Inapplicability of associate exclusion for capital increase failure and lease transfer under Romanian limited liability company law

Asupra recursului de față.

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1601 din 11 septembrie 2000, Tribunalul Cluj a admis acțiunea formulată de reclamanta R.D., în contradictoriu cu pârâții D.I. și SC K.I. SRL și a dispus excluderea pârâtului D.I. din cadrul societății comerciale, precum și efectuarea cuvenitelor mențiuni în Registrul Comerțului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta și pârâtul sunt asociați în societatea comercială arătată și cu toate că, la data de 4 aprilie 2000, acesta a fost notificat pentru a se prezenta să încheie act adițional în vederea majorării capitalului social până la limita minimă legală, acesta nu a dat curs notificării.

A mai reținut instanța de fond că pârâtul a devenit asociat al altei societăți comerciale și, în această calitate, a favorizat transferul contractului de închiriere privind punctul de lucru în care își desfășoară activitatea societatea comercială pârâtă, fără acordul reclamantei.

Această conduită a pârâtului a fost apreciată de reclamantă ca fiind culpabilă, astfel încât, în temeiul art. 217 lit. a) și c), s-a dispus excluderea acestuia.

Împotriva acestei sentințe a promovat apel pârâtul, criticile vizând modul eronat în care instanța de fond a reținut situația de fapt ce a condus la pronunțarea soluției atacate.

Astfel, susține că nu a refuzat majorarea capitalului social, dar această operațiune nu s-a finalizat întrucât nu s-a ajuns la un punct de vedere comun, referitor la cotele de participare la această majorare, iar pe de altă parte nu s-a făcut dovada că, în adevăr, a devenit asociat al altei societăți comerciale.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 733 din 21 iunie 2001 a respins apelul ca nefondat.

În motivarea soluției date s-a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 217 lit. a), cu atât mai mult cu cât O.U.G. nr. 32/1997 a stabilit și un termen limită până la care poate fi majorat capitalul social, iar pe de altă parte s-a reținut că, în situația în care nu s-a finalizat demersul privind cooptarea în altă societate, atitudinea față de asociat și societate este culpabilă în condițiile în care a transferat contractul de închiriere privind punctul de lucru.

La data de 2 august 2001, pârâtul a declarat recurs, criticile vizând aspectele de nelegalitate și netemeinicie prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Se susține că instanțele au dat o interpretare eronată dispozițiilor art. 217 lit. a) din Legea nr. 31/1990, întrucât sancțiunea pentru nemajorarea capitalului social în baza O.U.G. nr. 32/1995 era dizolvarea societății, iar transferul contractului de închiriere s-a făcut cu acordul reclamantei depunând în susținere înscrisuri noi.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 217 din Legea nr. 31/1990, cu modificările ulterioare, prevede limitativ cazurile de excludere a asociaților. În cazul societăților cu răspundere limitată numai lit. a) și d) sunt aplicabile, respectiv, dacă asociatul care, pus în întârziere, nu aduce aportul la care s-a obligat și dacă asociatul administrator comite fraudă în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.

În speță nu sunt aplicabile aceste texte de lege.

Astfel, nerespectarea dispoziției imperative de majorare a capitalului social în condițiile O.U.G. nr. 32/1997, prin care s-a prevăzut un termen limită, era sancționată cu dizolvarea societății și nicidecum excluderea.

De altfel, nici nu s-a făcut dovada refuzului de a da curs notificării prin înscrisurile noi depuse făcându-se dovada majorării capitalului social și îndeplinirii condițiilor legale de funcționare și în prezent.

Asociatul administrator al unei societăți cu răspundere limitată nu poate fi exclus în temeiul art. 217 lit. c), care se referă la asociatul cu răspundere nelimitată, ci doar pentru vreunul din cazurile prevăzute de art. 217 lit. d) din Legea nr. 31/1990.

În speță nu s-a făcut dovada vreunei fraude comise, cu atât mai mult cu cât prin înscrisurile depuse s-a probat că transferul contractului de închiriere s-a hotărât în adunarea generală a asociaților, iar plângerea penală, formulată de intimata-reclamantă pentru comiterea infracțiunii de fals și uz de fals, a fost respinsă urmare neîntrunirii elementelor constitutive ale acestor infracțiuni.

Față de cele arătate rezultă că, în adevăr, soluția pronunțată s-a dat cu încălcarea legii situație în care potrivit art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul D.I. împotriva deciziei nr. 733 din 21 iunie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția Comercială și de Contencios Administrativ.

Modifică decizia atacată, în sensul că admite apelul declarat de pârâtul D.I. împotriva sentinței nr. 1601 din 11 septembrie 2000 a Tribunalului Cluj, secția comercială și de contencios administrativ. Schimbă în tot sentința atacată și, pe fond, respinge acțiunea reclamantei R.D.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iulie 2003.