Tort liability for operator's failure to mark petroleum pipeline route and inform authorities of servitude

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 4106/105/2007, reclamanta SC P.T.R. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC C. SA obligarea acesteia la plata sumei de 1.884.657,562 RON reprezentând prejudiciu patrimonial și 324.007,65 RON dobândă legală aferentă prejudiciului calculată până la data de 25 iunie 2007 .

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în anul 2004 G.P. Italia - care deținea în România o filială respectiv SC P.R.C.S. SA - a decis realizarea unei noi investiții majore, prin constituirea în regim „green field” a unei fabrici de anvelope.

S-a susținut că în urma realizării mai multor studii de piață s-a decis achiziționarea unui teren în suprafață de 394.558,51 m2, solicitându-se în prealabil de către Primăria Slatina emiterea unui certificat de urbanism, care să ateste regimul juridic, economic și tehnic al terenului, pentru a se putea verifica dacă acesta corespunde scopului construirii unei fabrici de anvelope.

Prin Certificatul de urbanism nr. 939 din 13 octombrie 2004, Primăria Slatina a informat solicitantul cu privire la relațiile cerute, urmând ca acesta să obțină datele tuturor operatorilor și autorităților competente, în vederea obținerii documentației necesare autorizației de construcție printre care și pârâtei SC C. SA.

A învederat reclamanta că în urma acestei verificări, la data de 22 octombrie 2004, SC P.R.C.S. SA a cumpărat terenul în cauză, investiție ce urma a se realiza în două etape majore și anume pregătirea terenului prin sistematizarea lui pe verticală, nivelarea acestuia și realizarea platformei de beton ce constituia fundația viitoarei fabrici și în final construcția propriu-zisă a fabricii.

În ceea ce privește realizarea primei etape, a arătat reclamanta că prin Avizul nr. 635 din12 noiembrie 2004 pârâta SC C. SA. prin Regionala Argeș a avizat favorabil lucrările de amenajare a platformei, constatându-se că „lucrarea precizată nu afectează Sistemul Național de Transport Țiței, Gazolină, Etan și Condensat”.

A menționat reclamanta că în perioada de referință 31 ianuarie 2004 și 10 mai 2005 (perioada producerii prejudiciului) pârâta SC C. SA care în baza Ordinului nr. 35/2004 deținea calitatea de unic transportator prin conducte, atât pentru țiței, cât și pentru produse petroliere (benzină și motorină) nu a informat investitorul că terenul achiziționat era subtraversat de o conductă magistrală de transport motorină, conductă care la acea vreme era exploatată exclusiv de către SC C. SA.

Reclamanta a arătat că a luat cunoștință de existența conductei magistrale de transport motorină în cursul lunii martie 2005, în timpul executării lucrărilor, după ce în prealabil a fost obținută Autorizația nr. 632 din 6 decembrie 2004 pentru efectuarea lucrărilor de „sistematizare verticală, nivelare platformă pentru Fabrica de cauciucuri” conform O.U.G. nr. 939/2004 și după preluarea investiției la data de 21 decembrie 2004, de către nou înființata filială SC P.T.R. SRL (reclamanta din prezenta cauză) și implicit a terenului în discuție, prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5912 din 21 decembrie 2004 de BNP R.R. - Slatina.

A mai arătat reclamanta că în urma descoperirii acestei stări de fapt, necunoscută nici investitorului inițial, deși s-au efectuat toate investigațiile necesare înaintea cumpărării terenului, având în vedere cheltuielile deja efectuate constând în achiziționarea terenului, încheierea contractelor de antrepriză, de management al proiectului etc. precum și interesul la nivel de grup al construirii în termenul prestabilit a unei noi fabrici de anvelope, s-a decis continuarea investiției și devierea conductei de transport produse petroliere.

Cu privire la acest din urmă aspect al devierii conductei a menționat reclamanta că deși pârâta care era singura vinovată de situația creată, a acceptat doar varianta devierii conductei pe cheltuiala propusă investitorului cu executantul agreat - SC I. SA, sens în care la data de 5 aprilie 2005 s-a încheiat cu acesta Contractul de antrepriză nr. 56, întocmindu-se Proiectul nr. 3710/2005, fiind necesară devierea unui tronson de conducte cu lungimea de 1,175 km și că lucrările au fost finalizate la data de 31 mai 2005, prețul contractului în sumă de 305.000 euro fiind plătit integral de către investitorul SC P.T.R. SRL, că au fost angajate costuri suplimentare pentru servicii de proiectare și supervizare prestate de societatea SC T.M.G.S.R. SRL în legătură cu devierea conductei - în valoare de 75.000 euro conform facturii nr. 872.205 din 30 iunie 2005, sumă actualizată conform extrasului de cont nr. 187 din 30 septembrie 2005.

A mai apreciat reclamanta că alături de aceste costuri suplimentare și neprevăzute prejudiciul s-a mărit și prin pierderea suprafeței de teren proprietatea sa care, în urma devierii a fost afectată exclusiv acestei conducte, astfel încât terenul ce nu poate fi utilizat este de aproximativ 22.000 m2, valoarea acestuia ridicându-se la 80.960 euro (valoarea 1m2 la momentul cumpărării fiind de 3,68 euro).

Invocând dispozițiile art. 998 și art. 999 C. civ. reclamanta a solicitat instituirea răspunderii civile delictuale a pârâtei pentru prejudiciul constând în cele menționate anterior, la care se adaugă dobânda legală aferentă, datorată conform O.G. nr. 9/2000 și art. 1088 C. civ., având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului.

În privința faptei ilicite a pârâtei, a apreciat reclamanta că aceasta constă în încălcarea obligației legale: de a marca existența și traseul conductei prin plăcuțe indicatoare de teren – obligație ce rezultă din Legea petrolului nr. 238/2004, din Ordinul Ministerului Industriei și Resurselor nr. 371/2002 modificat prin Ordinul nr. 806/2004 și Ordinul Ministerului Economiei și Comerțului nr. 47/2003 și care nu a fost respectată, începând cu data la care a devenit transportator unic, de a informa autoritățile locale despre existența și traseul conductei de transport motorină ce subtraversa terenul – obligație reglementată conform art. 7 și art. 10 din Ordinul Ministerului Economiei și Comerțului nr. 47/2003, și cu titlu de principiu prin Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului, de a informa solicitantul avizului cu privire la existența și traseul conductei de transport motorină, cu ocazia emiterii Avizului favorabil nr. 635 din 12 noiembrie 2004.

În privința raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu, învederează reclamanta că în măsura în care pârâta și-ar fi îndeplinit obligațiile legale, investitorul nu ar fi ajuns să suporte costurile legale de deviere a conductei, deoarece nu ar fi achiziționat acest teren și în ceea ce privește elementul de vinovăție a apreciat că pârâta fiind o societate specializată în domeniul transportului petrolului, cu atribuții legate expres de acest domeniu, omisiunea de a se conforma obligațiilor legale amintite reprezintă o dovadă de culpă gravă.

După efectuarea raportului de expertiză topo, reclamanta și-a precizat valoarea pretențiilor.

Prin Sentința nr. 127 din 21 aprilie 2009 Tribunalul Prahova a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta SC P.T.R. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC C. SA, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.871.534,49 RON prejudiciu material, 576.382,99 RON dobândă legală aferentă debitului pentru perioada 31 mai 2005 - 11 februarie 2009 și să plătească reclamantei suma de 31.007,53 RON taxa de timbru, 600 RON onorariu expert și 40.477,43 RON onorariu avocat.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că la nivelul anului 2004, ca urmare a hotărârii G.P. Italia de a realiza o investiție în România, filiala SC P.R.C.S. SA a procedat la achiziționarea unui teren în suprafață de 394.558,51 m2 , după ce în prealabil, în cadrul investigațiilor cu privire la teren, prin Certificatul de urbanism nr. 939 din 13 octombrie 2004 emis de Primăria Slatina a fost înștiințată că terenul îndeplinea condițiile tehnice, economice și juridice pentru realizarea investiției.

Din conținutul certificatului de urbanism – pct. 4 rezultă că pentru obținerea autorizației de construire, solicitantul trebuie să prezinte printre altele dovada proprietății terenului și o serie de avize printre care și cel aparținând SC C. SA. La data 22 octombrie 2004 SC P.R.C.S. SA, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5705/2004 de BNP R.B., a achiziționat terenul în discuție, iar prin Avizul nr. 635 din 12 noiembrie 2004 pârâta SC C. SA prin regionala Argeș a avizat favorabil lucrările de amenajare și sistematizare a platformei, constatându-se că acestea nu afectează sistemul național de transport țiței, gazolină, etan și condensat.

Ulterior, prin Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 5912 din 21 decembrie 2004 de BNP R.R., cumpărătorul inițial SC P.R.C.S. SA a vândut nou înființatei SC P.T.R. SRL (reclamanta în cauză), terenul în discuție, astfel încât potrivit hotărârii G.P. Italia investiția urma a fi efectuată de către noul achizitor.

