Shareholder's appeal rejected; resolutions stand absent nullity for breach-of-duty or voting-rights claims.

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 493 din 27 septembrie 2010, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea promovată de reclamanta S.I.F. TRANSILVANIA SA în contra pârâtei SC R.M.L. SA BRAȘOV ca nefondată.

Instanța de fond a reținut că prin acțiunea formulată s-a solicitat constatarea nulității hotărârilor nr. 3 și 5 adoptate de societatea pârâtă la 2 martie 2010 dar că motivele de nulitate privind modalitatea de convocare a adunării generale, conținutul acesteia și încălcarea dispozițiilor art. 127 și art. 1361 din Legea nr. 31/1990 nu sunt întemeiate.

Cu privire la aceste ultime două cauze de nulitate, judecătorul fondului a reținut că sancțiunea prevăzută de art. 127 alin. (1) din LSC este răspunderea patrimonială iar încălcarea prevederilor art. 1361 din Legea nr. 31/1990 nu conduce la nulitatea hotărârii nr. 5, reclamanta nefiind vătămată prin adoptarea acesteia.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost admis în sensul că sentința apelată a fost schimbată în parte, constatându-se nulitatea hotărârii nr. 3 din 2 martie 2010 a AGOA SC R.M.L. SA, păstrându-se restul dispozițiilor sentinței.

Instanța de apel a înlăturat critica cu privire la sancțiunea anulabilității pentru încălcarea dispozițiilor legale cu privire la modalitatea de convocare și a apreciat ca întemeiată critica privind nerespectarea art. 3 pct. 30 din Legea nr. 85/2006 reținând că hotărârea AGA nr. 3 din 2 martie 2010 de revocare a consiliului de administrație și numire a unor noi administratori, după ce prin hotărârea nr. 1 și 2 din aceeași dată a fost revocat administratorul special este lovită de nulitate.

Critica cu privire la nereținerea de către instanța de fond a nulității hotărârii nr. 5 din 2 martie 2010 pentru nerespectarea prevederilor art. 127 alin. (1) și art. 1361 din Legea nr. 31/1990, au fost înlăturate de instanța de apel cu motivarea că eventuala încălcare a dispozițiilor art. 127 din lege nu este sancționată cu nulitatea hotărârii AGA astfel adoptată ci ea atrage răspunderea patrimonială a celui în cauză iar referitor la încălcarea art. 136 1 din aceeași lege, nu s-a dovedit că hotărârea de acordare a 20 de salarii compensatorii încalcă interesele legitime ale societății.

În contra deciziei menționate a declarat recurs reclamanta S.I.F. TRANSILVANIA SA pentru motivul prevăzut de art. 304.9 C. proc. civ. în a cărei dezvoltare invocă greșita aplicare a prevederilor art. 127 din Legea nr. 31/1990, a cărui încălcare, în aprecierea sa, atrage nulitatea absolută și greșita aplicare a prevederilor art. 1361 din Legea nr. 31/1990 întrucât acționara Asociația Salariaților R. nu a acționat cu bună credință ci contrar intereselor societății, sancțiunea fiind tot nulitatea absolută.

Recursul nu este fondat.

Criticile de nelegalitate dezvoltate de recurentă în motivarea cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. au ca obiect aplicarea de către instanțe a prevederilor art. 127 alin. (1) și art. 1361 din Legea nr. 31/1990 sub aspectul sancțiunilor atrase de nerespectarea lor.

Cu privire la art. 127 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, sancțiunea pentru nerespectarea acestuia este expres prevăzută de legea comercială, situație în care orice speculație teoretică este superfluă.

Astfel, conform textului citat: „Acționarul care, într-o anumită operațiune, are, fie personal, fie ca mandatar al unei alte persoane, un interes contrar aceluia al societății, va trebui să se abțină de la deliberările privind acea operațiune. (2) Acționarul care contravine acestei dispoziții este răspunzător de daunele produse societății, dacă, fără votul său, nu s-ar fi obținut majoritatea cerută”.

Prin urmare, instanțele constatând că sancțiunea pe care textul de lege o prevede este răspunderea patrimonială a acționarului în culpă iar nu sancțiunea nulității actului, a hotărârii AGA adoptată în aceste condiții, au făcut o corectă aplicare a legii, respectiv a prevederilor art. 127 din Legea nr. 31/1990.

Cât privește art. 1361 din Legea nr. 31/1990, acest text de lege, în caz de încălcare, va atrage tot o sancțiune patrimonială.

Potrivit textului citat: „Acționarii trebuie să își exercite drepturile cu bună credință, cu respectarea drepturilor și a intereselor legitime ale societății și ale celorlalți acționari”. Se instituie, astfel, pentru acționari o obligație generală de exercitare cu bună credință a drepturilor, convertită într-o obligație generală de non facere, de a nu încălca drepturile și interesele legale ale societății și ale celorlalți acționari prin exercitarea abuzivă a propriilor drepturi. Sancțiunea pentru cazuri concrete și punctuale de încălcare a obligației de bună credință, respectiv pentru comportament abuziv, este una patrimonială și ea este prevăzută de art. 723 C. proc. civ. care se aplică în baza art. 1 C. com., întrucât legea comercială nu dispune asupra sancțiunii, ci numai asupra principiului.

Conform art. 723 C. proc. civ.: „Drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege. (2) Partea care folosește aceste drepturi în chip abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite”.

Prin urmare, sancțiunea pentru exercitarea abuzivă a drepturilor procedurale reglementată de legea civilă, lege care se aplică și în materia comercială conform art. 1 C. com., este răspunderea patrimonială iar nu sancțiunea nulității vreunui act juridic cu care acestea ar fi în legătură.

Aceasta este situația în ce privește dreptul comun al societăților comerciale.

Societatea pârâtă, după cum susține chiar recurenta reclamantă prin acțiunea sa, se află însă sub incidența Legii nr. 247/2004 privind piața de capital, modificată, și deci a dispoziției speciale din această lege cuprinsă în art. 210 alin. (2) care îi este aplicabilă și care, fără echivoc, dispune asupra sancțiunii patrimoniale pentru exercițiul abuziv al drepturilor de către deținătorii de valori mobiliare, nu asupra sancțiunii nulității.

Astfel, potrivit art. 210 alin. (2) din Legea nr. 247/2004 modificată: „Deținătorii valorilor mobiliare trebuie să își exercite drepturile conferite de acestea cu bună credință, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale celorlalți deținători și a interesului prioritar al societății comerciale, în caz contrar fiind răspunzători pentru daunele provocate”.

Este de observat că legea, civilă sau comercială, nu a reglementat nici ca excepție vreo situație în care abuzul de drept, care este o caracteristică a comportamentului procedural, judiciar sau extrajudiciar al unui subiect de drept, să se constituie într-o cauză de nulitate a unui act juridic, astfel cum pretinde recurenta reclamantă în acțiunea formulată.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că nici critica cu privire la aplicarea art. 1361 din Legea nr. 31/1990 de către instanțe, pe care recurenta reclamantă și-a întemeiat motivul de nulitate a hotărârii AGEOA nr. 5 adoptată de societatea pârâtă la 02 martie 2010, nu poate fi primită.

Drept urmare, Înalta Curte, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă S.I.F. TRANSILVANIA S.A. BRAȘOV împotriva deciziei comerciale nr. 2/Ap din 13 ianuarie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2011.