Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3528/2003 AI generated

Mortgage removal and nullity claims treated as execution objection requiring security deposit under Law 409/2001

Case Number Decizia nr. 3528/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court's decision to reject the plaintiff's claim for the removal of a mortgage, absolute nullity of the mortgage contract, and prescription of enforcement rights. The dispute centered on whether a demand letter from a secured creditor, communicating enforcement titles and threatening forced sale, constituted the initiation of enforcement proceedings, thereby triggering procedural requirements. The court determined that the document was a pre-enforcement demand rather than a mere title communication, characterizing the plaintiff's response as an objection to execution. Consequently, under Article 25 of Law no. 409/2001 (amending O.U.G. no. 51/1998), the plaintiff was obligated to deposit a security deposit equal to 20% of the value of the bank asset subject to realization before the substantive issues of nullity and prescription could be examined; because the plaintiff failed to deposit the required 3.8 billion lei, the court sustained the procedural exception and refused to adjudicate the merits.

Legislator headnote

AI generated

art. 25 din O.U.G. nr. 51/1958, art. 25 din Legea nr. 409/2001; Mortgage removal and nullity claims treated as execution objection requiring security deposit under Law 409/2001: Prin contestarea titlurilor, s-a contestat executarea și pentru a fi analizată, Legea nr. 409/2001, în art. 25, prevede depunerea unei cauțiuni egale cu 20% din valoarea activului bancar supus valorificării, astfel că excepția invocată de pârâtă, privind nedepunerea cauțiunii, întemeiat a fost admisă de instanță.

Keywords

AI generated
mortgage enforcement nullity of contract contract of deposit right of removal procedural objections mortgage bank

Cited Legislation

AI generated
art. 25 din O.U.G. nr. 51/1958
23 din 28 februarie 2002, a admis excepția nedepunerii cauțiunii prevăzută de art. 25 din O.U.G. nr. 51/1958, aprobată prin Legea nr.
art. 25 din Legea nr. 409/2001
Pentru a fi luată în examinare, reclamantul are obligația depunerii în prealabil, a unei cauțiuni, conform prevederilor art. 25 din Legea nr. 409/2001.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 21 ianuarie 2002, cu completările ulterioare din 22 februarie 2002, reclamantul V.D. cu domiciliul în București, sector 2, debitor garant al unui contract de credit, a chemat în judecată pârâta, A.V.A.B., pentru:

- radierea ipotecii autentificată cu nr. 26450 din 26 mai 1995 la Notariatul sector 3 București;

- nulitatea absolută a ipotecii;

- prescrierea dreptului de a cere executarea silită;

- nulitatea absolută a contractului de ipotecă.

Curtea de Apel București, secția VI-a comercială, prin sentința civilă nr. 23 din 28 februarie 2002, a admis excepția nedepunerii cauțiunii prevăzută de art. 25 din O.U.G. nr. 51/1958, aprobată prin Legea nr. 409/2001 și a respins acțiunea.

În pronunțarea acestei hotărâri, instanța a reținut că cererea reclamantei constituie o contestație la executarea titlului executor, contractul invocat de reclamantă.

Pentru a fi luată în examinare, reclamantul are obligația depunerii în prealabil, a unei cauțiuni, conform prevederilor art. 25 din Legea nr. 409/2001.

Prin încheierea de ședință din 22 februarie 2002, instanța a stabilit depunerea unei cauțiuni de 3.807.833.600 lei.

Cum această cauțiune nu a fost depusă, petenta susținând, fără temei, că nu o datorează, instanța a respins cererea pe această excepție.

Împotriva sentinței instanței de fond, reclamantul a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 4, 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ., precum și art. 304 alin. (1) și 305 C. proc. civ., formulând următoarele critici:

- instanța, cu încălcarea principiului disponibilității, a calificat cererea sa drept contestație la executare și a obligat-o la plata cauțiunii.

În realitate, cererea privește o acțiune civilă în care a ridicat două excepții de ordine publică: prescripția și nulitatea.

- comunicarea titlului executor de către A.V.A.B. nu constituie un act începător de executare, deci, nu s-a început executarea silită, iar cererea sa nu este o contestație la executare, pentru a justifica măsura depunerii unei cauțiuni;

- greșit instanța nu s-a pronunțat asupra nulității și prescripției.

Recursul este nefondat.

Reclamantul, garant ipotecar pentru un credit acordat de fosta B.X. beneficiarei de credit, SC C. SRL București (350.000 dolari S.U.A.), a cerut radierea ipotecii, nulitatea contractului de ipotecă, prescrierea dreptului de executare silită.

Cererea sa este urmarea adresei A.V.A.B., cesionară a creanței cu nr. 7168 din 18 septembrie 2001, prin care se comunica garantului ipotecar, titlurile executorii (contractul de credit și contractul de ipotecă), cu somarea achitării debitului în 5 zile lucrătoare, după care se va proceda la executarea silită, în temeiul O.U.G. nr. 51/1998 și a Legii nr. 409/2001: sechestrul bunurilor și vânzarea silită prin licitație publică.

Prin contestarea titlurilor, s-a contestat executarea și pentru a fi analizată, Legea nr. 409/2001, în art. 25, prevede depunerea unei cauțiuni egale cu 20% din valoarea activului bancar supus valorificării, astfel că excepția invocată de pârâtă, privind nedepunerea cauțiunii, întemeiat a fost admisă de instanță.

Pârâta nu a comunicat numai titlul executor, ci a cerut plata sub amenințarea executării silite.

Ca urmare, fără temei recurenta susține că executarea nu a început.

Obligația prealabilă a depunerii cauțiunii nefiind îndeplinită, instanța nu a mai analizat susținerile pe fond ale petentei, soluționarea cauzei făcându-se pe excepție.

Criticile recurentei fiind nefondate, recursul urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul V.D.I., împotriva sentinței nr. 23 din 28 februarie 2002 a Curții de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 16 septembrie 2003.