Cu ocazia demarării lucrărilor s-a constatat că terenul era subtraversat de o conductă magistrală de transport motorină, fapt necunoscut de către primul cumpărător, cât și de către reclamantă și în consecință, pentru continuarea investiției au fost necesare lucrări de deviere a conductei de transport motorină, ce au impus efectuarea de cheltuieli suplimentare, constând în încheierea contractului de antrepriză nr. 56 din 5 aprilie 2005 cu SC I. SA, cât și costuri generale de servicii de proiectare și supervizare efectuate de SC T.M.G.S.R. SRL

Tribunalul a reținut că la nivelul perioadei de referință, în temeiul O.G. 35/2004 pârâta deținea calitatea de unic operator, având astfel o serie de obligații aferente scopului dat prin actul normativ menționat și a cenzurat apărarea acesteia, legată de faptul că ar fi dobândit calitatea de operator al sistemului național de transport produse petroliere în baza Protocolului încheiat la 22 octombrie 2004 cu SC P. SA (concomitent cu achiziționarea terenului de către investitorul inițial), și că astfel pretinsele fapte ilicite din perioada anterioară acestei fapte nu îi sunt imputabile.

Astfel, instanța a reținut că obligațiile SC C. SA aferente preluării noului sistem de transport au fost dobândite în baza O.G. 35/2004, începând cu data de 3 februarie 2004 și nicidecum în baza Protocolului de predare-primire ce trebuia încheiat în termen de 30 zile, conform ordonanței menționate.

De altfel, din ansamblul actelor normative menționate de reclamantă – Ordinul Ministrului Industriei și Resurselor nr. 371/2002, Ordinul Ministrului Economiei și Comerțului nr. 47/2003, Legea petrolului nr. 238/2004 cât și Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului, Tribunalul a reținut că, pârâta, în calitate de unic operator, avea obligația de a marca existența și traseul conductei de motorină prin plăcuțe indicatoare, de a informa autoritățile locale despre existența și traseul conductei și de a acorda solicitantului avizului informațiile necesare.

Tribunalul a înlăturat ca lipsită de relevanță apărarea subsidiară a pârâtei și anume că obligația de a marca traseul unei conducte este reglementată în scop tehnic și nu informativ, în sensul de a fi adusă la cunoștința publică prin montarea plăcuțelor indicatoare, întrucât nerespectarea acesteia nu trebuie privită doar în mod individual, ci alăturat celorlalte două obligații menționate. Ele au generat imposibilitatea reclamantei de a cunoaște existența unui impediment în realizarea programului de investiții și a posibilității de a opta, în sensul renunțării la investiție .

Tribunalul a cenzurat totodată și apărarea potrivit căreia reclamanta ar fi trebuit să dea dovadă de maximă diligență anterior achiziționării terenului și să apeleze la specialiști care, în urma analizării situației de la fața locului, ar fi tras concluziile reale.

Astfel s-a reținut de către instanță că reclamanta supunându-se dispozițiilor legii s-a adresat, în scopul obținerii certificatului de urbanism, autorităților locale, în privința cărora există o prezumție legală de cunoaștere a regimului juridic, economic și tehnic a imobilelor aflate în raza de autoritate . Mai mult, achizitorul inițial conformându-se cerințelor prevăzute de Certificatul de urbanism nr. 939 din 13 octombrie 2007 s-a adresat pentru eliberarea avizelor necesare trimiterii autorizației de construire pentru prima etapă a investiției pârâtei SC C. SA Regionala Argeș, răspunsul dat conținând avizul favorabil, precizându-se că lucrarea nu afectează Sistemul Național de Transport Țiței, Gazolină, Etan și Condensat, fără a se face vorbire de existența unei conducte petroliere.

Instanța a constatat ca lipsit de relevanță faptul că reclamanta s-a adresat greșit regionalei Argeș și nu sediului central al pârâtei și în consecință răspunsul a fost dat doar în limitele competenței regionale, deoarece solicitarea reclamantei avea un caracter generic, iar obligația emitentului în speță constă în aceea de a pune la dispoziția solicitantului toate informațiile necesare.

În acest context, este greu de conceput că regionala Argeș, structură a pârâtei, nu avea informații despre traseul conductei de transport produse petroliere și drept consecință exista posibilitatea ca amplasamentul lucrărilor propus să se afle în zona de protecție și siguranță a conductei, caz în care documentația pentru obținerea avizului trebuia în mod legal trimisă la sediul central.

Așadar, nerespectarea acestor obligații de informare, în opinia instanței a reprezentat fapta ilicită de neinformare, prin omisiune.

Tribunalul a reținut în privința prejudiciului încercat de reclamantă, că acesta constă tocmai în cheltuielile suplimentare, necesitate de realizarea lucrărilor de deviere, cât și în imposibilitatea utilizării unei suprafețe de teren de câte 5 metri de o parte și de alta a axului conductei ce subtraversează proprietatea reclamantei, cuantumul prejudiciului efectiv cât și a beneficiului nerealizat indicat prin cererea precizatoare, nefiind contestat de către pârâtă. Legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu în cauză a constat în aceea că dacă pârâta și-ar fi îndeplinit obligațiile de informare, cel puțin într-una din cele trei forme, reclamanta ar fi avut posibilitatea de a renunța la achiziționarea terenului sau la demararea lucrărilor de investiție.

În final, din ansamblul probelor administrate în cauză și a situației de fapt reținute, instanța de fond a apreciat ca fiind dovedit și elementul de vinovăție constând în omisiunea pârâtei, ca și societate specializată în domeniul transportului petrolului, cu atribuții exprese de a se conforma dispozițiilor legale.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel SC C. SA, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în ceea ce privește natura juridică a litigiului, necompetența materială a primei instanțe, prescripția dreptului material la acțiune și neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale.

În privința naturii juridice a litigiului s-a susținut că litigiul intră în sfera de reglementare a contenciosului administrativ, în condițiile în care despăgubirile au fost solicitate ca urmare a emiterii Avizului nr. 635 din 12 noiembrie 2004 emis de SC C. SA, invocându-se o vătămare cauzată de pârâtă prin acest act administrativ.

S-a arătat în continuare că SC C. SA este autoritate publică asimilată, în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004, deoarece este persoană juridică de drept privat autorizată să presteze un serviciu public, respectiv serviciul public național de transport prin conducte a țițeiului, gazolinei, condensatului și etanului și, la momentul emiterii avizului a produselor petroliere, între care și motorina.

În susținerea acestui motiv de apel s-a prezentat și modalitatea de înființare a societății, divizarea acesteia și reorganizarea.

S-a arătat că Avizul nr. 635 din 12 noiembrie 2004 emis de SC C. SA, Regionala Argeș, este un act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c), al Legii nr. 554/2004, respectiv act unilateral cu caracter unilateral sau normativ, emis de o autoritate publică, în vederea executării ori a organizării executării legii, care a dat naștere, a modificat sau a stins raporturi juridice.

În acest context s-a solicitat a se constata că litigiul aparține sferei contenciosului administrativ, solicitându-se a se constata necompetența materială a primei instanțe și prescripția dreptului material la acțiune.

O altă critică formulată de apelantă se referă la neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale.

În susținerea acestui motiv de apel, s-a arătat că instanța de fond, în mod eronat a preluat o serie de afirmații ale reclamantului, nesusținute de nici o probă aflată la dosar, contestându-se declarația martorului și cuprinsul avizului nr. 635 din 12 noiembrie 2004, care nu fac dovada motivării din considerente.

S-a arătat de asemenea că instanța a făcut abstracție de obligația de garanție pentru evicțiune, care revine vânzătorului din cele două contracte de vânzare cumpărare, vânzătorii fiind în realitate chemați să răspundă pentru pagubele cauzate reclamantei cumpărătoare.

În ceea ce privește fapta ilicită, s-a apreciat că în mod eronat s-a reținut că aceasta constă într-o pretinsă încălcare, care ar fi avut drept efect lipsirea reclamantei de posibilitatea de a se informa asupra situației conductelor care subtraversează terenul pe care acesta intenționa să construiască o fabrică de anvelope, și, ca urmare, inducerea în eroare a acesteia, cu privire la regimul urbanistic al terenului.

În speță s-a reținut că fapta ilicită ar consta într-o serie de omisiuni.

În privința încălcării unei pretinse obligații de a marca existența și traseul conductei, s-a arătat că, din examinarea Ordinului nr. 371/2002 nu reiese că obligația de marcare revine operatorului conductei, cu atât mai mult cu cât s-a dispus ca plăcuțele indicatoare care au trasat traseul conductei să fie montate în același timp cu conducta, scopul edictării acestor dispoziții legale fiind mai mult tehnic, iar nu informativ, instanța considerând în mod greșit nerelevantă această apărare, învederându-se și că nu s-a făcut dovada lipsei plăcuțelor indicatoare la momentul achiziționării terenului.

Apelanta pârâtă a susținut că intimata reclamantă nu a dovedit că anterior achiziționării terenului s-ar fi adresat unor specialiști care, în urma analizării situației de la fața locului, ar fi tras concluzia că terenul este liber în subteran.

În raport de momentul preluării de către SC C. SA a activității de administrare a conductelor de motorină, aceasta nu a avut în mod practic timpul necesar inspectării conductelor și marcării traseului acestora, întrucât vânzarea terenului de către proprietarul inițial și luarea deciziei SC P.T.R. SRL de investire pe terenul respectiv, în vederea construirii fabricii de anvelope, a avut loc în luna octombrie 2004, dată la care abia se încheiaseră acordurile de predare primire a patrimoniului SC P. SA. către SC C. SA. .

