Post-expropriation land restitution: Illegality of changing destination to public domain and requirement for in-kind restitution over monetary compensation

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

1. Instanța de fond

Reclamanții C.C. și A.E. au chemat în judecată, la 16 octombrie 2001 pe G.D., primarul comunei Rucăr, Județul Argeș pentru anularea dispoziției nr. 58/2001 și obligarea acestuia să le restituie în natură suprafața de 4000 m2 precum și despăgubiri bănești pentru suprafața de teren de 12.400 m2.

În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1, 2, 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001.

În fapt reclamanții au invocat calitatea de moștenitori ai tatălui lor, A.Z., proprietarul F.C.R. și al terenurilor intravilane de peste 16.400 m2 situate în Rucăr, precum și preluarea abuzivă a acestei proprietăți prin Legea nr. 119/1948, la data de 11 iunie 1948.

Tribunalul Argeș prin sentința civilă nr. 271 din 19 decembrie 2002 a admis în parte acțiunea, a modificat în parte dispoziția nr. 58/2001 emisă de primarul Comunei Rucăr în sensul că la punctul 2 s-a dispus și restituirea în natură a diferenței de 613 m2. Au fost menținute celelalte dispoziții. Au fost obligați pârâții la 3.000.000 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut că reclamanții și-au precizat cererea în sensul că au înțeles să cheme în judecată și Comuna Rucăr, prin primar și la 19 decembrie 2002 au arătat că terenul situat în punctul C. face obiectul altui dosar, solicitând în natură numai o diferență de 613 m2 situată în punctul D., aceasta fiind liberă iar pentru terenul de sub clădiri au solicitat despăgubiri bănești la valoarea de circulație a acestuia.

Prin dispoziția nr. 58 din 11 septembrie 2001 Primăria Comunei Rucăr a comunicat reclamanților că s-au stabilit măsuri reparatorii în valoare de 260.000.000 lei pentru terenul de 2132 m2 situat în punctul R., aflat în administrarea Consiliului Local Rucăr și de 95.000.000 lei pentru suprafața de 778 m2 situată în pct. D.

Dispoziția nr. 58/2001 nu face nici o referire cu privire la restul terenului menționat în Notificare, însă prin adresa din 12 septembrie 2001, semnată de Primarul Comunei Rucăr (deși poartă antetul Consiliului Local) s-au făcut precizări care întregesc Decizia nr. 58/2001, așa încât, chiar dacă se susține că această adresă este eliberată de un organ fără atribuții în ce privește aplicarea Legii nr. 10/2001, Tribunalul a apreciat că, de vreme ce poartă semnătura primarului G.D., documentul reprezintă un răspuns, în înțelesul prevederilor aceluiași act normativ, la notificarea reclamanților.

Prin adresa menționată Primăria Comunei Rucăr a arătat că, din terenul situat în punctul D., aflat în administrarea Consiliului local s-a reconstituit reclamanților dreptul de proprietate pentru suprafața de 109 m2 prin Ordinul Prefectului Județului Argeș nr. 143/2001, iar restul terenului este stăpânit de diferiți cetățeni.

Totodată s-a precizat că terenul din punctul C. este deținut de SC H. SA, căreia reclamanții i se pot adresa cu notificare.

Expertiza tehnică efectuată de expertul topograf D.V. a constatat că potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 8 martie 1933, autorul reclamanților A.Z. a dobândit în proprietate suprafața de cea. 24014 m2 compusă din patru trupuri de teren situate în comuna Rucăr, județul Argeș, și anume: a) trupul de teren afectat morii și fabricii de cherestea în suprafață de 4560 m2 cu vecinătățile precizate în raport; b) terenul afectat depozitului de cherestea în suprafață de 3844 m2 pe care se afla magazia de făină cu vecinătățile precizate în raport; c) terenul pe care se afla biroul fabricilor în suprafață de 1500 m2 cu vecinătățile indicate în raport și d) zăvoiul și prundul în suprafață de 1 ha și 4110 m2.

