Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5422/2011 AI generated

Tax inspection report quashed as self-standing administrative act and case remanded for merits review.

Case Number Decizia nr. 5422/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the claimant's appeal, quashed the lower court's judgment (Curtea de Apel Iași, sentința nr. 20/19 January 2011) and remanded the case to Tribunalul Iași — secția de contencios administrativ și fiscal for a fresh decision on the merits. The dispute concerned the claimant's challenge to a tax inspection report and the ensuing decision issued by the county public finance directorate, which had imputed to her a sum of 3,628.2 lei (comprising 2,143 lei in travel allowance and 1,485.2 lei in surcharges) for 2007–2009. The lower court had dismissed the action on the ground that the contested acts expressed only opinions and caused no legal harm; the High Court reversed, holding that under art. 1 alin. (1) of Law nr. 554/2004 and art. 22 of O.G. nr. 119/1999, the inspection report was a self-standing administrative tax act producing legal effects (including an order to recover the sum from the named beneficiaries), and the claimant's right to the travel allowance under H.G. nr. 1860/2006 and art. 44/46 of the Labor Code was clearly affected, so the case had to be examined on the merits.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 C. proc. civ, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Art. 312 alin. (2) și (5) C. proc. civ; Tax inspection report quashed as self-standing administrative act and case remanded for merits review: 20/19 January 2011) and remanded the case to Tribunalul Iași — secția de contencios administrativ și fiscal for a fresh decision on the merits. The dispute concerned the claimant's challenge to a tax inspection report and the ensuing decision issued by the county public finance directorate, which had imputed to her a sum of 3,628.2 lei (comprising 2,143 lei in travel allowance and 1,485.2 lei in surcharges) for 2007–2009. The lower court had dismissed the action on the ground that the contested acts expressed only opinions and caused no legal harm; the High Court reversed, holding that under art. 1 alin. (1) of Law nr. 554/2004 and art. 22 of O.G. nr. 119/1999, the inspection report was a self-standing administrative tax act producing legal effects (including an order to recover the sum from the named beneficiaries), and the claimant's right to the travel allowance under H.G. nr. 1860/2006 and art. 44/46 of the Labor Code was clearly affected, so the case had to be examined on the merits.

Keywords

AI generated
tax inspection tax reporting legal opinion inspection right administrative acts standing to appeal

Cited Legislation

AI generated
art. 304 C. proc. civ
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta R.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, tară a indica vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Revenind la dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, referitoare la existența unei vătămări într-un drept sau interes legitim, Înalta Curte constată că, în mod evident, actele contestate sunt de natură a
Art. 312 alin. (2) și (5) C. proc. civ
Main legal basis for the High Court admitting the appeal, quashing the judgment and remitting the case for retrial.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 312 alin. (2) și (5) C. proc. civ.

Main legal basis for the High Court admitting the appeal, quashing the judgment and remitting the case for retrial.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față.

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași la nr. 648/45/2010, formulată în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași, reclamanta R.E., a solicitat anularea deciziei nr. DGci 113 din 31 august 2010 și, în parte, a procesului-verbal de control nr. 15339 din 23 iulie 2010 prin care i-a fost imputată suma de 3628,2 lei, din care 2143 lei cheltuieli diurnă și 1485,2 lei majorări pentru perioada 2007-2009.

In motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta a arătat că organul de control nu a ținut seama de datele înscrise în ordinul de deplasare, de dispozițiile art. 9, art. 10, art. 11, art. 16, art. 24 din H.G. nr. 1860/2006, că din procesul-verbal de control nu reiese temeiul legal al calculării majorărilor, că procesul-verbal nu îndeplinește condițiile de formă pentru a fi legal întocmit, că nu s-a ținut seama de starea proastă a drumurilor și de distanța dintre localități și că nu există neconcordanțe privind ștampila unității la care s-a făcut deplasarea.

Prin sentința nr. 20 din 19 ianuarie 2011, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta R.E., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

- Din procesul-verbal de control înregistrat la Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași la nr. 15339 din 23 iulie 2010 (filele 115-142), rezultă că în perioada 07 mai 2010-23 iulie 2010, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași a efectuat un control la Primăria Comunei Sirețel, din județul Iași, ca urmare a sesizărilor Poliției Municipiului Pașcani.

- In partea intitulată „Concluzii", s-a evidențiat că în perioada 2007-2009 s-a plătit nejustificat primarului, viceprimarului și personalului de specialitate din aparatul primarului, cu titlul de diurnă, suma totală de 15.538 lei, reclamanta R.E. fiind menționată cu suma de 3628,2 lei.

- S-a mai constatat că potrivit art. 2 lit. 1) din O.G. nr. 119/1999, cu modificările ulterioare, inspecția constă în activitatea de verificare efectuată la fata locului, în scopul constatării unor eventuale abateri de la legalitate și al luării de măsuri pentru protejarea fondurilor publice și a patrimoniului public și pentru repararea prejudiciului produs, după caz.

- In speță, prin procesul-verbal de control nu s-a luat nici o măsură concretă pentru repararea unui eventual prejudiciu produs de reclamantă.

A apreciat prima instanță că fiind vorba doar de exprimarea unor opinii în legătură cu legalitatea efectuării unor plăți, în perioada 2007-2009, către primar, viceprimar și personalul de specialitate din aparatul primarului, cu titlul de diurnă, nematerializate în conținutul procesului-verbal de control în măsuri cu finalitate economică sau juridică, nu se poate reține că s-a adus atingere unui drept ori unui interes legitim al reclamantei.

