Labor jurisdiction conflict resolved: union suit stays in Bucharest Tribunal.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict by assigning the case to the Bucharest Tribunal, which prevailed; the Timiș Tribunal’s declination was rejected, and the Bucharest Tribunal’s order stands. The dispute arose from a labor action filed by a national civil servants’ union on behalf of its members against an employer and a government body, seeking the automatic extension of a collective labor agreement, payment of outstanding salary rights, an annual bonus, and damages, after the Bucharest Tribunal split off the claim of one member domiciled elsewhere and declined territorial jurisdiction in favor of the Timiș Tribunal, which in turn declined jurisdiction back. The decisive legal basis was Article 28(1)-(2) of Law No. 54/2003, granting unions active legal standing to sue in members’ names without an express mandate, combined with Article 284(2) of the Labor Code, which fixes territorial jurisdiction by the claimant union’s registered office in Bucharest; the court also applied Articles 20(2) and 22(3) of the Civil Procedure Code to confirm the conflict and issue the jurisdictional regulator.
Legislator headnote
AI generatedart. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ, art. 22 alin. (3) C. proc. civ, art. 28 din Legea nr. 54/2003, art. 20 alin. (2) C. proc. civ; Labor jurisdiction conflict resolved: union suit stays in Bucharest Tribunal: Totodată s-a reținut întrucât, în litigiul de față, reclamantul din acțiunea inițială (Sindicatul Național al Funcționarilor Publici) își are sediul în București, prin aplicarea dispozițiilor art. 284 alin. (2) C. muncii, rezultă că competența de soluționare a cauzei îi revine Tribunalului București.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Ședința de la 1 martie 2012
Asupra conflictului negativ de competență de față :
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul Sindicatul Național al Funcționarilor Publici a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A.N.R.D.E. București, Secretariatul General al Guvernului București, pentru reclamanții persoane fizice, membrii de sindicat, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate prelungirea de drept a contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul angajatorului cu încă un an, respectiv, până la data de 23 martie 2011, să oblige pârâții la plata drepturilor salariale aferente lunii aprilie 2010, restante începând cu 10 mai 2010, să oblige pârâții la plata premiului anual cuvenit salariaților pentru anul 2009, să oblige pârâții la plata daunelor interese pentru fiecare salariat, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Având în vedere domiciliul membrului de sindicat S.P., instanța a dispus disjungerea cererii față de acest membru de sindicat și înregistrarea unui dosar separat, acesta având numărul 27864/3/2011 la Tribunalul București, care, prin sentința civilă nr. 3753 din 14 aprilie 2011, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, reținându-se, faptul că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 284 alin. (2) C. muncii.
Tribunalul Timiș prin sentința civilă nr. 5490/PI din 18 noiembrie 2011 la rândul său, s-a declarat necompetent să judece litigiul și ca urmare a declinat competența în favoarea Tribunalului București. Totodată a constatat că între cele două Tribunale s-a ivit un conflict negativ de competență și în temeiul art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ. a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență.
În argumentarea acestei sentințe Tribunalul Timiș, a reținut faptul că, prin Deciziile nr. 885 din 03 februarie 2011, 1748 din 12 martie 2010, 3265/2010, 1017/2011 și 7925 din 17 octombrie 2011, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a reținut că, în condițiile art. 28 din Legea nr. 54/2003, organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărătorii proprii sau aleși [alin. (1)]. În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală, dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată. Drept urmare, sindicatul are legitimare procesuală activă, în temeiul legii, el nefiind doar un reprezentant al membrilor săi.
Totodată s-a reținut întrucât, în litigiul de față, reclamantul din acțiunea inițială (Sindicatul Național al Funcționarilor Publici) își are sediul în București, prin aplicarea dispozițiilor art. 284 alin. (2) C. muncii, rezultă că competența de soluționare a cauzei îi revine Tribunalului București.
Asupra conflictului negativ de competență de față Înalta Curte constată:
Potrivit art. 20 alin. (2) C. proc. civ. există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile s-au declarat necompetente să judece aceeași pricină.
Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență Curtea constată că cele două instanțe Tribunalul București și Tribunalul Timiș s-au declarat necompetente prin hotărâri irevocabile, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.
Analizând conflictul de competență ivit, în aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește competența Tribunalului București în soluționarea cererii de chemare în judecată, pentru considerentele ce succed:
În condițiile art. 28 din Legea 54/2003 a sindicatelor, organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărătorii proprii sau aleși [alin. (1)]. În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată [alin. (2)].
Drept urmare, sindicatul are legitimare procesuală activă în temeiul legii, el nefiind doar un reprezentant al membrilor săi.
Întrucât în litigiul de față reclamantul are sediul în București, în mod corect, în respectarea cerințelor art. 284 alin. (2) C. muncii, a fost învestit cu judecarea pricinii Tribunalul București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2012.