Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1171/2012 AI generated

Pension recalculation appeal inadmissible under uniqueness-of-appeals bar

Case Number Decizia nr. 1171/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The court dismissed as inadmissible the claimant's appeal against the appellate court's decision, leaving intact the lower courts' rejection of the pension recalculation claim. The claimant sought recalculation of his pension to credit 1969–1990 as 100% time in work group II under HG 1223/1990 and related regulations, based on a 2008 employer certificate. The decisive legal basis was procedural: under arts. 299(1) and 377(2)(4) C. proc. civ., a decision resolving an appeal (recurs) is final and irrevocable, and the principle of the uniqueness of appeals bars a further appeal against it; the appeal was therefore inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 299 alin. (1) C. proc. civ; Pension recalculation appeal inadmissible under uniqueness-of-appeals bar: Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicționale sunt supuse recursului", iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din același cod „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii".

Keywords

AI generated
recalculation of pension appealability of remand decision procedural principle procedural bar reapplication for disability benefits seizure of pension benefits

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia nr. 64478/1990
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19 ianuarie 2009 pe rolul Tribunalului Bacău, secția civilă, reclamantul A.A. a solicitat, în contradictoriu cu C.J.P.B., obligarea pârâtei să-i recalculeze pensia cu luarea în calcul a perioadei 1969 - 1990 a grupei a Ii-a de muncă cu timp lucrat 100%.

Prin sentința civilă nr. 866ID din 26 mai 2010, pronunțată în dosarul nr. 320/110/2009, Tribunalul Bacău a respins excepția tardivității formulată de pârâtă și a respins acțiunea reclamantului, ca nefondată.

Referitor la excepția de tardivitate, instanța de fond a constatat că pretențiile reclamantului din prezenta cauză se sprijină pe adeverința din 03 octombrie 2008, și pe dispozițiile H.G. nr. 1223/1990 și O.U.G. nr. 100/2008, situație în raport de care acțiunea a fost formulată în termen.

Pe fond, tribunalul a reținut, pe baza probatoriilor administrate, că reclamantul nu a făcut dovada că ar fi fost nominalizat pentru grupa Ii-a de muncă, iar în carnetul de muncă nu are nici o mențiune privind o astfel de încadrare, ocupând în perioada de referință funcția de director, funcție în care activitatea se desfășura mai mult la birou și mai puțin pe teren sau pe șantier.

Tribunalul a mai reținut că, potrivit H.G. nr. 1223 din 20 noiembrie 1990, beneficiază de încadrarea în grupele 1 și 2 de muncă personalul care este în activitate și care lucrează efectiv la locurile de muncă și activități cu condiții nocive, grele sau periculoase, de pe șantierele de construcții montaj, grupurile de șantiere", iar cum reclamantul nu a făcut dovada că a lucrat în astfel de locuri, direct sau nemijlocit, acțiunea sa nu poate fi primită.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul A.A., arătând, în esență, că prima instanță a apreciat greșit probatoriul administrat, că a încălcat dispozițiile H.G. nr. 1223/1990 și ale Ordinului nr. 590 din 15 septembrie 2008, Ordinului nr. 50/1990, conform cărora atestarea în grupa superioară de muncă se face pe baza adeverinței emise de angajator cu menționarea perioadei și a procentului din timpul de lucru, și nu numai în baza mențiunilor carnetului de muncă cum s-a susținut în argumentarea hotărârii atacate.

Reclamantul a mai arătat că împrejurarea reținută, conform căreia, îndeplinind funcția de director, nu este îndreptățit la recunoașterea procentului de 100% timp de lucru în grupa a II-a de muncă, nu poate constitui un argument întemeiat pentru respingerea acțiunii, în condițiile în care activitatea sa, chiar și în această calitate se desfășura pe teren.

Prin decizia civilă nr. 1449 din 29 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale a respins, ca nefondat, recursul.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut, cu o motivare detaliată, în cadrul căreia a făcut referire la probele administrate în cauză, că reclamantul nu a făcut în niciun mod dovada, în sensul legii (H.G. nr. 1223/1990, Ordinul nr. 50/1990), că a lucrat în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, aspect corect reținut de către instanțele anterioare.

Instanța de recurs a mai reținut că prin adeverința din 01 aprilie 1992 emisă de către fosta societate angajatoare, reclamantului i s-a recunoscut perioada 1969 - 1989 ca fiind lucrată în grupa a II-a de muncă în procent de 70% și nu de 100% cum pretinde prin prezenta acțiune că acest procent a făcut obiectul analizei comisiei de contestație din cadrul D.M.P.S.S., inclusiv al recalculării pensiei conform stagiului aferent grupei de muncă și procentului de timp lucrat recunoscut, prin decizia nr. 64478/1990, necontestată de acesta.

Prin solicitarea valorificării adeverinței din 03 octombrie 2008 emisă de fosta societate angajatoare (adeverință ce are aceleași mențiuni ca adresa din 26 noiembrie 1991 asupra căreia societatea a revenit prin adresa) și recalculării pensiei cu recunoașterea programului de lucru de 100% efectuat în grupa a II-a de muncă, se tinde, în fapt, la repunerea în discuție în absența unor date suplimentare, a unor drepturi asupra cărora deja s-a statuat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A.A., reluând aspectele privind interpretarea greșită a probatoriilor și încălcarea actelor normative în materie.

Recursul este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești și, în final, remedierea erorilor săvârșite, constituind astfel pentru părți o garanție a respectării drepturilor lor fundamentale.

Rezultă că împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă și nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept.

Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicționale sunt supuse recursului", iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din același cod „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii".

Prin coroborarea textelor legale anterior citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege.

Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.

O asemenea concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac.

În speță, decizia civilă nr. 1449 din 29 noiembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, împotriva căreia recurentul-reclamant a declarat prezenta cale de atac, reprezintă o decizie prin care s-a soluționat recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 866/ D din 26 mai 2010 a Tribunalului Bacău.

Potrivit considerentelor anterior expuse, hotărârea de soluționare a recursului este irevocabilă, iar recursul declarat împotriva ei este inadmisibil și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A.A. împotriva deciziei nr. 1449 din 29 noiembrie 2010a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 februarie 2012.