La data efectuării expertizei, situația terenurilor ce au aparținut autorului A.Z. a fost descrisă astfel: din terenurile prevăzute la pct. a) și d) din contractul de vânzare-cumpărare din 1933 în suprafață de 18670 m2, prin hotărâre judecătorească irevocabilă reclamanților le-a fost restituită suprafața de teren de 7794 m2 iar din această suprafață, 2132 m2 teren era aferent remizei P.S.I. și avea amplasată o construcție de 90,74 m2 din cărămidă, conform măsurătorilor, edificată în 1976 de fostul I.F. și preluată de Primărie pentru care însă aceasta nu a putut prezenta acte de proprietate. Remiza de pompieri în suprafață de 70 m2 conform H.C.L. nr. 34 din 20 august 1997 a fost inclusă în domeniul public de interes local.

Atât pentru teren cât și pentru menționata construcție s-a reținut că reclamanții plătesc impozit și au întocmit documentația cadastrală. Restul terenului este ocupat de persoane fizice.

Din dispoziția contestată s-a constatat însă că terenul în discuție se afla în administrarea Consiliului local al comunei Rucăr și că reclamanților le-au fost stabilite pentru acest teren măsuri reparatorii prin echivalent.

Or, față de contradicția existentă între concluziile expertizei și conținutul dispoziției administrative, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că în cauză era necesar să se adâncească cercetările pentru a stabili situația juridică exactă a respectivului teren. În acest sens, s-a apreciat că era necesar să se pună în vedere reclamanților să prezinte hotărârea judecătorească ce le atestă titlul de proprietate, respectiv sentința civilă nr. 920/2001 a Judecătoriei Câmpulung dată în litigiul purtat cu SC F.M. SA despre care aceștia au făcut vorbire în motivele de recurs. De asemenea, era necesar să se stabilească și titlul în baza căruia Primăria comunei Rucăr, respectiv Consiliul local deținea terenul, respectiv anexa la H.G. nr. 447/2002 menționată în expertiză ca temei pentru includerea în domeniul public de interes local a suprafeței de 70 m2 din terenul în litigiu.

Referitor la terenul situat în pct. „Depozitul de cherestea cu magazia de făină" în suprafață de 3844 m2 menționat la pct. b) din contractul de vânzare-cumpărare din 1933 și cunoscut ca fiind în punctul C., expertiza a stabilit că cca. 1300 m2 erau ocupați de SC H. SA, care a edificat pe teren o construcție, alți 506 m2 conturați cu roșu în planul de situație nr. 2 i-au fost restituiți reclamantei C.C. prin hotărâre judecătorească irevocabilă, iar 485 m2 conturați cu verde în același plan erau liberi, fără construcții și puteau fi restituiți reclamanților. Prin adresa din 12 septembrie 2001 dată în completarea Dispoziției nr. 58 din 11 septembrie 2001 emisă de Primarul comunei Rucăr, recurenților li s-a făcut cunoscut că respectivul teren aflat în pct. C. este deținut de SC H. SA.

S-a constatat că instanța de apel a făcut o confuzie atunci când răspunzând criticilor reclamanților a reținut că terenul este deținut de C. societate de la care a fost solicitat și că pretențiile reclamanților formează obiectul unui alt litigiu pe rolul instanțelor în contradictoriu cu acea persoană juridică.

În acest fel s-a omis să se examineze critica cu privire la acest teren și datorită unei formulări ambigue dată de reclamanții în declarația de apel dar corectată prin concluziile scrise în care s-a arătat că terenul C. din pct. b) din contract, suprafața de 485 m2 este liberă, putând fi restituită în natură.

