Railway carrier liability for cargo loss: civil jurisdiction over mixed disputes and inclusion of taxes in compensation valuation

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiune, reclamanta S.N.P. P. S.A. – Sucursala Iași a chemat în judecată pârâtele SUCURSALA P., SUCURSALA A. și S.N.T.F.M. CFR MARFĂ – SUCURSALA Iași, solicitând obligarea pârâtei în culpă la plata sumei de 29.311.414 lei cu titlu de daune.

Prin sentința civilă nr.333 din 20 februarie 2001 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a admis în parte acțiunea, a obligat pe pârâta recurentă la plata sumei de 29.311.414 lei cu titlu de daune. A respins ca inadmisibilă acțiunea față de celelalte două pârâte.

A respins și excepțiile ridicate de pârâta recurentă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că recurenta pârâtă în calitate de cărăuș se face vinovată de producerea pagubei, întrucât a preluat vagonul spre transport fără obiecțiuni și acesta a ajuns la destinație cu ventilul central neetanș, ceea ce a dat posibilitatea pierderii de conținut în timpul transportului.

Sentința a fost menținută de curtea de apel care a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta S.N.T.M.B. C.F.R.

Împotriva deciziei nr.711 din 28 mai 2000 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, recurenta pârâtă S.N.T.F.M. S.A. a declarat recurs, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, deoarece instanța trebuia să se declare necompetentă material și orice soluție, inclusiv respingerea ca inadmisibilă față de cele două pârâte, nu se mai putea pronunța, față de necompetența materială, deoarece în cauză competența aparținea organului ierarhic administrativ și nu instanțelor judecătorești.

Se mai susține că nici teritorial instanța nu era competentă deoarece locul plății și al obligației nu se află în raza teritorială a Tribunalului Prahova.

Pe fondul cauzei se susține că instanța, din eroare a stabilit culpa recurentei în producerea prejudiciului, deoarece vagonul nu a prezentat scurgeri de conținut dar sigiliile au fost găsite intacte la destinație.

Se susține că valoarea cantității de benzină de 2200 kg lipsă este de 9.174.000 lei și nu cât s-a solicitat, iar accize, TVA și taxe de drum nu le poate pretinde, acestea nefiind încasate de furnizoare.

Examinând legalitatea și temeinicia deciziei recurate, în raport de criticile formulate, se constată că recursul declarat este nefondat.

Excepția necompetenței materiale a instanțelor de judecată de a soluționa litigiul dintre reclamanta S.N.P. P. S.A. – Sucursala PECO Iași și celelalte două sucursale ale aceleiași societăți, respectiv Sucursala P. și Sucursala A. Pitești, a fost corect analizată, în raport de art.2 pct.1 lit.a C. proc. civ., întrucât în litigiu a figurat ca pârâtă și S.N.T.F.M. Iași, astfel că instanțele judecătorești sunt competente să soluționeze și nu condicerea administrativă a S.N.P., deci inclusiv Tribunalul Prahova care a fost corect sesizat, în circumstanțele arătate.

În ceea ce privește excepția de necompetență teritorială, se constată că și aceasta este nefondată, în raport de disp.art.12 coroborat cu art.10, pct.5 C. proc. civ., ținând seama că daunele care fac obiectul litigiului provin din executarea necorespunzătoare a contractului, iar obligația a luat naștere la Ploiești unde se află sediul PETROTRANS, care se află în raza de competență a Tribunalului Prahova.

În ceea ce privesc criticile referitoare la fondul litigiului se reține că recurenta a luat în primire vagonul fără obiecțiuni și în raport de procesul verbal nr.678/2000 unde s-au constatat scurgeri din conținut pe ambele guri de descărcare, în condițiile în care sigiliile expeditorului erau intacte și corect aplicate, instanțele corect au stabilit culpa cărăușului în raport de art.82.1 din Regulamentul de transport.

Susținerea recurentei pârâte că ar datora eventual cu titlu de despăgubiri doar suma de 9.174.000 lei și nu 29.311.414 lei cât s-a solicitat prin acțiune, deoarece pentru diferența dintre cele două sume nu s-a făcut dovada că s-a vărsat la bugetul statului ca și TVA, accize și taxă de drum, nu poate fi primită.

Potrivit art.85.2 din Regulamentul C.F.R., despăgubirile C.F.R. se plătesc la prețul curent al mărfii, unde în afară de prețul de producție potrivit O.G. nr. 27/2000 și nr. 321/1992 sunt datorate și sumele reprezentând T.V.A. și accize, dar în raport de dispozițiile Legii 18/1996 modificată, taxele se virează la stat de către producător.

Astfel fiind, în raport de considerentele arătate, se constată că cele două instanțe au analizat corect probele dosarului și admisibilitatea acțiunii față de celelalte două pârâte, recursul declarat fiind nefondat a fost respins conform art.312 pct.1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ S.A. – SUCURSALA MARFĂ IAȘI, împotriva deciziei nr.711 din 28 mai 2001 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2004.