Pentru a fi utile în luarea unei decizii obiective, cu privire la achiziționarea unui teren și proiectarea investiției, demersurile pentru determinarea situației juridice a terenului ar fi trebuit efectuate anterior planificării investiției, astfel că este lipsit de relevanță transferul de proprietate intervenit la 21 decembrie 2004, între reclamanta SC P.T.R. SRL și SC P.R.C.S. SA., deoarece pe de o parte, la data achiziționării terenului de către reclamantă investiția era deja proiectată, iar pe de altă parte, reclamanta nu a efectuat nici un fel de demersuri proprii, distincte de demersurile antecesoarei sale - SC P.R.C.S. SA pentru a se informa cu privire la situația juridică a terenului.

În privința obligației de a informa autoritățile locale, despre existența și traseul conductei de transport motorină, s-a reținut că s-a dovedit de către reclamantă că această procedură a fost îndeplinită și mai mult decât atât, termenul nu era împlinit la data eliberării avizului.

A susținut apelanta că în privința încălcării obligației de a informa solicitantul avizului cu privire la existența și traseul conductei de transport motorină, nu există obligație legală stabilită în sarcina SC C. SA, de informare cu privire la sistemele pe care le administrează, existând doar obligația de a emite avizul favorabil cu / fără condiții, sau a unui aviz nefavorabil.

Solicitarea emiterii avizului a fost înregistrată de reclamantă și se referea numai la avizarea, favorabilă, din punct de vedere al afectării sistemului național de transport țiței-gazolină-etan, avizul emis fiind complet din punct de vedere al competențelor unității care la emis.

S-a concluzionat că nu se poate reține încălcarea vreunei dispoziții legale, întrucât SC C. SA nu era obligată să furnizeze vreo informație, în lipsa unei cereri formulate de către solicitant, fie direct la sediul central, fie la o structură teritorială a sa, competentă în emiterea avizelor aferente sistemului național de transport al produselor petroliere, structură care în urma sesizării imposibilității emiterii unui aviz favorabil, să transmită documentația primită în conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. (2) din procedura aprobată prin Ordinul nr. 47/2003 structurii centrale, întrucât structura centrală nu a fost sesizată cu nici o astfel de sesizare.

S-a arătat că potrivit art. 18 din procedura aprobată prin Ordinul nr. 47/2003, în situația în care amplasamentul lucrărilor propuse nu se află în zona de siguranță, ori în zona de protecție a obiectivelor/sistemelor din sectorul petrol și gaze naturale, avizul va fi emis de către structurile teritoriale ale operatorului.

Din cuprinsul textelor de lege incidente și a probelor administrate a rezultat că reprezentantul SC P.C.S. SA, solicitant al avizului la punctul de lucru de la P.L., a fost informat încă din 12 noiembrie 2004 asupra caracterului incomplet al avizului emis și totodată asupra necesității completării acestuia și din punct de vedere al sistemului de transport al produselor petroliere, fiind îndrumat în mod corect în ceea ce privește competența structurilor SC C. SA în emiterea avizelor favorabile celor două sisteme administrate de acesta.

Prin Decizia nr. 156 din 3 decembrie 2009 Curtea de Apel Ploiești, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC C. SA în contradictoriu cu intimata reclamantă SC P.T.R. SRL.

Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a reținut că litigiul nu intră în sfera de aplicare a contenciosului administrativ, deoarece intimata reclamantă nu a invocat nelegalitatea sau nulitatea avizului nr. 635 din 12 noiembrie 2004 și al SC C. SA și nici nu a solicitat anularea acestuia, prejudiciul intimatei reclamante nefiind generat de acest act administrativ, ci de întregul complex de acte materiale constând în principal în omisiunea apelantei pârâte de a informa intimata cu privire la existența rețelelor de transport, litigiul având natură comercială.

Curtea a înlăturat susținerea apelantei privind neîndeplinirea condițiilor angajării răspunderii sale civile delictuale, deoarece apelanta și-a încălcat obligația de marcare a traseului conductei, considerându-se nefondată susținerea acesteia privind nedovedirea, de către intimată a lipsei plăcuțelor indicatoare, întrucât apelanta era cea care trebuia să facă dovada montării și prezenței respectivelor plăcuțe, împrejurarea că a comunicat Primăriei traseul conductei neputând-o exonera de obligația de a informa intimata cu privire la acest traseu, prin avizul emis.

Instanța de apel a apreciat că expertiza întocmită în cauză dovedește legătura de cauzalitate între fapta ilicită a apelantei, de omisiune a marcării traseului conductei și a informării intimatei cu privire la acest traseu, aceasta din urmă nefiind împiedicată de a executa proiectul pentru care a dobândit terenul, ca urmare a avizului favorabil emis de apelantă.

Prin Decizia nr. 2609 din 6 iulie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție Secția Comercială, a admis recursul pârâtei SC C. SA Ploiești, a casat Decizia nr. 156 din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești și a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a constatat că sunt nefondate criticile recurentei SC C. SA care vizau natura de contencios administrativ a litigiului dedus judecății, deoarece acesta are ca obiect despăgubiri solicitate de intimata reclamantă, în temeiul art. 998 - 999 C. civ. și nu ca urmare a emiterii avizului 635 din 12 noiembrie 2004, de către apelanta pârâtă, acesta neavând natura unui act administrativ, ci a unei operațiuni administrative prealabile emiterii certificatului de urbanism și autorizației de construire solicitate de intimată, în speță nesolicitându-se niciodată anularea respectivului aviz, de către intimata reclamantă, stabilindu-se cu autoritate de lucru judecat că litigiul are natură comercială.

Curtea a apreciat însă că decizia instanței de apel nu a răspuns într-un mod satisfăcător criticilor apelantei pârâte, care vizau neîntrunirea tuturor condițiilor necesare atragerii răspunderii civile delictuale a intimatei reclamante, astfel că nu se poate exercita controlul judiciar, situație ce echivalează cu soluționarea procesului fără a se intra în cercetarea fondului, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., s-a admis recursul pârâtei și s-a casat cauza, cu trimitere spre rejudecare, pentru a se analiza și a se răspunde motivelor de recurs care privesc antrenarea răspunderii civile delictuale a apelantei pârâte.

Pe linia deciziei de casare, la termenul de judecată din 17 noiembrie 2010, părțile prin apărători, au pus concluzii cu privire la lipsa/existența condițiilor legale de angajare a răspunderii civile delictuale a apelantei pârâte, pentru prejudiciul reclamat de intimată.

Analizând sentința criticată, prin prisma motivelor de apel, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Curtea a reținut următoarele:

Prin Decizia nr. 2609 din 6 iulie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat irevocabil criticile apelantei pârâte SC C. SA Ploiești, care vizau natura de contencios administrativ a prezentului litigiu, instanța de recurs constatând că acesta are natură comercială și drept urmare nu sunt incidente dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în baza cărora apelanta pârâtă a invocat excepția de prescriere a acțiunii în dezdăunare promovată de intimata reclamantă.

Singura problemă de rezolvat, rămasă în sarcina instanței de apel, este analiza îndeplinirii/neîndeplinirii condițiilor legale de atragere a răspunderii civile delictuale a apelantei pârâte pentru prejudiciul invocat de intimata reclamantă.

Cu privire la fapta ilicită și vinovăția apelantei

Apelanta pârâtă a arătat că nu se poate reține în sarcina sa săvârșirea unei fapte ilicite, constând în încălcarea unei pretinse obligații de a marca existența și traseul conductei, sau a obligației de a informa autoritățile locale sau solicitantul avizului, respectiv intimata, despre existența și traseul conductei de transport motorină, neexistând vinovăție sub aceste aspecte.

Afirmațiile apelantei sunt contrazise de probatoriile administrate în cauză și de dispozițiile legale incidente.

La sfârșitul anului 2004, când s-a produs situația generatoare a prezentului litigiu, apelanta pârâtă SC C. SA era unic operator al Sistemului Național de Transport al Țițeiului, Gazolinei, Condensatului, cât și al Sistemului Național de Transport Produse Petroliere, astfel că în speță erau incidente dispozițiile art. 1 al Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 216/2000 potrivit căruia „conductele magistrale și instalațiile, echipamentele și dotările anexe, aferente Sistemului național de transport al țițeiului, gazolinei, condensatului și etanului, care au fost trecute în patrimoniul SC C. SA prin H.G. nr. 1213/1990 privind înființarea acesteia, sunt și rămân în proprietatea publică a statului și fac parte din domeniul public de interes național”, art. 6 din acest act normativ prevăzând că „până la aprobarea, în condițiile legii, a acordului petrolier de concesionare a activității de exploatare a sistemului național de transport al țițeiului, gazolinei, condensatului și etanului, inclusiv a conductelor magistrale și instalațiilor și echipamentelor anexe, SC C. SA Ploiești, va păstra bunurile menționate la art. 1 (inclusiv conductele magistrale, instalațiile – nota instanței) cu diligența unui bun proprietar și va asigura utilizarea normală a acestora”.

