Late payment penalties versus contractual increases: requirement of an express penalty clause under Civil Code Art. 1066
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as unfounded, thereby upholding the appellate and first-instance rulings that rejected the claim for late payment penalties. The dispute centered on a water utility provider’s attempt to recover contractual late payment penalties from a public hospital for delayed settlement of service invoices. The court held that the lower instances correctly applied the law because the parties' agreement, including its additional acts, stipulated only "increases" (majorări) for late payment rather than an explicit "penalty clause" (clauză penală). Relying on Civil Code provisions regarding the autonomy of contractual liability and the principle that contractual provisions cannot be supplemented by external legal norms, the court ruled that the absence of a specifically stipulated penalty amount in the contract precluded the claim for penalties, distinguishing them from the contractual late payment increases.
Legislator headnote
AI generatedart. 304 C. proc. civ, art. 1066 C. civ, art. 969 C. civ; Late payment penalties versus contractual increases: requirement of an express penalty clause under Civil Code Art. 1066: În criticile formulate, recurenta susține, în esență, că, potrivit art. 15 din contractul de prestări servicii încheiat cu pârâtul, s-a prevăzut că facturile vor fi achitate în termen de 5 zile de la primirea acestora și că, prin alin. (2) din același articol, s-au stipulat penalități de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, facturile fiind scadente la 30 de zile de la înmânare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta R.A. J.A.C. Iași, prin acțiunea introductivă, a solicitat instanței să oblige pârâtul, Spitalul Clinic de Urgență Iași, la plata sumei de 370.686.836 lei, reprezentând penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr. 1780 din 5 decembrie 2000, a respins acțiunea reclamantei ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, în baza contractului încheiat cu pârâtul, reclamanta a prestat acestuia servicii de alimentare cu apă potabilă, industrială și de canalizare a apelor uzate și meteorice, întocmind facturi lunare pentru încasarea prețului, care au fost achitate cu întârziere.
Că, prin contract, s-a prevăzut clauză penală și că intimatul obținea surse de finanțare de la buget pentru plata furnizorilor, fără posibilitatea de a contracta împrumuturi și că, pentru întârzierea plății, nu se află în culpă.
Curtea de Apel Iași, prin decizia nr. 320 din 2 iulie 2001, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii instanței de fond.
Împotriva menționatei decizii, reclamanta, R.A. J.A.C. Iași, a declarat recurs, în temeiul art. 304 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând, în concluzie, admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere.
În criticile formulate, recurenta susține, în esență, că, potrivit art. 15 din contractul de prestări servicii încheiat cu pârâtul, s-a prevăzut că facturile vor fi achitate în termen de 5 zile de la primirea acestora și că, prin alin. (2) din același articol, s-au stipulat penalități de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, facturile fiind scadente la 30 de zile de la înmânare.
Se mai susține că pârâtul nu a făcut dovada că executarea cu întârziere a obligației de plată s-a datorat faptului că nu a avut asigurate surse financiare sau acestea au fost alocate cu întârziere.
Recursul nu este fondat.
Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului se reține că obiectul acțiunii privește plata penalităților pentru întârzierea în plată a serviciilor prestate de reclamantă.
Astfel, deși instanța de apel a reținut, în mod corect, situația de fapt, în sensul că, la baza raporturilor dintre părți, a stat contractul nr. 195 din 3 ianuarie 1995, privind furnizarea apei potabile și industriale, evacuarea apelor uzate și meteorice, modificat prin actul adițional nr. 1/1997 și nr. 2/1998, aceasta a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale în cauză.
Conform prevederilor actului adițional nr. 2 (aflat la dosarul de la fond) „întârzierea în achitarea sumelor, care sunt datorate după expirarea termenului de plată, atrage majorări de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere”, pentru beneficiar, facturile fiind scadente în 30 de zile de la înmânare.
Reclamanta, R.A. J.A.C. Iași, prin acțiunea formulată a solicitat instanței să oblige pârâtul, Spitalul Clinic de Urgență Iași, la plata penalităților de întârziere, în sumă de 370.686.839 lei și nu la majorări.
Răspunderea sub forma penalităților, intervine când, în contractul încheiat între părți, s-a stipulat o clauză penală (art. 1066 C. civ.).
Deoarece clauza penală este o convenție, răspunderea sub forma penalităților intervine doar dacă părțile au prevăzut în contract penalitățile ce urmează să fie plătite în cazul neexecutării obligațiilor.
Omisiunea precizării în clauza penală a cuantumului penalităților de întârziere atrage respingerea cererii de acordare a acestora, deoarece prevederile contractuale nu se pot completa cu alte dispoziții legale.
Deci, forța obligatorie a contractului în cauză se limitează numai la ceea ce s-a convenit legal, în sensul prevederilor art. 969 C. civ., potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractuale, chiar dacă majorările sancționează tot o întârziere de plată.
Având în vedere considerentele de mai sus, recursul declarat de reclamantă, împotriva deciziei instanței de apel, urmează a se respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D E
Respinge recursul declarat de reclamanta, R.A. J.A.C. Iași, împotriva deciziei nr. 320 din 2 iulie 2001 a Curții de Apel Iași, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2003.