Constitutional invalidity of Bărăgan deportation compensation statute and nullity of cassation appeal for lack of legal grounds

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, reclamanții E.P. și M.E. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței să constate că asupra lor a fost luată o măsură administrativă cu caracter politic și obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru daunele morale.

Prin sentința civilă nr. 1129 din 15 iunie 2010 a Tribunalului Caraș-Severin a fost admisă în parte acțiunea și în consecință a fost obligat pârâtul să plătească fiecărui reclamant echivalentul în lei la data efectuării plății, a sumei de 40.000 euro.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că

reclamanții, în vârstă de 10 și respectiv13 ani, împreună cu părinții și o bunică, au fost strămutați prin decizia M.A.I. nr. 200/1951 din localitatea de domiciliu Ciclova Română în localitatea Pietroiu Nou din Câmpia Bărăganului, începând din data de 18 iunie 1951 până în 20 decembrie 1955.

Prin hotărârile nr. 305/1990 și 306/1990, emise în baza Decretul-lege 118/1990, li s-au acordat reclamanților o indemnizație lunară de 924 lei.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul, iar prin decizia civilă nr. 271/ A din 17 februarie 2011 Curtea de Apel Timișoara a admis apelul și a schimbat în tot sentința, în sensul respingerii acțiunii ca nefondate.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că motivul pentru care reclamanții nu au dreptul la despăgubiri morale pe temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 constă în aceea că textul a fost declarat neconstituțional prin decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale.

Astfel, Curtea Constituțională a reținut că reglementarea cuprinsă în art. 5 din Legea nr. 221/2009 nu a fost temeinic fundamentată și încalcă normele de tehnică legislativă cuprinse în Legea nr. 24/2000, determinând incoerență și instabilitate juridică.

S-a constatat că, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, de la data publicării lor în M. Of., deciziile instanței constituționale sunt general obligatorii.

Ca atare, art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și-a încetat existența juridică, iar inexistența temeiului legal care a fundamentat pretenția reclamantului atrage și caracterul nefondat al acțiunii promovate de acesta.

Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamanți care au expus, în mod detaliat, elementele de fapt ale pricinii, legate de modalitatea în care s-a dispus strămutarea în Câmpia Bărăganului și de condițiile de viață în localitatea în care au fost obligați să trăiască aproape 5 ani.

- S-a susținut că suferințele fizice și psihice pricinuite prin adoptarea acestei măsuri au fost corect comensurate de instanța de fond la suma de 40.000 euro pentru fiecare persoană.

- Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când analizează incidența acordării daunelor morale ia în considerare prejudiciul moral, adică repararea stării de temere care a rezultat din încălcarea dispozițiilor Convenției.

- În ce privește acordarea despăgubirilor materiale pentru daunele suferite de foștii deportați din Bărăgan, instanța trebuia să aibă în vedere fundamentul juridic și etic al Legii nr. 221/2009, conținut în motivele acestui act normativ și efectele reparatorii ale acestuia.

- Noțiunea de bunuri, în sensul jurisprudenței instanței de contencios european, privește atât bunurile actuale având o valoare patrimonială cât și creanțele determinate potrivit dreptului intern, iar în ce privește cuantumul despăgubirilor morale, acesta este la latitudinea instanței de judecată.

În drept, a fost indicat ca motiv de recurs, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând criticile deduse judecății, Înalta Curte constată că acestea nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile indicate, ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nici, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în alt motiv de recurs din cele expres și limitativ reglementate de art. 304 C. proc. civ.

Astfel, soluția instanței de apel - care, schimbând sentința tribunalului, a respins acțiunea ca nefondată - s-a fundamentat pe efectele deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, care a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Reținând caracterul obligatoriu al acestei decizii a organului de jurisdicție constituțională (față de prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, ale art. 31 din Legea nr. 47/1992), instanța de apel a constatat că temeiul juridic al acțiunii promovate nu mai subzistă și că reclamanții nu-și mai pot justifica în drept pretențiile.

Exercitând calea de atac a recursului prin intermediul căreia se pot deduce judecății numai aspecte de nelegalitate, reclamanții nu combat în niciun fel argumentele instanței de apel, pentru a declanșa astfel controlul de legalitate.

Dimpotrivă, reclamanții se limitează la a reitera elemente de fapt ale judecății și la a supune analizei aspecte străine de considerentele deciziei din apel.

Astfel, fără să indice de ce, în condițiile exercitării controlului a posteriori de constituționalitate și declarării ca neconstituțional a textului care le justificase demersul judiciar, acțiunea lor ar mai avea suport legal (contrar aprecierii instanței de apel), recurenții-reclamanți aduc în dezbaterea judiciară din recurs aspecte străine celor care au justificat soluția atacată.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului controlul de legalitate nu poate fi exercitat decât în măsura în care argumentele părții prin care este exprimată nemulțumirea față de decizia din apel se circumscriu motivelor de recurs reglementate de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Cum, în speță, o asemenea încadrare nu este posibilă, în condițiile în care aspectele deduse judecății nu au în vedere și nu combat considerentele care au fundamentat soluția din apel, se va constata incidența art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care sancționează cu nulitatea cererea de recurs în care nu sunt indicate motivele de nelegalitate în sensul art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanții E.P. și M.E. împotriva deciziei nr. 271/ A din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2012.