Conform art. 2 din O.G. nr. 35/2004 privind unele măsuri de unificare a activității de transport al țițeiului și produselor petroliere, aprobată prin Legea nr. 166/2004, ulterior abrogată prin O.G. nr. 37/2005, „bunurile proprietatea SC P. SA Ploiești, care concurau la desfășurarea activității de transport produse petroliere, motorină și benzină prin conducte au fost trecute fără plată, pe bază de Protocol încheiat între părți, din patrimoniul acestei societăți, în patrimoniul SC C. SA Ploiești, alin. (3) din acest text prevăzând că această din urmă societate – apelanta pârâtă din prezentul proces, îndeplinește, în urma unificării activității, funcția de transportator unic prin conductă a țițeiului și produselor petroliere, Ordonanța intrând în vigoare la 2 februarie 2004, după 3 zile de la publicare în M. Of. nr. 91/ 31.01.2004 și producându-și efectele până la 14 mai 2005, când a fost abrogată prin O.U.G. nr. 37/2005, activitatea de unic transportator prin conducte a produselor petroliere, fiind din nou preluată de SC P. SA de la această dată, în această perioadă cuprinsă între 2 februarie 2004 și 14 mai 2005, producându-se prejudiciul reclamat de intimata SC P.

Pentru asigurarea întreținerii Sistemului Național de Transport al Petrolului și pentru eliminarea apariției posibilelor pericole în exploatarea acestuia, prin art. 25 alin (1) – (3), din Legea petrolului nr. 238/2004 s-au instituit zone de protecție și siguranță, determinate conform Normativelor și prescripțiilor tehnice specifice, aprobate de autoritatea competentă, alin. (3) din acest text prevăzând expres că „asupra terenurilor aflate în proprietatea părților, cuprinse în zonele de protecție și de siguranță, se stabilește drept de servitute legală”.

Prin Ordinul Ministerului Industriei și Resurselor nr. 371/2002, modificat prin Ordinul nr. 806/2004 – Anexa 1 pct. 6, a fost definit Sistemul Național de Transport prin conducte, al produselor petroliere, ca fiind reprezentat de totalitatea conductelor magistrale care asigură colectarea benzinei, benzinei de piroliză, motorinei și combustibilului lichid ușor din perimetrele rafinăriilor și din import și dirijarea la unitățile consumatoare și la export, inclusiv toate instalațiile, echipamentele și dotările acestora.

Actul normativ a definit zona de protecție ca fiind suprafața delimitată de distanța de protecție a conductei pe ambele părți de-a lungul acesteia, aceasta fiind de 5 metri de o parte și de alta a axului conductei, iar zona de siguranță, ca fiind suprafața delimitată ca fiind cea mai mare distanță minimă de siguranță a conductei, pe ambele părți de-a lungul acesteia, aceasta fiind de 10 metri în cazul conductelor de transport motorină, conform tabelului de la Anexa 5/1, poziția 9 a Ordinului nr. 371/2002.

Potrivit pct. 3 și 4 din Anexa 3 a Ordinului nr. 371/2002, în zona de protecție sunt interzise efectuarea oricăror lucrări de construcții montaj, chiar cu caracter provizoriu, cu excepția celor de deservire a conductei respective, montarea oricăror rețele electrice sau telefonice, cu excepția celor de deservire a conductei și plantarea culturilor cu rădăcini mai mari de 50 cm.

Conform Anexei 16, zona de protecție a unei conducte trebuia înscrisă în mod obligatoriu pe plăcuțele indicatoare, care trebuiau să marcheze traseul conductei, obligație legală ce revenea apelantei pârâte SC C. SA, în calitate de unic transportator al produselor petroliere, la data achiziționări terenului de către intimata SC P.T.R. SRL, așa cum rezultă din Anexa 1.5 din Ordinul nr. 371/2002.

Apelanta nu și-a îndeplinit această obligație, începând cu data la care a devenit transportator unic, lipsa oricăror marcaje de pe teren fiind una din cauzele care au generat confuzii cu privire la regimul tehnico-economic al terenului proprietatea intimatei, pentru care i s-a eliberat avizul favorabil nr. 635 din 12 noiembrie 2004,în baza căruia intimata a obținut ulterior certificat de urbanism și autorizație de construcție pentru investiția sa.

Fapta apelantei, constând în omisiunea de a nu-și îndeplini o obligație legală de a face, reprezentată de montarea plăcuțelor indicatoare, privind existența și traseul conductei respective, a generat situația litigioasă, deoarece, dacă intimata ar fi cunoscut că terenul pe care intenționa să-l achiziționeze este traversat de o conductă petrolieră, care făcea imposibilă executarea investiției pe care aceasta din urmă dorea să o realizeze, ar fi putut cumpăra un alt teren apt pentru construcție.

Potrivit art. 3 din Ordinul Ministerului Economiei și Comerțului nr. 47/2002 pentru aprobarea procedurii de emitere a avizului în vederea autorizării executării construcțiilor amplasate în vecinătatea obiectivelor/sistemelor din sectorul petrol și gaze naturale, SC C. SA a fost desemnat ca operatorul sistemului național de transport țiței „cu atribuții în dezvoltarea, exploatarea, întreținerea, verificarea și repararea obiectivelor/sistemelor care alcătuiesc infrastructura necesară alimentării cu țiței, gazolină, condensat, etan și produse petroliere, precum și cu gaze naturale, a consumatorilor finali”, la data respectivă apelanta nefiind unic transportator, din acest motiv fiind menționată numai calitatea sa de operator al sistemului național de transport țiței, alături de SC P. SA Ploiești.

Prin O.G. nr. 35/2004, apelanta a dobândit calitatea de unic transportator prin conducte a produselor petroliere, ca urmare a transferării atribuțiilor deținute în acest sens, de către SC P. SA, astfel că la data cumpărării terenului de către intimată și a avizării autorizării investiției acesteia, apelanta SC C. SA era unicul transportator al Sistemului Național de Transport Țiței și produse petroliere, dobândind și toate obligațiile legale prevăzute de Ordinul nr. 47/2003 al Ministerului Economiei și Comerțului în sarcina operatorului acestui sistem.

Așa cum s-a arătat deja, art. 6 alin. (2) din Ordinul nr. 47/2003 a instituit o obligație identică cu cea prevăzută în anexa 3 a Ordinului nr. 371/2002, în sensul că „obiectivele/sistemele din sectorul petrol și gaze naturale se protejează în conformitate cu normativele tehnice în vigoare”, însă apelanta nu și-a îndeplinit această obligație, situație care a determinat inducerea în eroare a intimatei, cu privire la regimul juridic al terenului cumpărat dar și a proprietarilor anteriori, astfel încât sunt nejustificate susținerile din apel privind angajarea răspunderii acestora din urmă pentru evicțiune, întrucât nici ei nu au cunoscut, ca urmare a neîndeplinirii obligației de marcare a traseului conductei de către apelantă, că respectivul teren este subtraversat de conducta de motorină.

Împrejurarea că intimata nu a avut cunoștință de subtraversarea terenului de o conductă petrolieră, situație în care ar fi putut opta în sensul neachiziționării respectivului teren, a fost dovedită cu depozițiile martorilor audiați în cauză, conform art. 46 C. com., respectiv depoziția martorului F.M. și a martorei C.L., care a arătat că „despre existența conductei am luat cunoștință de la un muncitor, care în timp ce buldozerele lucrau pe teren ne-a spus să oprim lucrările întrucât în subsol se afla o conductă; în urma săpăturilor a fost descoperită conducta și imediat am informat conducerea societății la Milano. Arăt că aceste fapte se petreceau la începutul lunii martie (anul 2005- nota instanței). Arăt că m-am prezentat imediat cu dosarul, care conținea detalii cu traseul conductei și investițiile la obiectivul nostru și o cerere prin care solicitam mutarea traseului conductei.

Rezultă cu certitudine că intimata reclamantă nu a cunoscut și nu avea cum să cunoască existența unei conducte magistrale de motorină, în subteranul terenului cumpărat de ea la 22 octombrie 2004, în scopul realizării unei investiții green - field, de aproape 200 milioane euro.

Încercarea apelantei de a deplasa sarcina probei către intimată, în sensul că aceasta ar fi trebuit să dovedească împrejurarea că nu existau plăcuțe indicatoare la data cumpărării terenului este nejustificată, deoarece nu se poate dovedi un fapt negativ decât prin proba faptului pozitiv contrar, adică a existenței plăcuțelor la data solicitării informațiilor și cumpărării terenului de către intimată, dovadă ce trebuia administrată de apelantă, în acest sens fiind și prevederile art. 1169 C. Civ., potrivit căruia sarcina probei revine celui care face o alegație în fața instanței.

Afirmația apelantei potrivit căreia scopul marcării conductei era unul tehnic și nu de informare și securitate este contrazisă de prevederile art. 25 din Legea petrolului nr. 238/2004, care prevede că motivul marcării traseului conductei este și pentru eliminarea unor posibile pericole, această obligație fiind prevăzută în manieră imperativă în sarcina operatorului de transport produse petroliere prin art. 6. alin. (2) din Ordinul nr. 47/2003.

