Territorial jurisdiction in labor conflicts where trade unions hold active procedural standing: competence tied to union's headquarters under Law No. 62/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1504 din 23 februarie 2009, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta F.N.D.F., ca reprezentantă a membrilor de sindicat cu domiciliul în județul Sălaj, în contradictoriu cu pârâtele C.N.C.F. C.F.R. SA, SC Î.M.C.F. SA, SC T.F. SA și SC S.P. C.F.R. SA, având ca obiect obligarea pârâtelor la plata ajutorului material aferent Z.F. pentru anii 2006-2009, actualizat cu rata inflației la data plății, în favoarea Tribunalului Sălaj.

În motivarea sentinței s-a arătat faptul că membrii de sindicat reprezentați au domiciliul în raza Tribunalului Sălaj, iar în conformitate cu prevederile art. 284 alin. (2) C. mun., competența teritorială revine instanței în a cărei circumscripție se află domiciliul sau reședința reclamantului.

Sentința a fost menținută prin decizia civilă nr. 4516/ R din 17 iunie 2009 a Curții de Apel București, iar cauza a fost trimisă spre competentă soluționare Tribunalului Sălaj.

La această instanță, pârâta SC T.F. SA a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței întrucât sediul reclamantului este în București, iar în conformitate cu dispozițiile art. 5 C. proc. civ. și art. 284 alin. (2) C. mun., instanța competentă este cea în circumscripția căreia își are sediul reclamantul.

Prin sentința civilă nr. 238 din 16 ianuarie 2012, Tribunalul Sălaj, secția civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și, constatând ivit un conflict negativ de competență în sensul art. 20 pct. 2 C. proc. civ., instanța a suspendat din oficiu orice procedură în temeiul art. 21 și 22 alin. (3) C. proc. civ. și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a pronunța un regulator de competență.

În considerentele sentinței, Tribunalul Sălaj a reținut următoarele:

În condițiile art. 28 din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor (în vigoare la data introducerii acțiunii), organizațiile sindicale apără drepturile membrilor ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractelor colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului prin apărători proprii sau aleși. În exercitarea acestor atribuții organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără, a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată.

Drept urmare organizația sindicală are legitimare procesuală activă în temeiul legii, nefiind doar un reprezentant al membrilor săi.

Potrivit prevederilor art. 284 (actualmente art. 269), Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului de procedură civilă, iar cererile se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori după caz sediul.

Regulatorul de competență urmează a fi pronunțat în favoarea Tribunalului Cluj, în considerarea argumentelor ce succed.

Cererea cu care a fost învestită instanța de judecată a fost formulată de către F.N.D.F., în valorificarea unor drepturi aparținând membrilor de sindicat, referitoare la obligarea pârâtelor la plata ajutorului material aferent Z.F. pentru anii 2006-2009, actualizat cu rata inflației la data plății.

Declinarea reciprocă de competență a fost determinată de aprecierea diferită făcută de tribunale în legătură cu legitimarea ca reclamant în cauză, respectiv dacă aceasta trebuie recunoscută sindicatului sau membrilor de sindicat, pentru ca, raportat la sediul sau domiciliul acestora, să se stabilească și competența teritorială, conform art. 284 alin. (2) C. mun.

Această dispută jurisdicțională a fost generată de modalitatea, imprecisă, în care, prin dispozițiile art. 28 din Legea nr. 54/2003 se recunoștea organizațiilor sindicale posibilitatea de a formula acțiuni în justiție în numele și interesul membrilor lor (în valorificarea așadar, a drepturilor acestora) dar fără a avea nevoie de mandat expres din partea lor.

Norma legală conducea la o confuzie între calitatea de reprezentant și aceea de reclamant, care a fost tranșată însă, prin noua Lege a dialogului social nr. 62/2011 (care a abrogat, printre altele, și Legea nr. 54/2003).

Potrivit art. 28 din Legea nr. 62/2011, organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, atribuții în exercitarea cărora au dreptul de a introduce orice acțiune în justiție în numele membrilor lor.

De asemenea, se statuează expres (alin. (3) al art. 28 din lege) că în exercitarea acestor atribuții, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă.

Așadar, în determinarea competenței teritoriale în asemenea cauze, în care sindicatului i se recunoaște nu doar calitatea de a acționa ca reprezentant, ci și legitimare procesuală activă care se verifică în persoana reclamantului, se va ține seama, în sensul art. 284 alin. (2) C. mun., de sediul sindicatului-reclamant.

În speță, sediul sindicatului aflându-se în circumscripția Tribunalului București, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2012.