Illegality of public servant dismissal based on flawed performance evaluation procedure and disproportionate sanction under administrative law

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1966 din data de 28 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta C.D.G., și, în consecință, a anulat Raportul de Evaluare a performanțelor profesionale individuale pentru perioada 01 ianuarie 2009 – 15 mai 2009 și Ordinul nr. 793 din 06 iulie 2009, emise de către pârât, a dispus reintegrarea reclamantei în aceeași funcție publică și același loc de muncă ocupat anterior încetării raporturilor de serviciu și a obligat pârâtul la plata drepturilor salariale de la data încetării raporturilor de serviciu și până la data reintegrării efective a reclamantei în funcție.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut că prin Ordinul nr. 793 din 06 iulie 2009 Ministrul Transporturilor și Infrastructurii a dispus eliberarea reclamantei din funcția publică de referent clasa III, grad profesional superior, treapta I de salarizare la Direcția Asistență Medico-Socială – compartimentul reglementări și îndrumarea activității siguranței circulației, cu încetarea raportului de serviciu la data expirării termenului de previz.

Preambulul ordinului a reținut ca temei al măsurii art. 99 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din Legea nr. 188/1999, art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 76/2009 și soluția de respingere a contestației la Raportul de evaluare a performanțelor profesionale individuale nr. 1868/RB din 10 iunie 2009.

Analizând dispozițiile art. 108 alin. (3) din H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, și analizând incidența art. 108 alin. (3) lit. b) în raport de situația de fapt, instanța de fond a considerat că în cauză pârâtul avea obligația să ia în considerare calificativul acordat la evaluarea anuală a performanțelor profesionale individuale și nu putea aprecia ca fiind calificativ final cel acordat prin raportul de evaluare contestat cu consecința aplicării dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999.

A mai reținut prima instanță că procedura de evaluare, respectiv raportul rezultat, a fost îndeplinită cu nerespectarea art. 113, art. 114, art. 116 și art. 118 din H.G. nr. 611/2008, context în care Ordinul nr. 793 din 06 iulie 2009 al Ministrului Transporturilor și Infrastructurii, care a avut la bază acest raport, este nelegal.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304¹ C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut că:

- instanța de fond în mod greșit a reținut că Ministerul Transporturilor și Infrastructurii nu putea invoca pentru evaluare ipoteza prevăzută de art. 108 alin. (3) lit. b) din H.G. nr. 611/2008,

- instanța de fond în mod greșit a reținut nelegalitatea raportului de evaluare contestat prin prisma art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999;

- în mod greșit instanța de fond a analizat raportul de evaluare prin prisma art. 108 alin. (3) lit. a) și d) din H.G. nr. 611/2008;

- hotărârea instanței de fond este eronată și din perspectiva normelor procedurale de evaluare, respectiv cea a parcurgerii etapei interviului;

- hotărârea instanței de fond este contradictorie în ceea ce privește contrasemnarea raportului de evaluare;

- instanța de fond în mod greșit a criticat raportul de evaluare din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 113, art. 114, art. 116 și art. 118 din H.G. nr. 611/2008;

- Ordinul nr. 793 din 06 iulie 2009 al Ministrului Transporturilor și Infrastructurii a fost legal emis.

Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate de recurentă și a apărărilor formulate în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Din examinarea considerentelor sentinței recurate, Înalta Curte constată că instanța de fond a analizat legalitatea ordinului contestat inclusiv prin prisma incidenței dispozițiilor art. 108 alin. (3) lit. b) din H.G. nr. 611/2008, apreciind însă, în final, că actul administrativ în discuție ar fi nelegal nu datorită faptului că aceste dispoziții nu ar fi aplicabile, ci datorită modului de efectuare al evaluării și a sancțiunii dispusă în consecință de către recurent.

Celelalte susțineri ale recurentei privind dispozițiile legale reținute ca incidente de către instanța de fond sunt totalmente nefondate, acestea fiind tendențios și eronat interpretate, prima instanță criticând aplicarea art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 doar în ceea ce privește efectul pe care, invocând aceste dispoziții, recurentul l-a dat raportului de evaluare.

Atâta vreme cât dispozițiile H.G. nr. 611/2008 prevăd o procedură clară și specifică de urmat în vederea evaluării, și câtă vreme autoritatea recurentă nu a reușit să facă proba, în mod concludent și satisfăcător, a parcurgerii acestei proceduri, deși sarcina acesteia îi incumba în totalitate, câtă vreme dispozițiile art. 108 alin. (3) lit. b) par. 2 teza II din H.G. nr. 611/2008 prevede „calificativul acordat se va lua în considerare la evaluarea anuală a performanțelor profesionale individuale ale funcționarului public”, aplicarea art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 apărând, în acest context, ca disproporționată și nerezonabilă, câtă vreme așa-numitele „referate de evaluare” apar ca formale și schematice, Înalta Curte nu poate reține motive de reformare a sentinței instanței de fond sub aceste aspecte.

În aceste condiții, Ordinul nr. 793 din 06 iulie 2009 al Ministrului Transporturilor și Infrastructurii apare ca lipsit de fundament legal valabil și instituind o măsură arbitrară, motiv pentru care sentința instanței de fond apare ca legală și temeinică.

Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul formulat de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii împotriva sentinței civile nr. 1966 din data de 28 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2011.