Referitor la terenul de la pct. c) din contractul de vânzare-cumpărare din anul 1933 în suprafața de 1500 m2 cunoscut ca fiind în pct. D. expertiza tehnică a precizat că pe o suprafață de 585 m2 se afla amplasat dispensarul uman din care 237,15 m2 era suprafața construită, diferența de 347,85 m2 o reprezenta terenul necesar normalei utilizări a construcției. O altă parcelă de 109 m2 fusese restituită în natură reclamanților prin ordin al prefectului și o suprafață de 312 m2 teren hașurată cu maro în planul de situație era utilizată fără forme legale de o persoană fizică și prin urmare putea fi restituit în natură.

În apel, sentința tribunalului a fost modificată în sensul restituirii în natură a suprafeței de 132 m2 teren în loc de 613 m2 cât acordase judecătorul fondului tocmai pentru că diferența de 312 m2 era deținută de o persoană fizică iar aceasta nu figura ca parte în proces. O atare concluzie s-a apreciat însă a fi greșită. Expertiza tehnică a precizat că cei 312 m2 în discuție erau folosiți fără ca cel ce îi deținea în fapt să prezinte un titlu de proprietate. În aceste condiții, instanța de apel nu putea proceda la modificarea sentinței fără a determina prin probe certe situația juridică a terenului în litigiu, respectiv dacă acesta se afla în administrarea unității notificate sau constituia proprietatea privată a altei persoane și pe cale de consecință dacă reclamanții erau îndrituiți la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii prin echivalent.

Din această perspectivă, cu ocazia rejudecării apelului s-a dispus a fi analizată și critica privind omisiunea instanței de apel de a examina cererea recurenților-reclamanți de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru toate suprafețele de teren care nu au putut fi restituite în natură și estimate la cca. 12.400 lei m2.

În ceea ce privește recursul pârâtului G.D., primarul comunei Rucăr, județul Argeș, s-a constatat că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. Astfel, decizia nr. 180/ A din 28 februarie 2005 a Culții de Apel Pitești, secția civilă, fiindu-i comunicată la 10 martie 2005, iar recursul a fost promovat la 31 martie 2005, cu nesocotirea termenului de 15 zile prevăzut de textul legal evocat.

Curtea de Apel Pitești prin decizia nr. 96/ A din 25 iunie 2010, rejudecând cauza după casarea cu trimitere a admis apelul reclamanților, a schimbat sentința în sensul că a dispus restituirea în natură către reclamanți, potrivit acordului, în punctul D. a suprafeței de 127 m2 folosită de D. și a celei de 150 m2 lăsată de Comuna Rucăr, fără titlu în posesia unei persoane fizice.

În același punct s-a stabilit îndreptățirea reclamanților la despăgubiri pentru suprafața de 1114 m2 (afectați de stradă, dispensar și proprietatea unei persoane fizice cu titlu), în loc de 631 m2 stabiliți la fond.

S-a dispus restituirea în natură a terenului din punctul C. de 216 m2, 162 m2; 10 m2, 29 m2, 107 m2 și s-a stabilit îndreptățirea reclamantului la despăgubiri pentru suprafața de 1124 m2 diferență care nu poate fi restituită în natură.

S-a dispus restituirea în natură, în punctul R. a suprafeței de teren de 415 m2 și 360 m2 precum și despăgubiri pentru 10.548 m2.

A fost anulată dispoziția atacată pentru despăgubiri în echivalent pentru suprafața de 2131 m2.

A fost menținută sentința cu privire la cheltuielile de judecată, în apel.

A fost obligat pârâtul primar pentru Comuna Rucăr la plata sumei de 3.300 lei cheltuieli de judecată.

