Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1416/2004 AI generated

Health insurance contributions owed under social security law do not constitute undue payments recoverable under unjust enrichment

Case Number Decizia nr. 1416/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court admitted the Attorney General’s appeal, set aside the lower courts’ judgments, and reversed the final outcome by dismissing the plaintiff’s claim and the associated guarantee request, thereby upholding the defendants' position. The dispute involved a court clerk seeking the restitution of 7% monthly salary deductions made between 2000 and 2001 for health insurance contributions, arguing they constituted an undue payment; the lower courts had previously ruled in favor of the plaintiff, ordering the Ministry of Justice and the local court to refund the sums. The decisive legal basis was the interpretation that the health insurance contributions were mandatory and owed under the Law on Health Insurance Funds, thus failing to meet the legal requirements for an undue payment that would permit recovery.

Legislator headnote

AI generated

art. 99 din Legea nr. 92/1992, art. 55 din Legea nr. 145/1997; Health insurance contributions owed under social security law do not constitute undue payments recoverable under unjust enrichment: Împotriva celor două hotărâri judecătorești procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare cerând, în temeiul art. 4, art. 6, art. 9 și art. 55 din Legea nr. 145/1997, reformarea lor iar, pe fond, respingerea acțiunii și, corelativ, a cererii de chemare în garanție, ca fiind rămasă fără obiect.

Keywords

AI generated
restitution of unjust enrichment social security contributions health insurance social insurance dispute undue payment voluntary insurance
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 3 iulie 2002, Ț.M., grefier, a chemat în judecată Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita pentru a fi obligați să-i restituie sumele de bani încasate, prin reținerea procentului de 7% din salariul lunar, cu titlu de contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate, pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 1 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflație la data executării hotărârii.

Tribunalul Harghita a chemat în garanție Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității judecătorești pentru a fi obligată la înapoierea plății făcute reclamantei în caz de admitere a acțiunii principale.

Tribunalul Harghita, secția civilă, prin sentința nr. 1026 din 14 august 2002, a admis acțiunea principală și cererea de chemare în garanție, așa cum au fost formulate.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, prin decizia 932 din 8 noiembrie 2002, a respins, ca nefondate, recursurile pârâtului Ministerul Justiției și a chematului în garanție.

Soluția instanțelor a fost fundamentată pe dispozițiile art. 99 din Legea nr. 92/1992, modificată prin Legea nr. 142/1997 în raport de care, s-a apreciat că, în speță, există o plată nedatorată.

Împotriva celor două hotărâri judecătorești procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare cerând, în temeiul art. 4, art. 6, art. 9 și art. 55 din Legea nr. 145/1997, reformarea lor iar, pe fond, respingerea acțiunii și, corelativ, a cererii de chemare în garanție, ca fiind rămasă fără obiect.

Recursul în anulare este fondat.

Dispozițiile art. 99 din Legea nr. 92/1992, modificată prin Legea nr. 142/1997, invocate în sprijinul soluției de admitere a acțiunii, trebuie corelate cu prevederile art. 4, art. 6, art. 9 și art. 55 din Legea nr. 145/1997 în raport de care plata contribuției pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate, invocată prin acțiune, este o plată datorată.

În consecință, nefiind întrunite cerințele plății nedatorate, invocate ca temei de drept în sprijinul admiterii acțiunii, rezultă că soluția atacată este nelegală.

Drept urmare, se impune admiterea recursului în anulare, așa cum a fost formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei 932/R din 8 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă.

Casează decizia recurată, precum și sentința civilă nr. 1026 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita și rejudecând respinge acțiunea formulată de reclamanta Ț.M. în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita.

Respinge cererea de chemare în garanție a Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești.

Respinge cererea de suspendare a executării sentinței civile 1026 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita și deciziei nr. 932/R din 8 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, ca rămasă fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2004.