei mai sus arătate.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a declarat recurs, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, modificarea în tot a deciziei recurate, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiate, invocând drept motive de nelegalitate dispozițiile art. 304 punctele 3, 4, 8 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs, pârâtul a arătat că, având în vedere că despăgubirile au fost acordate în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției și a dispozițiilor art. 14 din CEDO și nu a legii speciale, hotărârea instanței de fond era supusă căii de atac a apelului și nu recursului, iar, pe fondul recursului, a învederat că nu mai există temei juridic pentru acordarea daunelor morale ca măsuri reparatorii, deoarece prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010.

Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele :

Prin prevederile art. XIII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, legiuitorul a înțeles să modifice art. 4 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în sensul că hotărârea pronunțată potrivit alineatului 4 al aceluiași articol este supusă recursului, care este de competența curții de apel.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul Bihor, secția civilă, a fost pronunțată sub incidența Legii nr. 202/2010, astfel încât, potrivit art. XXII din acest act normativ, sentința este supusă numai recursului ; în ceea ce privește competența de soluționare a căii de atac, în aplicarea art. 4 din Legea nr. 221/2009, aceasta revine curții de apel ca instanță imediat superioară tribunalului.

Întrucât decizia Curții de Apel, dată în recurs, este irevocabilă, cel de-al doilea recurs formulat de pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE va fi respins ca inadmisibil, neexistând posibilitatea să se declare recurs împotriva unei hotărâri irevocabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR împotriva deciziei civile nr. 1503/2011 de la 8 iunie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă ca inadmisibil.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 februarie 2012.