Curtea de apel după completarea probelor cu înscrisuri și expertiză și având în vedere îndrumările date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare nr. 9113/2006 a reținut în esență următoarele:

Referitor la suprafața de 2136 m2 din pct. Z. și P., numită de pârâtă și R. s-a constatat că, în mod greșit, prin Dispoziția nr. 58 din 11 septembrie 2001, emisă de Primarul Comunei Rucăr, s-au acordat despăgubiri bănești în valoare de 260.000.000 lei, urmând a fi anulată dispoziția amintită sub acest aspect, pentru următoarele considerente:

Acest teren, în suprafață de 90.7 m2 aparține deja reclamanților, conform sentinței civile nr. 920/2001, definitivă și irevocabilă, investită cu formulă executorie, pentru acest teren reclamanții plătesc impozit și au întocmit documentația cadastrală.

Inventarierea din 1999, în baza căreia a fost emisă H.G. nr. 447/2002 privind atestarea bunurilor domeniului public al Județului Argeș, nu este susținută de vreo probă, în sensul că terenul s-ar fi aflat în patrimoniul comunei. Dimpotrivă, s-a constatat că din probe a rezultat că, după preluarea de către stat, fără titlu, a terenului, acesta s-a aflat în administrarea directă a unei întreprinderi specializate, transformată apoi în proprietatea unei societăți comerciale înființată în baza Legii nr. 15/1990, respectiv SC E. SA, din care s-a desprins SC F. SA, împotriva căreia s-a pornit un litigiu finalizat prin sentința civilă nr. 920/2001.

Această situație a fost confirmată prin raportul de expertiză, precum și prin adresa, emisă de Consiliul Local al Comunei Rucăr.

Referitor la punctul R., prin raportul de expertiză efectuat în apel, s-a stabilit că reclamanții trebuie să dețină, potrivit actului de vânzare-cumpărare, o suprafață de 18670 m2, din care au primit terenul de 7794 m2 cu construcțiile edificate pe acesta, (prin sentința civilă nr. 920/2001), în realitate suprafața având 7347 m2, stabiliți prin documentația cadastrală, suprafața de 7347 m2, fiind formată din terenul de 2132 m2, amintit anterior și 5215 m2.

Expertul a identificat, în acest punct terenurile libere de construcții care pot fi restituite în natură, astfel: suprafața de 415 m2 conturată cu roșu, deținută de O.I. și O.P.; suprafața de 360 m2 conturată cu verde, deținută în prezent de A.F., R.G. și o persoană neidentificată.

Pentru diferența de teren din acest punct, respectiv 10548 m2 s-a dispus acordarea de despăgubiri.

În punctul D. suprafața existentă conform actului vechi de proprietate este de 1500 m2, din care au fost restituiți 109 m2, în baza Ordinului Prefectului nr. 154/2001, fiind în proprietatea reclamantei C.C.

Suprafața de 585 m2 se află în administrarea clădirii D., teren din care suprafața de 300 m2 face obiectul domeniului public, conform H.G. nr. 447/2002, iar diferența de 127 m2 conturată cu albastru, folosită de dispensar s-a apreciat că poate fi restituită în natură.

Tot în acest punct, s-a constatat că suprafața de 312 m2 este ocupată de T.I., din care suprafața de 162 m2 potrivit sentinței civile nr. 3435/1995, iar suprafața de 150 m2 conturată cu verde, este ocupată de aceeași persoană fizică, fără acte, ceea ce face posibilă restituirea în natură.

De asemenea, pentru suprafața de 1114 m2, din acest punct, afectați de stradă, clădirea dispensarului și persoana fizică care deține teren cu titlu s-a impus acordarea de despăgubiri, în loc de 613 m2 stabiliți la fond și pentru care s-a dispus restituirea în natură, prin sentința civilă nr. 271 din 19 decembrie 2002.

În punctul C., s-a constatat că reclamanții dețin suprafața de 3844 m2, potrivit actului vechi de proprietate, ocupată de persoane fizice și juridice, astfel:

- suprafața de 1268 m2 conturată cu roșu este deținută de SC H. SA;

- suprafața de 506 m2, conturată cu verde și cea de 350 m2, conturată cu mov sunt deținute de reclamanți în baza sentinței civile nr. 3985/2001 și respectiv sentința civilă nr. 16/A/2006.

