Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 793/2012 AI generated

Deportation by Soviet troops before statutory cutoff falls outside reparations law; descendant's claim refused.

Case Number Decizia nr. 793/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Secția I civilă) dismissed as unfounded the claimant's appeal (recurs) against the appellate decision (Curtea de Apel Timișoara, decizia nr. 145/2011), which had in turn upheld the first-instance rejection of her claim, leaving intact the denial of her request for compensation and acknowledgment that her parents' deportation was a political measure. The claimant, as a descendant, sought reparations under Law no. 221/2009 for her parents' deportation to the USSR on 14 January 1945. The decisive legal basis was the law's explicit temporal scope (6 March 1945 – 22 December 1989) stated in its title, and the requirement in art. 3(1) and art. 4(2) that the administrative measure must have been taken by the former communist militia or security organs of the Romanian state; here, the deportation was carried out by Soviet occupation troops before the statutory period, so the special reparations law did not apply.

Legislator headnote

AI generated

art. 256 C. proc. civ, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Deportation by Soviet troops before statutory cutoff falls outside reparations law; descendant's claim refused: Acțiunea formulată este admisibilă întrucât Legea nr. 221/2009 are caracter reparator și pentru persoanele care au suferit măsuri administrative cu caracter politic. În privința măsurilor administrative, art. 4 alin. (2) conferă instanțelor de judecată puterea de a decide și dacă acestea nu au fost incluse în enumerarea art. 3.

Keywords

AI generated
political deportation reparations for ethnic persecution transfer of population descendant law of states Roman law

Cited Legislation

AI generated
art. 256 C. proc. civ
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:
art. 3 alin. (1) din Legea nr. 221/2009
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că în speță nu este îndeplinită cerința instituită prin art. 3 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, raportată la art.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
Reclamanta a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a formulat următoarele critici:
art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009
Pe de altă parte, instanțele de fond au făcut interpretarea corectă a art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 conform cu care, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art.
art. 312 alin. (1) C. proc. civ
În temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

1. Hotărârea instanței de apel

Prin decizia civilă nr. 145 din 15 februarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta H.M. împotriva sentinței civile nr. 690 din 10 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Arad.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că în speță nu este îndeplinită cerința instituită prin art. 3 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, raportată la art. 4 alin. (2) din aceeași lege în sensul că măsura deportării părinților reclamantei nu a fost luată de fosta miliție ori securitate comunistă sub imperiul regimului comunist instaurat în România după 6 martie 1945.

Măsura deportării și punerea ei în aplicare s-au realizat de către trupele de ocupație sovietice, care se aflau pe teritoriul României.

Legea nr. 221/2009 nu se referă explicit și la situațiile și persecuțiile suferite de etnicii germani anterior datei de 6 martie 1945 ca urmare a măsurilor de deportare a acestora în URSS.

În cuprinsul legii este delimitată expres perioada în cuprinsul căreia trebuia aplicate sancțiunile cu caracter politic, iar reclamanta nu se încadrează în cerințele legii nici sub acest aspect.

2. Recursul

2.1. Motive

Reclamanta a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a formulat următoarele critici:

Reclamanta are calitate procesuală activă, în calitate de descendentă de gradul I după părinții săi având posibilitatea de a solicita instanței de judecată să se stabilească caracterul politic al măsurii administrative aplicate părinților săi și, drept consecință, obligarea Statului Român la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat.

Acțiunea formulată este admisibilă întrucât Legea nr. 221/2009 are caracter reparator și pentru persoanele care au suferit măsuri administrative cu caracter politic. În privința măsurilor administrative, art. 4 alin. (2) conferă instanțelor de judecată puterea de a decide și dacă acestea nu au fost incluse în enumerarea art. 3.

Legea nu oferă o limitare temporală, așa cum o face pentru condamnările cu caracter politic.

Deportările în URSS au avut un vădit caracter politic și a aprecia că despăgubirile morale se acordă doar pentru anumite măsuri administrative sau anumite condamnări politice care se înscriu în sfera temporală 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 ar însemna o disociere nepermisă și total contrară spiritului și finalității acestei legi de reparație.

2.2. Analiza recursului

Recursul nu este întemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Împrejurarea că prima instanță a apreciat că reclamanta nu are calitate procesuală, soluție confirmată prin respingerea apelului, trebuie înțeleasă ca vizând inaplicabilitatea în speță a dispozițiilor legii speciale de reparație, nr. 221/2009.

Astfel, motivele de fapt care au stat la baza sesizării instanței de către reclamantă constau în deportarea în URSS a părinților acesteia la data de 14 ianuarie 1945.

Ambele instanțe de fond au reținut, în mod corect, faptul că sfera persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru măsuri administrative sau condamnări calificate ca fiind de natură politică, momentul acordării acestora și natura măsurilor reparatorii oferite de Statul Român au fost determinate de legiuitor, potrivit voinței sale.

Astfel, încă din titlul său, Legea nr. 221/2009 a determinat faptul că vizează „condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989”.

Drept urmare, legea nu este aplicabilă decât faptelor săvârșite în perioada de referință arătată, or prin chiar cerea de chemare în judecată s-a arătat că măsura deportării, în speță, a avut loc la 14 ianuarie 1945, deci, într-un moment anterior limitării temporale fixate prin voința legiuitorului.

Pe de altă parte, instanțele de fond au făcut interpretarea corectă a art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 conform cu care, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

Aceasta deoarece, prin posibilitatea reținerii și a altor fapte, în afara celor de la art. 3, ca având natura unor măsuri administrative, nu a fost exclusă incidența aspectelor stabilite prin preambulul textului în sensul că reprezintă „măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu”.

Or, lucru necontestat, măsura deportării în URSS, care s-a finalizat în februarie 1945, nu a fost săvârșită de către organele statului român, respectiv de organele fostei miliții sau securități, ci de către autoritățile sovietice. Contribuția autorităților române la identificarea etnicilor germani în localitățile în care domiciliau, precum și a vârstei și sexului acestora nu a fost avută în vedere la edictarea Legii nr. 221/2009.

Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanțele de fond au făcut aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor legii materiale incidente în cauză, motiv pentru care criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta H.M. împotriva deciziei nr. 145 din 15 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2012.