Alegația potrivit căreia obligația de marcare a traseului conductei cu plăcuțe indicatoare trebuia îndeplinită la momentul instalării acesteia nu este de natură să o absolve pe apelantă de răspundere, deoarece, pe de-o parte, în 1981 când s-a pus în funcțiune conducta nu exista un alt operator de transport țiței și produse petroliere, SC P. SA fiind înființată ulterior, iar pe de altă parte a accepta un asemenea punct de vedere înseamnă a ajunge la concluzia că pentru toate conductele instalate anterior emiterii Ordinului nr. 371/2002 nu exista această obligație, ceea ce este contrar intenției legiuitorului și scopului instituirii obligației de marcare a traseelor conductelor petroliere, această explicație eronată neavând aplicabilitate oricum, în cazul zonelor de protecție, pentru care Ordinul nr. 371/2002 nu prevede ca montarea plăcuțelor indicatoare să se facă odată cu conducta.

Afirmația apelantei cum că obligația de marcare i-a revenit abia după încheierea Protocolului de predare-primire cu SC P. SA, din data de 22 octombrie 2004 este neîntemeiată, deoarece O.G. nr. 35/2004 în baza căreia apelanta a devenit unic operator al sistemului național de transport țiței și produse petroliere intrase în vigoare la 2 februarie 2004, cum s-a arătat deja, art. 4 prevăzând obligația încheierii Protocolului de predare primire în 30 zile de la intrarea în vigoare a Ordonanței, apelanta neputându-și invoca propria culpă, de a fi întârziat cu circa 9 luni încheierea acestui înscris, în valorificarea unui drept.

Nefondată este și susținerea care vizează posibilitatea intimatei de a fi apelat la un specialist, din moment ce apelanta i-a eliberat avizul favorabil începerii procedurii de autorizare a investiției.

Potrivit art. 26 din Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului, autoritățile locale, respectiv Consiliul Local cooperează în procesul de întocmire a programului de dezvoltare urbanistică a lucrărilor și cu instituții, agenți economici, organisme și organizații neguvernamentale de interes național, județean sau local, iar aceștia au obligația „să furnizeze cu titlu gratuit informațiile necesare în vederea desfășurării activității de amenajare a teritoriului și de urbanism la nivel local”, obligație reluată și detaliată de art. 7 și art. 10 din Ordinul nr. 47/2003 al Ministerului Economiei și Comerțului.

În conformitate cu aceste texte, în vederea evidențierii obiectivelor/sistemelor din sectorul petrol și gaze naturale, existente pe teritoriul județelor, operatorii din sectorul petrol și gaze aveau obligația de a transmite anual Consiliilor județene planuri administrative la scara 1/100000 cuprinzând traseele și amplasamentele obiectivelor/sistemelor din sectorul petrol și gaze naturale, iar autoritățile administrației publice locale, la rândul lor, aveau obligația de a prevedea în planurile de urbanism și amenajare a teritoriului regimul de protecție aferent obiectivelor/sistemelor din sectorul petrol și gaze naturale, în baza datelor transmise de operatorii din sectorul de petrol și gaze naturale.

Pe baza informațiilor primite, autoritatea locală putea la rândul ei să furnizeze date certe terților și investitorilor interesați în achiziționarea terenurilor, cu privire la regimul juridic, economic și tehnic al acestora, prin certificatul de urbanism, care este actul de informare cu caracter obligatoriu, ce se eliberează la cererea oricărui solicitant, persoană fizică sau juridică, interesat în cunoașterea datelor și reglementărilor cărora le este supus respectivul bun imobil - art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 350/2001.

Art. 31 din același act normativ dispune că certificatul de urbanism cuprinde informațiile privind regimul juridic al imobilului, servituțile de utilitate publică care grevează asupra acestuia, prevederi ale documentațiilor de urbanism care instituie un regim special asupra imobilului - zone protejate, zone în care acționează dreptul de preempțiune asupra unui imobil, regimul economic al imobilului, respectiv folosința actuală, destinațiile admise sau neadmise, stabilite în baza prevederilor urbanistice aplicabile în zonă, precum și regimul tehnic al imobilului, care precizează dacă terenul este admis ca fiind edificabil pe parcelă.

Ca urmare a încălcării de către apelanta pârâtă a obligației de informare a autorităților locale, așa cum aceasta este reglementată de actele normative menționate anterior, certificatul de urbanism nr. 939/2004 eliberat la solicitarea intimatei de Primăria Slatina, nu a menționat nici o servitute de utilitate publică pe acest teren, nici un regim special al unei zone de protecție sau existența vreunei interdicții temporare sau definitive de construcție, pentru terenul intimatei, cu atât mai mult cu cât respectivul teren nu făcea parte din intravilanul municipiul Slatina la data la care SC C. SA a dobândit calitatea de unic operator la nivel național a sistemului de transport produse petroliere, terenul fiind inclus în intravilan prin HCL 108/2004, ocazie cu care s-a întocmit planul urbanistic zonal anexat acestei hotărâri, în care nu este evidențiată conducta de motorină, aceasta neapărând nici în documentația urbanistică deținută de Oficiul Județean de Cadastru și nici în memoriul tehnic, întocmit de SC B.P.A. SRL, în vederea avizării și autorizării investiției.

Apelanta pârâtă nu a informat intimata reclamantă despre existența conductei de motorină din subteranul terenului proprietatea acesteia, nici cu ocazia emiterii avizului favorabil nr. 635/12 noiembrie 2004, deși intimata și-a respectat obligația prevăzută de art. 12 lit. a) din Ordinul nr. 47/2003 de a solicita avizul apelantei, ca unic operator din sectorul de petrol și gaza naturale, conform cerințelor din certificatul de urbanism .

De altfel, la dosarul cauzei nu există nici un fel de dovadă că apelanta ar fi informat vreodată Primăria Slatina despre traseul conductei în litigiu, în adresa 4889 din 8 octombrie 2004 nefiind cuprinse informațiile și planurile la scara 1/100000, care trebuiau transmise anual, cum prevede art. 7 alin. (1) din Ordinul nr. 47/2003.

Apelanta a solicitat avizul conform art. 17 alin. (1) din Ordinul nr. 47/2003, Regionalei Argeș a SC C. SA, competentă să emită acest aviz, pretinsa necompetență a acestei entități juridice de a emite avizul fiind în mod nejustificat invocată de apelantă, din moment ce Regulamentul de organizare și funcționare al SC C. SA – act juridic intern, de organizare, neopozabil intimatei, a fost aprobat în ședința AGA din 22 decembrie 2004, după emiterea avizului, necorelarea atribuțiilor între structurile organizatorice ale apelantei nefiind de natură să o exonereze pe aceasta de răspundere pentru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege.

De altfel, susținerea apelantei nu are relevanță, față de dispozițiile art. 18 din Ordinul nr. 47/2003 potrivit căruia, dacă amplasamentul nu se situează în zona de siguranță sau de protecție a unei conducte se emite aviz favorabil de către respectiva structură teritorială, așa cum s-a întâmplat în prezenta cauză, iar dacă amplasamentul se află în zona de siguranță sau de protecție a unei conducte, împrejurare pe care numai operatorul de transport o putea cunoaște, acesta era obligat să transmită documentația la sediul central și nu să emită avizul,cum greșit a procedat apelanta.

Această conduită de urmat era cunoscută de salariații apelantei, martorul C.G. confirmând în finalul declarației de la dosar, că dacă distanța era mai mică de 100 metri „se infirma și se trimitea documentația la Ploiești de mine, pentru avizare la compartimentul conducte”, ori în speță documentația nu a fost trimisă la sediul central.

Intimata a respectat prevederile art. 17 alin. (1) din Ordinul nr. 47/2003, potrivit cărora documentația pentru obținerea avizului se depune la sediile structurilor teritoriale ale operatorilor din sectorul petrol și gaze nominalizați în anexele 1.1. – 1.2, apelanta solicitând avizul de la Regionala Argeș, fiind îndreptată aici de către reprezentanții Regionalei Craiova, unde încercase prima dată să solicite avizul, actul normativ neprevăzând posibilitatea depunerii cererii la sediul central.

Afirmațiile apelantei cum că intimata a fost informată din 12 noiembrie 2004 asupra caracterului incomplet al avizului emis și a necesității completării acestuia nu este susținută de probe pertinente, declarația martorului S.V., fiind contrazisă de cele aparținând martorului F.M. și martorei C.L..

De altfel, martora C.L. a arătat în depoziția sa, că „în legătură cu această conductă, erau probleme de organizare internă în cadrul SC C. SA, aspecte cunoscute de la șefa departamente conducte, respectiv deși conducta le aparținea nu-i interesa modul în care urma să fie soluționată problema, atâta timp cât 10 metri de o parte și de alta a conductei nu existau construcții”.

Cu privire la prejudiciul suferit de intimata reclamantă.

SC P.R.C.S. SA a achiziționat terenul în litigiu în suprafață de 394.558,51 m2 în baza contractului de vânzare cumpărare la data de 22 octombrie 2004 autentificat sub nr. 5705/2004 de BNP B.R.- în scopul amenajării unei platforme pentru construirea unei fabrici de anvelope, teren vândut unei societății nou înființate în cadrul grupului- intimata reclamantă din prezenta cauză SC P.T.R. SRL, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 5912 din 21 decembrie 2004, iar această ultimă cumpărătoare urma să realizeze investiția.

