Arbitral award upheld in beer distribution dispute; defendant's annulment and appeal dismissed as unfounded.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea comercială, ce a format obiectul dosarului nr. 4131/COM/2002 al Tribunalului Timiș, SC L.R. SRL Timișoara a solicitat obligarea SC B.T. SRL să reia de îndată executarea contractului de distribuție nr. 2383 din 22 martie 2000; să livreze de îndată cantitățile și sortimentele de bere nelivrate de la 1 martie 2002, până la data reluării raporturilor contractuale.

Prin sentința nr. 2986 din 27 septembrie 2002, Tribunalul Timiș a declinat competența materială de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Arbitral al Comisiei de Arbitraj Comercial Timișoara, în considerarea faptului că părțile, prin contractul bilateral încheiat, au convenit ca eventualele litigii să fie soluționate de acest tribunal arbitral.

În fața Tribunalului Arbitral al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara, prin adresa depusă la 18 noiembrie 2002, reclamanta a majorat pretențiile sale, solicitând, în plus față de acțiunea introductivă și obligarea pârâtei la plata sumei de 2.279.862 lei beneficiu nerealizat, în sumă actualizată cu rata inflației.

Acțiunea, modificată și completată a SC L.R. SRL Timișoara, a fost admisă de Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerț și Industrie și Agricultură Timișoara, prin sentința arbitrală nr. 62 din 9 decembrie 2002, care a dispus obligarea pârâtei, a cărei denumire s-a schimbat între timp în C.B.R., sucursala Timișoara, de a relua de îndată executarea contractului de distribuție nr. 2383 din 22 martie 2000 și livrarea cantităților și sortimentelor de bere, prevăzute în anexa la contractul respectiv, a obligat pârâta la plata sumei actualizată de 2.279.862.527 lei daune – interese și 17.224.485 lei cheltuieli de judecată.

În pronunțarea hotărârii de mai sus s-au avut în vedere prevederile contractului de distribuție, menționat mai sus, obligațiile reciproce ale părților înscrise în acest contract, inclusiv aceea privind acordarea unui discount de 10% de către pârâtă, în favoarea distribuitorului. S-a avut în vedere că în acest contract nu au fost stipulate condițiile unei rezilieri unilaterale.

C.B.R. și sucursala Timișoara au formulat acțiune în anularea sentinței arbitrale nr. 62/2002 a Tribunalului Arbitral de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara, pe care au considerat-o netemeinică și nelegală și au motivat acțiunea pe prevederile art. 364 lit. i) C. proc. civ. și art. 969, art. 970, art. 977, art. 985 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 4/PI din 3 februarie 2003, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea în anulare, reținând că hotărârea arbitrală atacată nu încalcă ordinea publică, bunele moravuri, ori dispozițiile imperative ale legii, cum rezultă din examinarea acestei hotărâri, prin prisma art. 364 lit. i) C. proc. civ.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, C.B.R. SA și sucursala Timișoara au declarat recurs și au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurată și, pe fond, respingerea acțiunii, susținând că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală, având în vedere dispozițiile art. 304 pct. 7 – 10 și art. 3041 C. proc. civ., respectiv:

- hotărârea recurată nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au stat la baza pronunțării ei, nu este analizat fiecare motiv al acțiunii în anulare în parte;

- hotărârea pronunțată de Curtea de apel, cum, de altfel, și cea pronunțată de instanța arbitrală, au interpretat în mod greșit contractul de distribuție încheiat de părți, reținând eronat că două capitole, respectiv, cap. V și cap. XX, se referă la aceeași instituție juridică, cea de reziliere. În realitate, părțile au avut în vedere, în cuprinsul art. 5, denunțarea unilaterală, iar în cap. XV, rezilierea contractului;

- sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, neținând cont că, în speță, sunt aplicabile prevederile art. 969, art. 970, art. 977, art. 981 și art. 1436 alin. (2) C. civ.

- hotărârea recurată nu s-a pronunțat cu privire la nici unul dintre motivele invocate în acțiunea în anulare;

- acțiunea introductivă nu este motivată în drept și a fost menționată ca parte în proces C.B.R., sucursala Timișoara, deși, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, sucursalele nu au personalitate juridică.

Recursul declarat de C.B.R. SA și sucursala Timișoara este nefondat.

Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, mai sus arătate, constatarea care se impune este că aceste motive nu sunt de natură a modifica această hotărâre.

În prima critică, recurentele au susținut că hotărârea pronunțată de curtea de apel nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină. Este inexact, deoarece, în mod corect, curtea de apel, la analiza acțiunii în anularea sentinței arbitrale pronunțată în cauză, a apreciat corect că raportat la obiectul cererii adresată tribunalului arbitral în analiză, ca motiv al acțiunii în anulare, a rămas numai incidența dispozițiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ. În textul art. 364 lit. a) – I) sunt prevăzute motivele care pot desființa, prin acțiunea în anulare, o hotărâre arbitrală.

Critica recurentei, după care hotărârea recurată a interpretat greșit clauzele contractului dintre părți, este, de asemenea, neîntemeiată.

Întrucât fondul litigiului a fost examinat de către tribunalul arbitral, având în vedere prevederile art. 364 C. proc. civ., o reexaminare a clauzelor contractuale, de către Curtea de apel, excede motivele limitativ-prevăzute pentru judecarea acțiunii în anulare.

Tot nefondată este și critica referitoare la aplicarea greșită a legii, fără a se ține cont de prevederile C. civ.

Curtea de apel, cu ocazia judecării acțiunii în anulare a hotărârii tribunalului arbitral, nu avea îndrituirea legală de a analiza și de a se pronunța, prin prisma textelor din C. civ., menționate de reclamantă pe motivele acțiunii introductive, ci numai pe ce i-a dat în competență legea procedurală.

Această precizare este valabilă și pentru penultimul motiv de recurs.

În fine, nici ultimul motiv de recurs, respectiv acela că hotărârea recurată nu s-a pronunțat asupra faptului că acțiunea introductivă nu a fost motivată în drept și că a fost menționată ca parte în proces, sucursala companiei, ce nu are personalitate juridică, nu este de admis.

Din analiza acțiuni introductive, dosarul 4131/COM al Tribunalului Timiș, rezultă explicit pe ce texte de lege și-a motivat acțiunea sa, cum, la fel de clar și necontestat de nimeni până în prezent, procesul a fost pornit împotriva pârâtei SC B.T. SA Timișoara, ce, ulterior, s-a transformat în companie și care urmează a-și îndeplini, așa cum a hotărât tribunalul arbitral, obligațiile față de beneficiara contractului de distribuție nr. 2383 din 22 martie 2003.

Așadar, recursul pârâtei, din acțiunea introductivă, este nefondat și se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.B.R. SA și sucursala Timișoara, împotriva sentinței nr. 4/PI din 3 februarie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 16 septembrie 2003.