Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1024/2012 AI generated

Failure to substantiate cassation grounds with legal argumentation renders appeal null despite substantive tort claims over late municipal payments

Case Number Decizia nr. 1024/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appeal in cassation null and void, thereby leaving in force the Court of Appeal's decision which dismissed the plaintiff's claim for tort damages, resulting in a final judgment for the defendant. The dispute concerned a commercial entity's action against a municipality for unlawful non-payment of parking system fees, where the plaintiff sought compensation for late payment penalties imposed by tax authorities, arguing these constituted a damage caused by the municipality's illicits. The first instance had ruled in favor of the plaintiff, but the appellate court reversed, finding the lower court analyzed only a fragment of the legal relationship and ignoring the binding force of a prior final judgment establishing the price of the parking system; the Supreme Court annulled the final appeal solely on procedural grounds, finding that the appellant failed to substantiate the criticism with the specific legal argumentation required for an extraordinary appeal against illegality, as mandated by Article 302(1)(c) of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 3021 lit. c) C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 306 alin. (2) C. proc. civ; Failure to substantiate cassation grounds with legal argumentation renders appeal null despite substantive tort claims over late municipal payments: The dispute concerned a commercial entity's action against a municipality for unlawful non-payment of parking system fees, where the plaintiff sought compensation for late payment penalties imposed by tax authorities, arguing these constituted a damage caused by the municipality's illicits. The first instance had ruled in favor of the plaintiff, but the appellate court reversed, finding the lower court analyzed only a fragment of the legal relationship and ignoring the binding force of a prior final judgment establishing the price of the parking system; the Supreme Court annulled the final appeal solely on procedural grounds, finding that the appellant failed to substantiate the criticism with the specific legal argumentation required for an extraordinary appeal against illegality, as mandated by Article 302(1)(c) of the Code of Civil Procedure.

Keywords

AI generated
grounds for cassation civil judgment late payment of fees damages payment commercial dispute legal fees

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 3021 lit. c) C. proc. civ.

The court declared the cassation appeal null and void because the appellant failed to comply with the obligation to substantiate the grounds of appeal with specific legal arguments as required by this provision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 670 din 11 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. 6393/108/2010, s-a admis acțiunea reclamantei SC B.S.A.M. SRL Arad împotriva pârâtului Municipiul Arad, prin Primar, fiind obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 142.520 lei ca fiind diferența dintre majorările de întârziere la TVA și valoarea dobânzii legale și la plata sumei de 11.750,6 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut că în cauză sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, fapta ilicită constituind-o plata cu întârziere a contravalorii facturilor fiscale emise de reclamantă în perioada mai - noiembrie 2006, fiind plătite doar în baza titlului executoriu evidențiat mai sus la data de 12 mai 2010, că prejudiciul constă în valoarea majorărilor de întârziere care i-au fost imputate iar vinovăția pârâtului constă în faptul că acesta a acționat cu vinovăție știind că neplata prejudiciului o va prejudicia pe reclamantă existând raportul de cauzalitate între fapta ilicită a pârâtului și suma de bani pe care reclamanta a fost obligată să o plătească.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Municipiul Arad, prin Primar, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii apelate în sensul respingerii acțiunii introductive de instanță, iar în subsidiar admiterea apelului și modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul reducerii cuantumului sumei acordate cu titlu de despăgubiri la valoarea solicitată de reclamant și reducerea cheltuielilor de judecată la o valoare corectă și justă în conformitate cu munca depusă în speță.

Apelantul a solicitat în principal modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii introductive de instanță ca netemeinică și nelegală, iar în subsidiar modificarea în parte a hotărârii apelate în sensul reducerii cuantumului sumei de la 142.520 lei, la 105.288,05 lei așa cum se solicită în acțiunea introductivă de instanță precizată precum și reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată la o valoare corectă, pe care recurentul o apreciază la 4.000 lei.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia nr. 198/A din 29 septembrie 2011 a admis apelul formulat de pârâtul Municipiul Arad, prin Primar, a schimbat, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC „B.S.A.M.” SRL împotriva pârâtului, fără cheltuieli de judecată.

