Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3441/2003 AI generated

Recourse dismissed: Lease termination and eviction upheld after appellate appeal cancelled for insufficient stamping

Case Number Decizia nr. 3441/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal in cassation, upholding the appellate decision that cancelled the respondent's appeal for insufficient stamping and upheld the first-instance order to terminate lease contracts and evict the respondent. The dispute concerned a commercial lease termination action where the respondent challenged the legal validity of the appellate court's cancellation, arguing that the summons for the hearing where the stamp difference was set was served at a former address, rendering the procedural act null, and attempted to validate a public transaction lacking essential contract elements. The Supreme Court held that the procedural nullity claim was unfounded because the summons was sent to the registered address provided in the pleadings and the respondent failed to notify the court of any address change as required by Article 98 of the Code of Civil Procedure, and it further ruled that the public transaction did not meet the requirements of Articles 271 and 272 C. proc. civ. to constitute a valid judicial contract. The decision relies on Articles 1 and 11 of Law No. 146/1997 regarding prepayment or deadline-based payment of judicial stamp duties and Article 312 of the Code of Civil Procedure for the final rejection of the unfounded appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 11 din Legea nr. 146/1997, art. 98 C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ; Recourse dismissed: Lease termination and eviction upheld after appellate appeal cancelled for insufficient stamping: Potrivit art. 1 și art. 11 din Legea nr. 146/1997, cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă, primul termen de judecată.

Keywords

AI generated
validity of lease termination eviction order address for service summons article of civil procedure nullity of contract

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față.

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 597 din 29 ianuarie 2001, Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea reclamantei R.A. A.P.P.S., sucursala pentru administrarea imobilelor de protocol și a sediilor autorităților publice, în contradictoriu cu pârâta S.C. E. C.A.R. S.R.L. și a dispus rezilierea contractelor de locațiune nr. 2018; 2019 și nr. 20020/ 2000, precum și evacuarea acesteia.

Împotriva acestei sentințe au promovat apel ambele părți, recurenta sub aspectul nepronunțării instanței asupra cheltuielilor de judecată.

Pârâta a criticat hotărârea pronunțată apreciind că s-a făcut o interpretare eronată a clauzelor contractelor încheiate.

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia civilă nr. 822 din 11 mai 2001, a anulat, ca insuficient timbrat, apelul pârâtei și a admis apelul formulat de reclamanți, a schimbat, în parte, sentința criticată obligând pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 16.000.650 lei.

În motivarea soluției de anulare a apelului s-a reținut că, prin încheierea din 30 martie 2001, s-a pus în vedere completarea taxei de timbru, iar pentru termenul de la 11 mai 2001 nu s-a conformat dispoziției instanței.

Cu petiția înregistrată la data de 30 iulie 2001, pârâta a declarat recurs, criticile vizând faptul că, pentru termenul din 11 mai 2001, când s-a pus în vedere achitarea diferenței de timbru, a fost citată la fostul sediu, situație care atrage nulitatea actului de procedură.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 1 și art. 11 din Legea nr. 146/1997, cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă, primul termen de judecată.

Constatând că apelul nu a fost timbrat anticipat, că apelanta-recurentă nu s-a conformat obligației de timbrare, potrivit mențiunii de pe citație, pentru termenul de judecată de la 11 aprilie 2001, justificat instanța de apel a procedat la aplicarea sancțiunii anulării.

Cu privire la legalitatea citării, criticile recurentei urmează a fi înlăturate având în vedere că citarea s-a făcut la sediul social indicat în cererea și motivele de apel, iar potrivit art. 98 C. proc. civ. „schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței”.

Instanța nu poate reține că, în speță, sunt îndeplinite cerințele art. 271 și 272 C. proc. civ., întrucât tranzacția depusă în ședință publică nu cuprinde elementele unui contract judiciar.

Astfel, nu este indicată suma în litigiu, nici numărul contractelor la care se referă și nici data la care a fost încheiat, situație în care nu se poate da o hotărâre care să consfințească învoiala părților.

Față de cele arătate în considerarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta S.C. E.C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 822 din 11 mai 2001 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iulie 2003.