- suprafața de 530 m2, conturată cu mov este deținută cu acte de către persoane fizice, iar suprafețele de: 289 m2 (culoare verde), 136 m2 (culoare roșu) și 107 m2 sunt ocupate de persoane fizice care nu prezintă acte.

Ca urmare s-a apreciat că în acest punct C. pot fi restituite în natură următoarele suprafețe:

- terenul de 216 m2 (culoare albastru);

- terenul de 165 m2 (portocaliu);

- terenul de 10 m2 (verde);

- terenul de 29 m2 (roșu);

- terenul de 107 m2 (fără culoare).

Pentru diferența de 1124 m2, care nu poate fi restituită în natură s-a dispus acordarea de despăgubiri.

S-a menținut sentința apelată, cu privire la cheltuielile de judecată.

3. Recursul

Împotriva deciziei nr. 96/ A din 25 iunie 2010 au declarat recurs reclamanții.

În drept s-au invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În fapt recurenții au criticat faptul că decizia curții de apel nu a respectat decizia de casare nr. 9113 din 09 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a dispus lămurirea și stabilirea certă a situației juridice a terenurilor din fiecare punct descris în contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 08 martie 1933 în vederea stabilirii cu certitudine a suprafețelor ce pot fi restituite în natură și pentru examinarea cererii de acordare a măsurilor reparatorii pentru toate suprafețele ce nu pot fi restituite în natură.

În mod expres, în ceea ce privește suprafața de 2132 m2 teren pe care se afla o construcție de 90,74 m2 folosită drept garaj de mașina de pompieri, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus ca, față de contradicțiile existente între concluziile expertizei (efectuată la acea vreme de expert D.V.) și conținutul dispoziției administrative contestate, instanța de rejudecare să adâncească cercetările pentru a stabili situația juridică exactă a respectivului teren, cercetări ce urmau a fi efectuate inclusiv prin prisma sentinței civile nr. 920/2001 a Judecătoriei Câmpulung pronunțată în litigiul purtat cu SC F.M. SA. De asemenea, s-a dispus ca instanța de rejudecare să stabilească și titlul în baza căruia Primăria Comunei Rucăr, respectiv Consiliul Local Rucăr deține terenul, analiză ce urma a fi efectuată și prin prisma anexei la H.G. nr. 447/2002 menționată în expertiză ca temei pentru includerea unei suprafețe de 70 m2 (din cei 90,74 m2 construcție din zidărie) în domeniul public de interes local.

În raport de constatările deciziei nr. 9113/2005 recurenții au apreciat soluția pronunțată ca fiind nelegală.

Analizând situația juridica a suprafeței de 2132 m2 din punctul Z. și P., în actul vechi, actualmente R., instanța de rejudecare reține în mod greșit că, acest teren în suprafața de 90,7 m2 este deja în posesia reclamanților conform sentinței civilă nr. 920/2001 a Judecătoriei Câmpulung. Deși instanța de rejudecare reține că din probe rezultă că terenul a fost preluat de stat fără titlu, și că s-a aflat în administrarea unei întreprinderi specializate, transformată apoi în societatea comercială SC E. SA din care s-a desprins SC F. SA, împotriva acesteia din urmă fiind pronunțată sentința civilă nr. 920/2001 de Judecătoria Câmpulung, în mod greșit concluzionează că nu se cuveneau despăgubiri pentru suprafața de 2132 m2, măsura de anulare a dispoziției atacate în ceea ce privește despăgubirile echivalente acestei suprafețe de teren, fiind nelegală.