A concluzionat prima instanță că opinia exprimată în procesul-verbal de control nr. 15339 din 23 iulie 2010, însușită de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași prin decizia nr. DGci 113 din 31 august 2010, nu vatămă drepturile sau interesele legitime ale reclamantei R.E. deoarece nu are ca efect angajarea răspunderii juridice a acesteia.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta R.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, tară a indica vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susține, în esență, că în mod greșit a reținut instanța de fond faptul că prin actele atacate nu îi sunt vătămate drepturile sau interesele legitime, reținând în schimb aspecte care nu au legătură cu pretențiile deduse judecății.

Susține, în continuare, că actele contestate au drept consecință imputarea sumei de 3628, 2 lei, recurenta urmând a restitui această sumă, situație dovedită de adresa emisă de A.N.A.F. către Consiliul local al Comunei Șiretei cu nr. 862 din 18 februarie 2011.

A mai arătat că sumele reținute ca debit în urma controlului au fost legal încasate, în temeiul dispozițiilor art. 9 și art. 11 din H.G. nr. 1860/2006, astfel încât actele contestate sunt nelegale.

Recursul este întemeiat.

Analizând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de prevederile legale incidente și de criticile recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că acestea din urmă sunt fondate, în considerarea celor în continuare arătate.

Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta R.E., a solicitat anularea deciziei nr. DGci 113 din 31 august 2010 și, în parte, a procesului-verbal de control nr. 15339 din 23 iulie 2010 prin care i-a fost imputată suma de 3628,2 lei, din care 2143 lei cheltuieli diurnă și 1485,2 lei majorări pentru perioada 2007-2009.

Instanța de fond a apreciat că prin actele contestate autoritatea pârâtă și-a exprimat doar opinii în legătură cu legalitatea efectuării unor plăți, nematerializate în măsuri cu finalitate economică sau juridică și care nu angajează răspunderea juridică a reclamantei.

Raționamentul juridic al instanței de fond este lipsit de temei legal.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată".

Din economia acestor dispoziții legale rezultă că una dintre condițiile acțiunii în contencios administrativ este aceea că actul administrativ atacat să vatăme un drept recunoscut de lege sau un interes legitim.

In speță, din conținutul procesului-verbal de control reiese că la punctul 5 din Capitolul intitulat „Concluzii" organul de control a constatat că „în perioada 2007-2009 s-a plătit nejustificat primarului, viceprimarului și personalului din aparatul de specialitate al primarului cu titlu de „diurnă", suma totală de 15.538 lei, sumă care urmează să fie recuperată de la beneficiarii acestor sume", iar în tabelul menționat în continuarea acestei concluzii, alături de cele 16 persoane care au beneficiat de aceste drepturi figurează și reclamanta R.E. cu suma de 3.628, 2 lei.

Așadar, prin procesul-verbal de control întocmit de D.G.F.P. Iași s-au făcut constatări concrete, și nu „s-au exprimat doar opinii", astfel cum greșit a reținut instanța de fond. Mai mult, prin concluziile acestui raport s-a dispus și recuperarea sumei de la beneficiarii acesteia, individual pentru suma încasată de fiecare dintre aceștia astfel cum s-a indicat în tabelul menționat (fila 25 din procesul-verbal de control).

Pe de altă parte, prima instanță a ignorat aspectul că acest control efectuat de autoritatea pârâtă, ca și actul constatator s-au întemeiat pe dispozițiile speciale ale O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, care spre deosebire de reglementările din codul de procedură fiscală atribuie procesului-verbal de control caracterul unui act administrativ fiscal de sine-stătător, împotriva căruia se poate formula contestație în condițiile art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999 republicată. De altfel, chiar în finalul procesului-verbal de control de menționează că „împotriva concluziilor și măsurilor stabilite prin prezentul proces verbal de inspecție se poate face contestație'', fiind fără putință de tăgadă că acest act este producător de efecte juridice față de toate persoanele fizice și juridice menționate în cuprinsul său.

In temeiul aceluiași raționament juridic, se constată că și decizia de soluționare a contestației administrative a reclamantei, nr. DGci 113 din 31 august 2010 este un act administrativ fiscal, ce produce consecințe juridice exclusiv în persoana recurentei-reclamante R.E., având în vedere că a soluționat pe fond pretenția reclamantei de a se anula în parte procesul-verbal de control, respingând contestația pentru suma de 3628, 2 lei stabilită în sarcina acesteia.

Revenind la dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, referitoare la existența unei vătămări într-un drept sau interes legitim, Înalta Curte constată că, în mod evident, actele contestate sunt de natură a

leza dreptul invocat de reclamantă la diurna de deplasare, prevăzut în H.G. nr. 1860/2006 și art. 44 și art. 46 C. muncii, urmând ca în urma analizării pe fond pretențiilor deduse judecății să se stabilească dacă încasarea sumelor rezultate de exercitarea dreptului mia susmenționat au fost încasate legal sau nu.

In concluzie, Înalta Curte reține că argumentele dezvoltate de instanța de fond pentru respingerea acțiunii, în sensul neexistenței unei vătămări cauzată de actele contestate, având în vedere că acestea nu produc consecințe economice și juridice în persoana reclamantei, sunt nelegale, în raport de dispozițiile art. 22 din O.G. nr. 119/1999 și ale art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007.

Constatând totodată, că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului pretențiilor deduse judecății de reclamanta R.E., Înalta Curte apreciază că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru verificarea legalității și temeiniciei celor două acte administrativ-fiscale contestate.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de R.E., împotriva sentinței nr. 20 din 19 ianuarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2011.