Territorial jurisdiction in payment summons proceedings: ex officio verification of incompetence under Government Ordinance No. 5/2001

Asupra conflictului negativ de competență de față :

Prin sentința civilă nr. 16894 din 28 iunie 2010 pronunțată de Judecătoria Constanța, secția civilă, în dosarul nr. 2772/212/2010, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Constanța invocată din oficiu de către instanță și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001, cererile privind somația de plată se depun la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță, iar potrivit art. 2 alin. (3), judecătorul verifică din oficiu competența instanței, în acest sens instanța trebuind să verifice atât competența materială, cât și competența teritorială, deși are caracter relativ.

Astfel, instanța a arătat că între debitor și creditoare a intervenit un contract având ca obiect prestarea serviciilor de telefonie mobilă, iar în temeiul acestuia au fost emise facturi fiscale pe numele debitorului.

În cererile privitoare la executarea unui contract, legea prevede competența teritorială alternativă, reclamantul având posibilitatea de a alege între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Potrivit art. 10 pct. 1 C. proc. civ., în afară de instanța domiciliului pârâtului, mai este competentă instanța locului prevăzut în contract pentru executarea obligațiunii. Pentru a fi aplicabile aceste dispoziții, este necesar ca în contract să fie prevăzut locul executării contractului sau locul plății. În speța de față, nu a fost făcută dovada executării contractului pe raza teritorială a Judecătoriei Constanța.

Prin ordonanța nr. 143 din 26 ianuarie 2011, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Constanța și constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționare.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că în raport de obiectul dosarului, respectiv somație de plată, competența de soluționare a acestui dosar, aparține Judecătoriei Constanța, întrucât aceasta este instanța care a fost sesizată cu soluționarea acțiunii. Competența reglementată de art. 5 C. proc. civ. are caracter relativ, ceea ce presupune că aceasta poate fi invocată numai de debitor, ea neputând fi invocată din oficiu.

Analizând conflictul negativ de competență ivit ca urmare a pronunțării celor două hotărâri mai sus amintite, Înalta Curte reține următoarele:

Judecătoria Constanța a fost sesizată de către creditoarea SC V. România SA cu o cerere pentru somație de plată împotriva debitorului V.I., solicitând emiterea unei somații conținând obligația și termenul de plată pentru obligarea la executarea obligațiilor asumate de debitor prin contractul pentru prestarea serviciilor de telefonie mobilă.

Judecătoria Constanța a considerat că nu este competentă să analizeze cererea astfel formulată, întrucât a apreciat că dispozițiile art. 5 C. proc. civ. au caracter relativ, competența teritorială neputând fi invocată din oficiu de către instanță.

Pe de o parte este de amintit că, competența de soluționare a unei acțiuni întemeiate pe prevederile art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001 nu mai este partajată într-o manieră care să deroge de la prevederile art. 1 pct. 1 și art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., fiind aplicabile, și în această materie, normele dreptului comun referitoare la stabilirea competenței materiale de soluționare a cererilor, în funcție de natura litigiului și de suma ce se pretinde.

În altă ordine de idei, Înalta Curte arată că normele de competență teritorială, sunt norme juridice de drept privat, când se referă la litigii cu privire la bunuri și norme juridice de ordine publică în materie de persoane, în alte pricini care nu se referă la bunuri. De la această regulă pot fi și excepții, una dintre acestea fiind cea reglementată în cadrul somației de plată, prin art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 5/2001, care este o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun.

Norma prevăzută de art. 5 C. proc. civ., reprezintă dreptul comun în materia competenței teritoriale, astfel că, în absența unor dispoziții derogatorii exprese și de limitată aplicare, instanța competentă teritorial va fi determinată prin aplicarea principiului actor sequitur forum rei.

Revenind la speța de față, se constată că pe de o parte, potrivit art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 5/2001, instanța poate pune în discuție, din oficiu excepția necompetenței materiale, iar pe de altă parte părțile nu au prevăzut în contract locul executării obligației, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 10 pct. 1 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente și văzând și prevederile art. 22 alin. (2) și (5) C. proc. civ., se va stabili competența de soluționare a cererii în anulare în favoarea Judecătoriei Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 martie 2012.