Recurenții au arătat că analiza situației juridice a terenului în suprafață de 2132 m2 este incompletă, ea oprindu-se la momentul la care se retine că terenul s-ar fi aflat în patrimonial SC F. SA. De asemenea, nu se face o analiză a situației juridice a suprafeței de teren trecută în domeniul public de interes local prin H.G. nr. 447/2002. Nu se lămuresc contradicțiile dintre, pe de o parte, concluziile expertizei (efectuată de exp. D.V., cele ale expertului V.C. privitor la identificarea suprafeței de 2132 m2, neobservându-se că în realitate această suprafață a fost identificată în rejudecare de expert D.G.) și pe de altă parte, conținutul dispoziției administrative a Primăriei prin care au fost acordate despăgubiri și situația celor 70 m2 cărora Primăria Rucăr le-a dat destinația de garaj pentru mașina de pompieri, suprafața trecută în domeniul public de interes local prin H.G. nr. 447/2002, în mod nelegal, în raport de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 prin schimbarea destinației imobilului după apariția acestei legi, (în speță chiar după emiterea Dispoziției nr. 58 din 11 septembrie 2001). Din această perspectivă, reclamanții au susținut că hotărârea primei instanțe încalcă dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., ea fiind și nemotivată sub aspectele semnalate.

Recurenții au mai susținut cât privește propunerea cuprinsa în H.C.L. nr. 34/1999 privitoare la includerea in domeniul public de interes local a suprafeței de 70 m2 construcție din cărămidă, că aceasta nu produce efecte juridice proprii, fiind act cu caracter prealabil, preparator. Numai H.G. este actul care schimba regimul juridic aplicabil bunurilor respective si care poate aduce atingere dreptului de proprietate sau interesului legitim al altor persoane. Ca atare, în condițiile în care, suprafața de 2132 m2 (pe care se afla clădirea din cărămida în suprafața de 90,7 m2 din care 70 m2 incluși in domeniul public de interes local prin H.G. nr. 447/2002) nu a intrat in mod legal si cu titlu in deținerea statului si in condițiile in care, autoritățile locale au propus acordarea de despăgubiri pentru aceasta suprafață. În mod evident că, odată cu anularea Dispoziției atacate nr. 58 din 11 septembrie 2001, instanța de rejudecare trebuia sa dispună și restituirea în natură a acestei suprafețe.

S-a mai criticat faptul că deși s-a propus de autoritățile locale administrative acordarea de despăgubiri, aceleași autorități s-au considerat îndreptățite să dețină un teren pe care, reclamanții l-au câștigat în procesul cu SC F. SA și pentru care dețin documentație cadastrală și plătesc impozite, posesia fiind exercitată de autoritățile locale ce au emis dispoziția atacată. Acest aspect a fost ignorat de instanța de apel în rejudecarea cauzei, care a apreciat că în contextul în care reclamanții au obținut sentința civilă nr. 920/2001 a Judecătoriei Câmpulung, au un titlu executoriu pentru acest teren. Numai că, acest titlu executoriu este pronunțat în contradictoriu cu SC F. SA și dat fiind caracterul relativ al efectelor oricărei hotărâri judecătorești în materie civilă, acest aspect a permis autorităților administrative locale să ignore aceasta hotărâre și să se considere deținători îndreptățiți ai suprafeței de 2132 m2.

În consecința, recurenții au susținut că odată cu anularea Dispoziției atacate nr. 58 din 11 septembrie 2001 în ceea ce privește despăgubirile acordate pentru suprafața de 2132 m2, instanța de rejudecare trebuia sa dispună restituirea în natura către reclamanți a suprafeței de teren anterior menționate, astfel cum a fost identificata de expert D.V. la fond si de exp. D.G. în apel.

Un alt aspect criticat s-a referit la modalitatea în care a fost examinată cererea reclamanților de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, pentru suprafețele de teren ce nu ne pot fi restituite în natură.

S-a susținut că instanța de a reținut corect suprafețele de teren pentru care reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri, respectiv 1114 m2 în punctul D., 1124 m2 în punctul C. și 10548 m2 în punctul R., însă nu s-a dispus și care este cuantumul despăgubirilor ce li se cuvin, astfel cum acestea au fost stabilite în expertiza V.C., respectiv 209,307 lei/m2 raportat la suprafața totală, cuantumul despăgubirilor bănești ce se cuvin recurenților este de 2.676.199,3 lei.