În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a constatat că prima instanță a procedat greșit reținând numai o secvență a relațiilor dintre părți, în loc să analizeze în ansamblu derularea raporturilor juridice.

Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamanta, care a solicitat modificarea în totalitate a deciziei nr. 198/A pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 6393/108/2010 și, pe cale de consecință, respingerea apelului formulat de către Municipiul Arad și menținerea dispozițiilor Sentinței Comerciale nr. 670/2011 a Tribunalului Arad, cu cheltuieli de judecată aferente.

Recurenta – reclamantă își subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocând următoarele aspecte:

- decizia nr. 198/A/2011 a Curții de Apel Timișoara are la bază o susținere eronată a d-lui expert potrivit căreia recurenta a încasat, ca urmare a punerii în executare a dispozitivului Sentinței Comerciale nr. 236/2009 a Tribunalului Arad, mai mult decât era îndreptățită, astfel că prejudiciul pe care l-a suferit este acoperit integral. Această constatare a d-lui expert și însușită de instanța de apel este ineficientă raportat Ia obiectul acestei cauze și la obiectivele expertizei contabile efectuate și, ceea ce este mult mai grav, încalcă autoritatea de lucru judecat.

Instanța de apel a reținut că expertul numit în cauză a efectuat o analiză amplă a relațiilor dintre părți "conform obiectivelor fixate de instanță'', care a fost, însă, preluată doar în parte de către Tribunalul Arad. Mențiunile cuprinse în considerentele hotărârii pronunțate de instanța de apel, potrivit cărora obiectivele expertizei contabile efectuate în acest dosar au privit analiza de ansamblu a raporturilor dintre părți, sunt greșite. Prin modul în care a realizat expertiza contabilă expertul a depășit limita obiectivelor care au fost încuviințate de instanța de judecată, astfel că instanța de apel trebuia să ignore opiniile expertului raportat la obiectivele formulate în cauză, așa cum în mod corect a procedat prima instanță, și să pronunțe o hotărâre judecătorească care să respecte cadrul procesual al acestui litigiu.

- modul în care instanța de apel a înțeles să soluționeze prezenta cauză încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 236/2009 a Tribunalului Arad, instanța de control judiciar ignorând faptul că valoarea sistemului de parcare a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească și a realizat o analiză este nelegală întrucât a presupus cercetarea unor împrejurări cu privire la care s-a pronunțat deja o instanță de judecată - prin Sentința Comercială nr. 236/2009 a Tribunalului Arad rămasă irevocabilă. Raportat la dispozitivul sentinței antemenționate, Curtea de Apel Timișoara nu mai putea face în această cauză nicio apreciere legată de cuantumul sumei pe care am încasat-o cu titlu de preț al sistemului de parcare.

- instanța de apel a apreciat, în mod greșit, că prima instanță a reținut doar o secvență a relațiilor dintre părți și a efectuat, prin urmare, o analiză parțială a acestora. Prima instanță a procedat în mod corect dat fiind faptul că Tribunalul Arad a analizat starea de fapt raportat la aspectele deja tranșate prin soluționarea dosarului judecat irevocabil și a pronunțat astfel o hotărâre judecătorească care respectă autoritatea de lucru judecat a Sentinței Comerciale nr. 236/2009 a Tribunalului Arad.

Înalta Curte, examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor invocate de reclamantă, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept indicate, reține nemotivarea în drept a acestora în raport de reglementarea cuprinsă în art. 3021 lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.

Deși recurenta își subsumează criticile dispozițiilor art.304 pct.9 C. proc. civ., acestea vizează istoricul cauzei, atitudinea procesuală a părților, situații de fapt și administrarea probatoriului, fără a fi susținute în drept.

Așadar, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurenți, reiterarea unor situații de fapt, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiului de modificare indicat fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii privind recursul declarat de reclamanta SC B.S.A.M. SRL ARAD împotriva deciziei nr. 198/A din 29 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2012.