Inadmissibility of appeal against final order in complaint procedure against non-prosecution under amended criminal procedure code

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 267/ PI din 5 septembrie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 391 C. proc. pen., raportat la art. 386 C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul B.D. împotriva sentinței penale nr. 99/ PI din 31 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în dosar.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat contestatorul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Împotriva sentinței penale nr. 99/ PI din 31 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în dosarul nr. 253/59/2011 a formulat contestația în anulare contestatorul B.D., înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 29 aprilie 2011 sub nr. 573/59/2011.

În motivarea contestației în anulare, contestatorul a arătat că este nemulțumit de modalitatea în care i-a fost soluționată plângerea de faptul că nu au fost audiați martori.

Analizând contestația în anulare formulată din prisma motivelor prevăzute de art. 386 C. proc. pen., instanța a constatat că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 386 C. proc. pen., "împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

- când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

- când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

- când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - m), cu privire la care existau probe în dosar;

- când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

- când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 ori art. 3856 alin. (1)."

S-a apreciat că, din conținutul prevederilor menționate a rezultat caracterul de cale extraordinară de atac al contestației în anulare, care se soluționează în mai multe etape, prima dintre acestea fiind, conform art. 391 C. proc. pen., admiterea în principiu, etapă în care instanța verifică cererea sub aspectul regularității sale, respectiv al îndeplinirii condițiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii, termenul de introducere.

Această fază a admiterii în principiu privește examinarea admisibilității exercitării unui drept, iar nu o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face obiectul exercitării acelui drept.

Cum în etapa admiterii în principiu instanța nu se implică în nici un fel în verificarea fondului cauzei deduse judecății, soluția dată de aceasta nu poate fi decât de respingere ca inadmisibilă a cererii de contestație în anulare în cazul în care ea nu se întemeiază pe vreunul dintre cazurile limitativ prevăzute în art. 386 C. proc. pen.

În cauză, contestatorul nu a invocat niciunul din cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., nu a respectat termenul de introducere a contestației potrivit art. 388 C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul.

Recursul este inadmisibil.

Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în procedura prevăzută în art. 2781 C. proc. pen.

În acest sens, potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.

Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se regăsesc în dispozițiile art. XXIV. În privința căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabilește, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată.

Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.

În consecință, constatând că în speță sentința instanței de fond viza o contestație în anulare formulată împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate în soluționarea unei plângeri întemeiate pe art. 2781 C. proc. pen. și a fost pronunțată la data de 5 septembrie 2011, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și dispozitivul sentinței atacate.

În această situație, întrucât petiționarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibil, recursul cu care a fost învestită, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul B.D., împotriva sentinței penale nr. 267/ PI din 5 septembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 februarie 2012.