Recurenții au arătat astfel că prin hotărârea pronunțată se impunea să se menționeze concret care este cuantumul despăgubirilor bănești ce li se cuvin, dat fiind faptul ca, Dispoziția atacata este emisa în 2001, iar la momentul emiterii actului administrativ contestat (11 septembrie 2001), ca de altfel si al promovării acțiunii (16 octombrie 2001) era în vigoare Cap. 5 al Legii nr. 10/2001 (art. 36 si urm.), intitulat „Măsuri reparatorii prin echivalent sub forma de despăgubiri bănești". În virtutea principiului de drept „tempus regit actum", valabilitatea actului contestat trebuie analizată prin prisma normelor legale în vigoare la data emiterii lui. Așadar, cum atât actul cât și acțiunea sunt emise și, respectiv, promovate sub imperiul legii vechi, soluția pronunțată trebuia să se circumscrie acestui principiu de drept și, în consecința, în cuprinsul hotărârii judecătorești trebuia să fie menționat cuantumul despăgubirilor bănești ce li se cuvin.

Criticile astfel formulate au fost întemeiate pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Față de aspectele anterioare semnalate recurenții au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul de a se dispune ca intimații să fie obligați la restituirea în natura a suprafeței de 2132 m2 și totodată să se menționeze în cuprinsul hotărârii cuantumul despăgubirilor bănești ce li se cuvin.

4. Analiza instanței de recurs

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate de reclamanți se constată că recursul este fondat în limitele ce se vor arăta, acesta urmând a fi admis numai pentru considerentele ce succed.

Instanța de apel a validat un raport de expertiză care conține elemente controversate ceea ce atacă în autoritate decizia instanței sub aspectul suprafețelor de teren. Măsura luată astfel de instanță este neîntemeiată.

Sub acest aspect în mod greșit s-a soluționat notificarea reclamanților pentru suprafața de 2132 m2. Cu privire la această suprafață s-a reținut că 70 m2 aferenți clădirii este folosită drept garaj pentru mașina de pompieri dar nu s-a observat că terenul a fost trecut în domeniul de interes public prin H.G. nr. 447/2002, prin schimbarea nelegală a destinației terenului după data apariției Legii nr. 10/2001 și după emiterea dispoziției nr. 58 din 11 septembrie 2001. O atare măsură este sancționată cu nulitatea absolută de dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Nici hotărârea Consiliului Local nr. 34/1999, emisă pentru același scop, nu poate produce efecte juridice cu caracter prealabil, regimul juridic neputând fi schimbat decât prin Hotărâre de Guvern.

Ca urmare se reține că suprafața de 2132 m2 a intrat nelegal în patrimoniul statului fapt necontestat în cauză, măsura reparării acestui prejudiciu fiind însă greșit aplicată, în raport de împrejurarea dovedită în cauză că este posibilă restituirea în natură și a acestei suprafețe de teren. Acest teren în suprafață de 2132 m2 a fost individualizat la fond prin expertiza efectuată de expertul D.V. (în dosarul nr. A/1908/2003 al Curții de Apel Pitești) prin schița depusă ca anexă la raportul de expertiză interactiv și în care se identifică terenurile prevăzute la pct. a) și d) din contractul de vânzare cumpărare din 1933, în suprafață totală de 18.670 m2, sub numele de R.

Se reține că din acel teren, 7794 m2 le-a fost atribuit reclamanților prin Hotărârea nr. 920/2001 definitivă și irevocabilă și investită și cu formulă executorie.

Expertul a identificat corect în schița în suprafață totală de 7794 m2, o suprafață de 2132 m2, pe acest teren s-a identificat o clădire ridicată de Primărie, dar pentru care aceasta nu a putut prezenta acte de proprietate. Restul terenului s-a constatat a fi ocupat de persoane fizice.