Potrivit art. 480 C. civ., proprietarul are dreptul de a se bucura și a dispune de lucrul său în mod exclusiv și absolut, în limitele determinate de lege, dreptul de proprietate fiind ocrotit și prin art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a dreptului Omului semnată de România în anul 1994.

În speță reclamanta intimată nu a putut construi fabrica de anvelope pe terenul său, fiind nevoită să execute lucrări de deviere a conductei de transport motorină, ce au necesitat cheltuieli suplimentare și au determinat-o să încheiere contractul de antrepriză nr. 56 din 5 aprilie 2005 cu SC I. SA, care a generat costuri de servicii de proiectare și supervizare efectuate de SC T.M.G. SRL.

Pentru toate aceste cheltuieli răspunzătoare este apelanta pârâtă, vinovată de neexecutarea obligațiilor de marcare a traseului conductei și de informare a autorităților locale și a intimatei, în acest sens fiind și dispozițiile art. 10 din Legea petrolului 238/2004, intrată în vigoare la 15 ianuarie 2004, intimata neputându-și folosi terenul proprietatea sa în suprafață de 14181,76 m2, afectat utilizării conductei apelantei ca zonă de protecție și siguranță,cum a constatat expertul M.E. în completarea raportului de expertiză, valoarea despăgubirilor solicitate inițial prin acțiunea introductivă fiind stabilită prin raportare la prețul de cumpărare a terenului achitat de intimată, de 3,68 euro, care, înmulțit cu suprafața terenului neutilizat de 22000 m2 a justificat o valoare a despăgubirilor de 80960 euro.

Ulterior, intimata reclamantă și-a precizat acțiunea în sensul că valoarea despăgubirilor solicitate este de 1871.534,49 RON reprezentând :

- 280.089,76 RON (echivalentul a 75730,59 euro, potrivit cursului BNR de la data de 15 martie 2008, când s-a efectuat evaluarea terenului de către expert M.E., reprezintă valoarea suprafeței de teren calculată la prețul zonei de la data efectuării expertizei,de 5,34 euro/m2, respectiv 19,75 RON, afectată utilizării conductei ce reprezintă zona de siguranță și protecție în suprafață de 14.181,76 m2. (14455,57 m2 minus suprafața amenajărilor de 273,36 m2 canal dalat și 0,45 suprafața stâlpi iluminat), traseul conductei fiind identificat de expert R.B. cu aparatură de specialitate pentru detecția metalelor, măsurătorile fiind cuprinse în raportul de expertiză tehnică judiciară depus la dosar fond.

Valoarea terenului imposibil de utilizat de intimata reclamantă, proprietara acestuia,în suprafață de 14181,76 m2 a fost calculată potrivit evaluării efectuate de expert M.E., de 5,34 euro/ m2 respectiv 19,75 RON/m2, rezultând valoarea de 280.089,76 RON, adică echivalentul a 75.730,59 euro, corespunzător cursului B.N.R din data de 15 martie 2008 când s-a efectuat evaluarea;

- 1.324.549,73 RON (respectiv 13.245.497.300 ROL minus 11.130.670.000 ROL plus TVA 2.114.827.300 ROL, reprezintă prețul plătit de către intimata reclamantă către antreprenorul SC I. SA în baza contractului de antrepriză nr. 56 din 5 aprilie 2005, pentru executarea lucrărilor de deviere a conductei magistrale de transport motorină Pitești – Craiova de către antreprenor, lucrarea fiind recepționată la 21 iunie 2005, potrivit procesului verbal de recepție de la această dată, ordinele de plată a prețului cuprins în facturile emise de antreprenor fiind depuse la dosar fond;

- 266.895 RON (respectiv 2.668.950.000 ROL - echivalentul a 75.000 Euro, potrivit cursului B.N.R. din 30 septembrie 2005, când s-a efectuat această plată) reprezintă costul serviciilor de proiectare și supervizare site efectuate de SC T.M.G. SRL achitate de intimata reclamantă în vederea executării lucrărilor de deviere a magistralei de transport motorină din subteranul proprietatea acesteia din urmă.

Potrivit solicitării intimatei reclamante, în temeiul art. 43 C. com., în mod corect prima instanță a obligat apelanta pârâtă să plătească și dobânda legală aferentă daunelor în valoare de 1.871.534,49 RON, valoarea dobânzii fiind de 576.382,99 RON, pentru perioada 31 mai 2005 – 11 februarie 2009, pentru care s-a achitat taxă judiciară de timbru suplimentară în valoare de 5.609,53 RON, potrivit O.P. 377 din 9 februarie 2009.

Se constată că modul de calcul a dobânzii prezentat de intimata reclamantă potrivit tabelului de la dosar fond, nu a fost contestat de apelanta pârâtă.

Cu privire la legătura de cauzalitate, între faptele de omisiune de informare și marcare săvârșite de apelantă și prejudiciul suferit de intimata proprietară, Curtea a reținut că în mod evident daunele suportate de către intimată reprezintă consecința directă a faptelor culpabile, omisive săvârșite de către apelantă, astfel încât Curtea a constatat că sunt îndeplinite în întregime condițiile prevăzute de dispozițiile art. 998-999 C. civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale a apelantei, așa cum în mod corect a constatat și prima instanță.

A susținut apelanta că devierea conductei s-a datorat deciziei intimatei reclamante de a realiza investiția (Fabrica de anvelope) pe acel teren, astfel că intimata reclamanta a acceptat suportarea costurilor, din moment ce avea posibilitatea să opteze între devierea conductei și renunțarea la investiție, cu consecința pierderii sumelor avansate cu proiectarea acesteia și achiziționarea terenului, opțiune pe care ar fi trebuit să o exercite și în situația în care apelanta ar fi dat un aviz negativ pentru începerea investiției.Susținerile apelantei sunt nefondate, față de succesiunea operațiunilor de achiziționare a terenului și de începerea a lucrărilor de proiectare/construire a investiției de către intimată.

Astfel, intimata reclamantă a dobândit terenul în litigiu, în baza contractului de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. 5912 din 21 decembrie 2004, de la vânzătoarea SC P.R.C.S. SA care, la rândul său, îl cumpărase în baza contractului autentificat la nr. 5705 din 22 octombrie 2004, depus în copie la filele dosar, după ce aceasta în calitate de prim cumpărător obținuse informații privind caracterul construibil al terenului, prin certificatul de urbanism nr. 939 din 15 octombrie 2004 eliberat de Primăria municipiul Slatina.

Instanța a constatat că primul cumpărător din G.P. a dovedit diligența corespunzătoare, solicitând informații cu privire la situația juridică a terenului, înaintea cumpărării acestuia prin act autentic, iar dacă apelanta pârâtă și-ar fi respectat obligația de a informa autoritățile locale cu privire la traseul conductei de motorină sau dacă ar fi avut marcat acest traseu, conform obligației legale ce-i revenea, detaliate anterior, intimata reclamantă și-ar fi putut exercita în cunoștință de cauză dreptul de a opta sau nu pentru cumpărarea unui teren traversat de o conductă petrolieră subterană, or, în lipsa oricăror informații vizând existența acestei conducte, nu se pot face speculații cu privire la modalitatea în care intimata reclamantă ar fi acționat.

Apelanta pârâtă nu a furnizat informațiile privind existența conductei petroliere magistrale în subsolul terenului cumpărat de intimată, nici la data emiterii avizului nr. 635 din 12 noiembrie 2004, când și-a dat acordul pentru începerea unei investiții de către intimata proprietară, astfel că aceasta din urmă cu bună credință a procedat la obținerea autorizației de construcție nr. 632 din 6 decembrie 2004 de la Primăria Slatina și începerea investiției, ocazie cu care a constatat prezența conductei în subsolul terenului, fiind nevoită să procedeze la executarea lucrărilor de deviere a acesteia și să renunțe la folosirea unei părți din terenul situat de-a lungul conductei, ce reprezintă zonă de siguranță și protecție, în suprafață de 14.181,76 m2, pe care nu o poate folosi, potrivit atributelor dreptului de proprietate.

Prin Decizia nr. 126 din 30 noiembrie 2010 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC C. SA Ploiești.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în cadrul termenului legal pârâta SC C. SA Ploiești în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 și 7 C. proc. civ.

În temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel nu s-a conformat decât în parte deciziei de casare, în sensul că nu a analizat toate motivele de apel, iar din acest punct de vedere susține că se impune casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în ceea ce privește reținerea faptei ilicite a pârâtei, s-a susținut că obligația de a marca existența și traseul conductei de motorină prin plăcuțe indicatoare nu revenea societății pârâte, obligația de a informa autoritățile locale despre existența și traseul conductei, nu exista decât în relația cu consiliul județean, iar obligația de a informa solicitantul avizului despre existența și traseul conductei nu exista.

