Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 430/2012 AI generated

Suspension of enforcement request dismissed as devoid of interest following resolution of underlying appeals

Case Number Decizia nr. 430/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the defendant state authority against the appellate court's order denying a request for suspension of enforcement, finding the appeal devoid of interest because the underlying disputes had already been resolved by the appellate court. The case involved a commercial dispute where a private company sought payment of approximately 16,500 lei for the updated price of a real estate property, with the defendant state agency arguing that immediate enforcement would harm the state budget and citing the plaintiff's potential insolvency. The court applied Article 312 of the Code of Civil Procedure, determining that since the appeals against the lower judgment were settled, there was no legal basis to revisit the suspension request, thereby leaving the appellate decision denying the stay in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 312 C. proc. civ; Suspension of enforcement request dismissed as devoid of interest following resolution of underlying appeals: S-a mai apreciat că aspectele invocate de apelanta pârâtă vizând prejudicierea bugetului de stat nu pot fi reținute, întrucât sumele la care pârâta a fost obligată, au fost stabilite printr-o hotărâre judecătorească, astfel de sume fiind prevăzute de legiuitor în bugetul A.V.A.S. cu această destinație specială, fără a afecta bugetul de stat (art. 9 din O.U.G. 88/1997 modificată).

Keywords

AI generated
enforcement decision suspension of payments civil dispute immediate dismissal insolvency revocation of suspended sentence

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Ședința publică de la 2 februarie 2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 750 din 7 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanta SC C. SRL Drobeta Turnu Severin, a fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei suma de 16.507 lei, reprezentând prețul actualizat al imobilului situat în Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți și s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 77.734 lei, fiind obligată pârâta să-i plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 2.606,42 lei (500 lei onorariu avocat, 1.000 lei onorariu expert contabil, 1.101,42 lei taxă timbru, corespunzător pretențiilor admise și 5 lei timbru judiciar).

Împotriva sentinței au declarat apel pârâta A.V.A.S. București și reclamanta SC C. SRL Drobeta Turnu Severin, A.V.A.S. București a solicitat și suspendarea executării sentinței apelate.

Prin încheierea din data de 6 septembrie 2011 Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a respins cererea de suspendare executare a sentinței constatând, în esență, că aceasta este neîntemeiată nefiind întrunite condițiile de acordarea suspendării, deoarece pe lângă faptul că executarea sentinței nr. 750 din 07 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, nu a fost începută, nu există motive temeinice pentru suspendare.

S-a mai apreciat că aspectele invocate de apelanta pârâtă vizând prejudicierea bugetului de stat nu pot fi reținute, întrucât sumele la care pârâta a fost obligată, au fost stabilite printr-o hotărâre judecătorească, astfel de sume fiind prevăzute de legiuitor în bugetul A.V.A.S. cu această destinație specială, fără a afecta bugetul de stat (art. 9 din O.U.G. 88/1997 modificată).

Nici motivele referitoare la insolvabilitatea reclamantei nu au fost reținute, întrucât s-a apreciat că nu există niciun indiciu în acest sens, posibilitatea generală ca un comerciant să devină insolvabil neputând constitui în niciun caz, temei de suspendare.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta A.V.A.S. București întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctul 9 C. proc. civ. în susținerea căruia a arătat, în esență, că există riscul de a se proceda la executarea sumelor menționate în sentință ceea ce i-ar prejudicia și implicit și bugetul statului, având în vedere dispozițiile art. 9 alin. (1) din O.U.G. 88/1997 modificată de titlul I al Legii 99/1999 și că există posibilitatea ca până la soluționarea apelului intimata-reclamantă ca persoană juridică de drept privat, să devină insolvabilă.

Din verificările efectuate în sistemul informațional s-a constatat că apelurile declarate împotriva sentinței nr. 750 din 7 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, au fost soluționate prin decizia nr. 148 din 18 octombrie 2011 de către Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Întrucât prin cererea soluționată cu încheierea recurată, s-a solicitat suspendarea executării sentinței până la soluționarea apelurilor, și cum apelurile au fost soluționate prin decizia mai sus menționată, se constată lipsa interesului pârâtei A.V.A.S. București pentru a mai stărui în soluționarea căii de atac promovate.

Așa fiind, criticile formulate de recurenta pârâtă nu mai au nici o relevanță juridică pentru a mai fi analizate și în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva încheierii din 6 septembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2012.