Acest teren este identificat și în dosarul nr. 18699/1/2002 al Curții de Apel Pitești, de expert D.G., în schița anexată raportului și despre care face mențiune că este folosit de Consiliul local al Comunei Rucăr.

În raport de probele administrate în cauză se constată că măsura dispusă în art. 1 al Dispoziției nr. 58 de acordare a unor despăgubiri bănești pentru terenul de 2132 m2 este nelegală. Ca urmare odată înlăturată această măsură reparatorie se impunea stabilirea în sarcina pârâtei Primăria Comunei Rucăr a obligației de restituire în natură.

Pe cale de consecință se impune modificarea deciziei, n sensul regulii stabilite de Legea nr. 10/2001, restituirea cu precădere în natură a imobilelor preluate abuziv (conform art. 1 alin. (1)) și consolidată prin modificările ulterioare aduse acestei legi (art. 7 alin. (1)).

Cat privește criticile referitoare la stabilirea sumelor care urmează a fi plătite reclamantului cu titlu de despăgubiri critica este nefondată.

După apariția modificărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005 procedura de stabilire a despăgubirilor este precis arătată.

Reclamanții au susținut că valabilitatea actului atacat se apreciază la momentul emiterii lui potrivit principiului tempus regit actum.

Este însă de remarcat că în acțiunea introductivă de instanță contestația împotriva dispoziției nr. 58 din 11 septembrie 2001, reclamanții s-au plâns de întindere terenului restituit în natură (au criticat refuzul restituirii terenului de 4000 m2) și de faptul că oferta în formă bănească s-a făcut numai pentru suprafața de 2910 m2 în loc de 16.400 m2.

Ca urmare dispoziția nr. 58/2001 nu a fost atacată în privința cuantumului stabilit pentru despăgubiri.

Nici în apelul declarat împotriva sentinței nr. 271/2002 reclamanții apelanți nu au formulat o critică sub acest aspect.

Nu se poate susține că acțiunea, fiind promovată anterior apariției Legii nr. 247/2001 este supusă regulilor stabilite în forma pe care legea o avea la acel moment. Este de observat în primul rând că suntem în prezența unor modificări de ordin procedural care prin această natură sunt aplicabile de îndată potrivit dispozițiilor art. 724 alin. (1) C. proc. civ. Pe de altă parte cauza nu se referă la un act juridic convențional ale cărui efecte să fie generate de regula tempus regit actum.

Pe cale de consecință în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. recursul a fost admis și a fost modificată în parte decizia nr. 96/2010 a Curții de Apel în parte în sensul arătat în dispozitiv.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei nr. 96/2010.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. au fost obligați intimații pârâți la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către recurenții reclamanți, reprezentând onorariu de avocat (pentru redactarea recursului), conform chitanței din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții Ș.V.M. și A.E. împotriva deciziei nr. 96/ A din 25 iunie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de munca și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o modifică în parte.

Înlătură măsura anulării dispoziției atacate (Dispoziția nr. 58/2001) pentru stabilirea despăgubirilor în echivalent pentru suprafața de 2132 m2 situată în punctul numit R.

Admite sub acest aspect acțiunea reclamanților Ș.V.M. și A.E. și modifică art. 1 din Decizia nr. 58 din 11 septembrie 2001 emisă de Primarul comunei Rucăr, în sensul că dispune restituirea în natură a terenului de 2132 m2 situat în comuna Rucăr, suprafață delimitată de expertiza D.G. conform schiței din Anexa 3 la această expertiză, în dosarul nr. 18669/1/2005 al Curții de Apel Pitești.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei nr. 96/ A din 25 iunie 2010.

Obligă pe intimații pârâți Primarul Comunei Rucăr și Comuna Rucăr prin primar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către recurenții reclamanți Ș.V.M. și A.E.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2011.