În detalierea acestor susțineri, pârâta arată următoarele :

- Au fost interpretate și aplicate greșit dispozițiile O.U.G. nr. 216/2000, această ordonanță privind reglementarea situației juridice a conductelor magistrale și a instalațiilor, echipamentelor și dotărilor anexe, aferente sistemului național de transport al țițeiului, gazolinei, condensatului și etanului, în timp ce în cauza de față este vorba de pretinse prejudicii cauzate de nerespectarea unor obligații legate de o conductă de motorină. Astfel, dispozițiile art. 1 și art. 6 din O.U.G. nr. 216/2006 nu sunt incidente în speță.

Recurenta pârâtă arată că SC C. SA a fost și este operatorul Sistemului național de transport al țițeiului, gazolinei, condensatului și etanului, așa cum rezultă din H.G. nr. 1213/1990, O.U.G. nr. 216/2000, H.G. nr. 1218/2001, Ordinul nr. 371/2002, O.G. nr. 35/2004, O.U.G. nr. 37/2005, iar în perioada 31 ianuarie 2004 – 11 mai 2005 a fost și operator al Sistemului național de transport prin conducte al produselor petroliere, cu precizarea că bunurile au fost preluate de la SC P. SA prin protocolul încheiat între părți conform O.G. nr. 35/2004 la data de 22 octombrie 2004.

- Au fost aplicate greșit dispozițiile Legii nr. 238/2004, care în realitate nu este incidentă în cauză, în speță fiind vorba de o conductă de transport motorină.

- A fost aplicat greșit Ordinul nr. 371/2002 al Ministerului Industriei și Resurselor, având în vedere că din cuprinsul acestuia nu rezultă în sarcina cui revine obligația de marcare cu plăcuțe indicatoare, însă rezultă că această obligație incumbă operatorului conductei din momentul instalării acesteia, respectiv SC P. SA.

Din acest punct de vedere este incident și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât instanța nu explică cine avea obligația instalării plăcuțelor în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Ordinului nr. 371/2002 și data preluării conductelor de societatea pârâtă.

De asemenea, instanța a aplicat greșit art. 25 din Legea petrolului nr. 238/2004, în sensul că instanța nu a înțeles critica din apel, cu privire la faptul că indiferent dacă plăcuțele sunt sau nu instalate, nespecialiștii nu pot deduce existența conductei subterane.

Instanța de apel nu a motivat critica pârâtei privind inexistența obligației imposibile, în sensul că din moment ce SC P.R.C.S. SA a achiziționat terenul la data de 22 octombrie 2004, în ziua în care în baza O.G. nr. 35/2004, SC P. SA a predat conductele magistrale de transport motorină de pe întreg teritoriul țării, este evident că în aceeași zi nu avea cum să instaleze plăcuțe pe terenul deja achiziționat de SC P.T.R. SRL. Astfel, art. 4 din O.G. nr. 35/2004, nu se referă la conducte, ci la bunurile aferente activității de transport a țițeiului, gazolinei, etc., bunuri aflate în proprietatea SC P. SA, în ceea ce privește conductele acestea sunt proprietate publică.

Deși conductele de motorină predate de la SC P.SA trebuiau concesionate, în O.G. nr. 37/2005 s-a reținut imposibilitatea încheierii contractului de concesiune al sistemului de transport al produselor petroliere, motiv pentru care s-a prevăzut separarea celor două sisteme de transport, SC P. SA redevenind operatorul sistemului de conducte de transport produse petroliere.

În concluzie, arată că la data de 22 octombrie 2004, data achiziționării terenului de către SC P.R.C.S. SA conductele de motorină nu se aflau în posesia pârâtei, deci nu îi revenea obligația de a instala plăcuțele respective, ci operatorilor anteriori.

- Instanța prezintă o interpretare eronată a dispozițiilor art. 26 și art. 27 din Legea nr. 350/2001, informațiile despre existența și traseul conductei de transport motorină se furnizează la cerere. Greșit au fost aplicate și prevederile art. 7 și 10 din Procedura de emitere a avizului în vederea autorizării executării construcțiilor amplasate în vecinătatea obiectivelor/sistemelor din sectorul petrol și gaze, aprobată prin Ordinul nr. 47/2003 al Ministerului Economiei și Comerțului, în sensul că obligația revine operatorilor din sectorul petrol și gaze naturale în relația cu consiliul județean, iar nu cu alte autorități, așadar nici cu primăria. Deținătorul anterior a comunicat traseul conductei, sens în care evidențiază adresele SC P. SA.

Obligația de a prevedea în planurile urbanistice locale regimul de protecție aferent obiectivelor/sistemelor din domeniul petrol și gaze revenea autorității administrației publice pe baza datelor furnizate inițial de SC P. SA și ulterior de SC C. SA eventuala lipsă a acestora nu se datorează pârâtei, întrucât nu se poate constata nici o obligație legală încălcată. Mai mult decât atât autoritățile administrației publice locale nu au făcut dovada că au trimis planurile cadastrale, conform obligației prevăzută la art. 10 din Procedura sus menționată.

De asemenea, termenul de un an stabilit la art. 7 din Procedură nu era împlinit pentru societatea pârâtă la data eliberării avizului.

- Obligația de a informa solicitantul unui aviz despre sistemele pe care le administrează SC C. SA nu există, fiind prezumată cunoașterea legii, obligația fiind în sensul de a emite avizul favorabil sau nefavorabil. Deși reclamanta susține că s-a adresat cu o cerere Regionalei Argeș a SC C. SA recurenta arată că Ordinul nr. 47/2003 a fost modificat implicit, societatea pârâtă devenind unic operator al ambelor sisteme, atribuțiile de avizare revenind sediului central al SC P. SA, făcând trimitere la organigrama societății. Avizul emis de SC C. SA Regionala Argeș, era complet din punct de vedere al competențelor unității care l-a emis, structura aceasta nu deținea informații în ceea ce privește Sistemul Național de Tranport al Produselor Petroliere. Susține cele sus arătate cu declarația de martor. De asemenea, nu exista obligația de transmitere a documentației către structura centrală, întrucât avizul emis era favorabil în funcție de competența structurii teritoriale.

În ceea ce privește prejudiciul, recurenta susține că încălcarea legii constă în următoarele :

- Instanța de apel nu a analizat toate motivele de apel privind prejudiciul, precum și criticile referitoare la obligarea pârâtei la plata de despăgubiri la nivelul valorii de circulație a terenului. De asemenea, nu poate constitui prejudiciu nici prețul plătit pentru lucrările de deviere a conductei magistrale, sau prețul lucrărilor de proiectare și supervizare legate de devierea conductei sau valoarea patrimonială a suprafeței de teren afectată utilizării conductei.

Chiar dacă ar exista culpa societății pârâte, susține recurenta că prejudiciul pretins, întrucât decizia de deviere a depins de voința reclamantei, terenul afectat uzului conductei nu a fost expropriat, astfel că reclamanta nu are dreptul la despăgubire la valoarea acestuia, iar prejudiciul pretins cu titlu de dobânzi nu este datorat, hotărârea judecătorească având efect constitutiv de drepturi.

În ceea ce privește lipsa legăturii de cauzalitate, recurenta arată că aceasta reiese din raportul de expertiză efectuat de expert M.N. care a concluzionat în sensul că devierea conductei s-a datorat deciziei reclamantei de a realiza investiția pe acel teren .

În finalul cererii de recurs, recurenta critică decizia instanței de apel, prin prisma faptului că instanța nu a analizat integral incidența cauzelor exoneratoare de răspundere, respectiv culpa reclamantei și culpa unor terți.

Din acest punct de vedere se referă la obligația de garanție pentru evicțiune care revine vânzătorilor din cele două contracte de vânzare cumpărare, culpa reclamantei care nu s-a informat complet cu privire la situația terenului achiziționat și culpa Primăriei Slatina și a Consiliului Județean Olt care nu au informat reclamanta despre existența și traseul conductei de motorină.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente :

Prealabil examinării motivelor de recurs, Înalta Curte constată că se impune precizarea că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente, controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept. În recurs se judecă exclusiv în drept numai hotărârea recurată. Sunt și rămân câștigate cauzei faptele, astfel cum au fost apreciate de judecătorii fondului. Ansamblul regulilor formale din domeniul recursului impun părții specializarea nemulțumirilor față de hotărârea atacată, în sensul încadrării acestora în cele nouă motive expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., singurele care pot fi valorificate pe calea recursului.

Deși recurenta a invocat a susținerea cererii de recurs motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aborda criticile propriu zise, prin examinarea susținerilor pârâtei, însă prin prisma controlului de legalitate care poate fi exercitat de către instanța de recurs, adică verificând dacă hotărârea atacată s-a făcut cu paza regulilor legale și cu respectarea regulilor de interpretare și aplicare a legii.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se poate invoca atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive străine de natura pricinii. Citând aceste dispoziții, recurenta nu a precizat, în concret în ce constă încălcarea prevederilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., acest motiv de recurs fiind invocat numai formal.

Considerentele deciziei demonstrează contrariul celor afirmate de recurentă, instanța de apel realizând o motivare explicită, abordând toate criticile propriu-zise formulate de pârâtă prin cererea de apel, răspunzând fiecărei aserțiuni și argument adus de parte, astfel încât critica va fi respinsă.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. privește aplicarea greșită a legii. Abordarea acestei critici va avea în vedere dispozițiile O.G. nr. 35/2004, ale Legii nr. 238/2004, Ordinul nr. 47/2003 al Ministerului Economiei și Comerțului raportat la analiza îndeplinirii / neîndeplinirii condițiilor legale de atragere a răspunderii civile delictuale a societății pârâte.

1. Prima critică a fost argumentată pe interpretarea momentului de la care trebuia analizată calitatea pârâtei de operator al sistemului național de transport produse petroliere.

Este de necontestat că prejudiciul produs reclamantei s-a produs în perioada cuprinsă între 2 februarie 2004 – 14 mai 2005, perioadă în carea societatea pârâtă a îndeplinit activitatea de unic operator al Sistemului național de transport prin conducte al produselor petroliere, devenind astfel aplicabile dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 216/2000.

În mod corect a reținut instanța de apel că obligațiile SC C. SA aferente noului sistem de transport au fost dobândite în baza Ordonanței Guvernului nr. 35/2004 și nicidecum în baza Protocolului de predare primire ce trebuia încheiat în termen de 30 de zile în baza ordonanței sus menționată.

2. Cu privire la critica referitoare la pretinsa inaplicabilitate în speță a Legii nr. 238/2004.

Potrivit art. 7 din O.G. nr. 35/2004, recurenta trebuia să încheie un act adițional la Acordul petrolier de concesiune a activității de operare a Sistemului național de transport al țițeiului, gazolinei, condensatului și etanului, inclusiv a conductelor magisitrale și a instalațiilor, echipamentelor și dotărilor anexe, aferente sistemului. Deci din punct de vedere al legiuitorului Sistemul național de transport prin conducte al produselor petroliere formează obiect al acordului petrolier. În consecință, prin O.G. nr. 35/2004, SC C. SA a intrat în sfera de aplicare a Legii petrolului, cu toate consecințele ce decurg de aici, inclusiv existența unei servituți legale. Deci împrejurarea existenței în subteranul terenului a conductei magistrale de motorină, naște un drept de servitute legală în favoarea operatorului, ceea ce atrage aplicarea art. 10 alin. (2) din Legea petrolului nr. 238/2004.

În consecință, regimul juridic aplicabil pârâtei ca transportator prin conducte al țițeiului s-a răsfrânt și asupra activității de transport produse petroliere, iar interpretarea pârâtei în sensul că titlul legii nu se referă la produse petroliere, nu poate fi primită.

3. Critica privind aplicarea greșită a dispozițiilor Ordinului nr. 371/2002 al Ministerului Industriei și Resurselor.

În ceea ce privește afirmația recurentei cu privire la obligația de marcare a traseului conductei care ar aparține operatorului de la data montării conductei, respectiv în anul 1981, se constată că actuala SC C. SA s-a format prin reorganizarea Î.T.T.C. Ploiești, iar la nivelul anului 1981 operatorul sistemului nu era SC P. SA.

Interpretarea Anexei nr. 2 pct. 8 din Ordinul nr. 371/2002, nu constituie un argument valabil, întrucât în situația în care s-a prevăzut obligativitatea marcării unei conducte, aceaastă obligație dispare în situația în care plăcuțele nu au fost montate o dată cu conducta .

Susținerile referitoare la obligația instalării plăcuțelor între perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Ordinului nr. 371/2002 și data intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 35/2004 sunt irelevante soluționării cauzei, întrucât această obligație legală cădea în sarcina pârâtei. Marcarea traseului conductei avea rol de informare a populației, ceea ce rezultă din dispozițiile art. 6 alin. (2) din Ordinul nr. 47/2003, susținerile pârâtei în sensul că reclamanta ab initio trebuia să recurgă la specialiști fiind eronate. Mai mult decât atât, art. 25 alin. (1) din Legea petrolului nr. 238/2004 dispune în sensul că scopul marcării traseului este și pentru eliminarea unor posibile pericole.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte constată că în lipsa indiciilor privind prezența unor utilități publice în subteran, și a unui certificat de urbanism care să ateste existența acestor utilități, și în lipsa dovezii efectuată de pârâtă că reclamanta a cumpărat terenul în deplină cunoștință de cauză, nu se poate afirma că pârâta nu a săvârșit o faptă ilicită cu vinovăție.

Din acest punct de vedere, nu poate fi ignorat conținutul certificatului de urbanism care atestă că nu există nici un impediment de ordin juridic, economic sau tehnic pentru derularea investiției, în aceste condiții se poate afirma că reclamanta a decis cumpărarea terenului după efectuarea demersurilor de verificare tehnică, juridică și economică a terenului de către vânzător.

4. Critica referitoare la imposibilitatea executării obligațiilor legale încălcate, întrucât pârâta a preluat conductele de la SC P. SA exact în ziua în care vânzătoarea reclamantei a achiziționat terenul este nefondată, întrucât pe de o parte recurenta susține că acestor conducte magistrale nu le este aplicabil art. 4 din O.G. nr. 35/2004, ci art. 7, ele fiind proprietatea publică a statului și se concesionează, iar pe de altă parte susține că ele au fost transferate prin protocol. În orice caz, susținerea pârâtei nu rezultă din conținutul Protocolului, iar încheierea acestuia nu o exonerează de răspundere.

5. Criticile referitoare la obligația SC C. SA de a informa autoritățile locale despre existența și traseul conductei de motorină nu pot fi reținute, întrucât începând cu data intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 35/2004, a devenit unic operator al Sistemului ce înglobează această conductă.

Potrivit art. 26 și art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 350/2001 și art. 7 și art. 10 din Ordinul nr. 47/2003, sunt prevăzute obligațiile operatorului din acest sector, care nu au fost respectate de către pârâtă. În situația în care pârâta ar fi informat Consiliul Județean Olt, Primăria Slatina ar fi putut menționa în propria documentație de urbanism situația privind conducta de transport motorină, care ar fi fost menționată și în Certificatul de urbanism.

Obligația prevăzută la art. 10 alin. (2) din Ordinul nr. 47/2003, coroborată cu art. 7 din același act normativ, este în sensul că operatorii din acest sector trebuie să informeze anual autoritatea locală, iar în executarea acestor obligații trebuie să solicite autorităților locale respectivele planuri.

6. Critica referitoare la obligația pârâtei de a informa solicitantul avizului cu privire la existența și traseul conductei de transport motorină este greșită, pornind de la premisa falsă că a fost efectuată o modificare implicită a Ordinului nr. 47/2003 ca urmare a apariției Ordonanței Guvernului nr. 35/2004.

Structurile regionale potrivit Ordinului nr. 47/2003 sunt singurele subunități cu competențe legale în materia avizării, iar actele de organizare internă ale pârâtei nu sunt opozabile reclamantei.

Repartizarea și soluționarea cererilor se face de operatorul autorizat conform Ordinului nr. 47/2003, iar solicitantul avizului, în speță reclamanta a procedat în strictă concordanță cu Ordinul sus menționat. În realitate pârâta a încălcat art. 18 din Ordinul nr. 47/2003, în sensul că era obligată să transmită documentația la sediul central, iar nu să emită avizul, întrucât amplasamentul se afla în zona de siguranță sau de protecție a unei conducte.

7. În ceea ce privește criticile referitoare la prejudiciu, recurenta a acreditat pe de o parte ideea că reclamanta și-a dat acordul cu privire la costurile devierii, critică care nu poate fi reținută, având în vedere lipsa sa de culpă în ceea ce privește devierea conductei. Pe de altă parte, recurenta a susținut că nu se justifică cuantificarea prejudiciului la valoarea terenului afectat uzului conductei, ceea ce este neîntemeiat. Prejudiciul nu poate fi evaluat având în vedere dacă terenul a fost sau nu expropriat, ceea ce este irelevant, ci se constată incidente prevederile art. 10 din Legea petrolului nr. 238/2004, care stabilește despăgubirile la valoarea de circulație a bunurilor imobile afectate.

În ceea ce privește dobânzile acumulate la sumele datorate, Înalta Curte constată că acestea sunt datorate de la data producerii prejudiciului.

8. Criticile recurentei cu privire la legătura de cauzalitate sunt lipsite de suport probator, în condițiile în care s-a demonstrat că, construcția ce urma a se realiza era amplasată chiar pe traseul conductei, deci devierea se impunea ca singura alternativă la abandonarea investiției. Pe de altă parte, decizia de a cumpăra terenul a fost luată numai după ce Primăria Slatina a confirmat prin certificatul de urbanism că terenul este edificabil conform deciziei investiționale a reclamantei.

9. Cu privire la cauzele exoneratoare de răspundere, Înalta Curte constată că nu există temei legal pentru ca reclamanta să solicite răspunderea pentru evicțiune în contradictoriu cu vânzătoarea terenului, pentru pagube cauzate de existența conductei în subteranul terenului.

Nici fapta unor terți nu poate fi reținută ca și cauză exoneratoare, reclamanta dovedind că a solicitat aviz pentru ceea ce pârâta deținea în administrare, cerere care nu a primit un răspuns unitar și complet.

În consecință, față de cele ce preced, constatând că decizia Curții de apel a fost dată cu aplicarea corectă a legii, conform art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C. SA Ploiești împotriva Deciziei nr. 126 din 30 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2011.