Reclassification of professional sports civil agreements as employment contracts for tax purposes

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

1. Hotărârea primei instanțe.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași la data de 9 decembrie 2009 reclamanta SC F.C.P.F. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P. CĂLĂRAȘI anularea deciziilor nr. 43/2009 și 263/2009 emise de pârâtă și exonerarea reclamantei de plata sumei de 629.216 lei.

In motivarea în fapt a cererii reclamanta a arătat că prin decizia nr. 263 din 31 iulie 2009 emisă de pârâta D.G.F.P. Călărași s-au stabilit obligații fiscale suplimentare de plată în sarcina societății reprezentând contribuții de asigurări sociale, șomaj, impozit pe salarii, fond de risc și accidente, plus majorări, urmare încheierii unor „convenții civile" cu sportivi și personalul tehnic, deși activitatea desfășurată, astfel cum apreciază organul de inspecție fiscală, reprezintă o activitate dependentă și conform prevederilor art. 55 din Legea nr. 571/2003 și pct. 67 din H.G. 44/2004 veniturile din această activitate sunt de natură salarială.

Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat în termen legal contestație, care a fost respinsă de pârâtă prin decizia nr. 43 din 02 noiembrie 2009.

Prin sentința civilă nr. 152 din 26 ianuarie 2010 Tribunalul Călărași a admis excepția necompetenței materiale a instanței invocată de reclamantă și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea C.A.B., secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând că potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 12 februarie 2010.

Prin sentința nr. 4517 din 16 noiembrie 2011 această instanță a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Curtea a apreciat că în cauză este relevantă calificarea contractelor încheiate între reclamantă și jucătorii de fotbal, în raport cu prevederile acestora, obiectul și modalitatea de încheiere ca fiind convenții civile sau contracte de muncă.

Astfel, că organele de control fiscal au apreciat în mod legal caracterul acestor convenții ca fiind contracte de muncă, iar veniturile obținute de către parte având natură salarială și supusă impozitării prevăzute de lege.

În condițiile în care în convențiile depuse la dosarul cauzei sunt cuprinse elementele reglementate de pct. 67 din H.G. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în cauză se poate reține că activitatea jucătorilor profesioniști de fotbal reglementată prin aceste convenții este producătoare de venituri din activități dependente, asimilate de legiuitor cu veniturile de natură salarială.

Astfel, în conținutul acestor convenții sunt stabilite toate elementele prevăzute în cuprinsul dispozițiilor legale anterior menționate, de natură să confere activității prestate de către judecătorii de fotbal caracterul unei activități dependente, respectiv sunt reglementate detaliat felul activității, timpul de lucru și locul desfășurării acesteia, obligațiile angajatului și angajatorului, modalitatea în care sunt suportate diversele cheltuieli care nu sunt cuprinse în conținutul contractului, drepturile și obligațiile părților.

De asemenea, a mai reținut Curtea în aceste convenții sunt stabilite cauzele de modificare, încetare a contractului, termenul în care acest contract este încheiat, prin conținut și efecte, această convenție fiind în mod evident un contract de muncă, în condițiile în care activitatea desfășurată de către sportivul profesionist nu este conjuncturală, întâmplătoare.

2. Recursul formulat în cauză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC F.C.P.F. SA criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

In motivarea recursului, SC F.C.P.F. SA arată ca decizia Curții de Apel a fost pronunțata prin interpretarea greșita a actului dedus judecații si cu aplicarea greșita a legii.

Concret, recurenta critică hotărârea instanței de fond pe motiv că aceasta nu a cenzurat „interpretarea abuziva" dată de organul fiscal dispozițiilor art. 55 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, confirmând, practic hotărârea acestuia de a califica activitatea desfășurată de sportivii profesioniști care activează la clubul respectiv ca fiind o activitate dependentă, iar convențiile civile încheiate de aceștia ca fiind veritabile contracte de munca producătoare de venituri.

De asemenea, se mai arătat faptul că instanța de fond a trecut cu ușurința peste dispozițiile legale exprese ale art. 14 din Legea nr. 69/2000, care prevăd posibilitatea părților de a alege între încheierea unei convenții civile sau încheierea unui contract de munca, aceste dispoziții având caracterul unei norme speciale, cu prioritate legala în raport de dispozițiile invocate de organul de control.

Aceleași critici sunt formulate de recurentă și cu privire la o altă dispoziție din legea specială din domeniul educației fizice și sportului, respectiv cea cuprinsă în alin. (3) al aceluiași art. 14, concluzionând că „pretinsa calculare a unor contribuții la fondul de asigurări sociale de către organul de control este fără nici un suport legal".

Tot prin recursul formulat, se critică decizia Curții de Apel și din perspectiva ignorării de către instanța de fond a împrejurării ce rezultă din probele administrate, că, practic, bugetul de stat nu a fost prejudiciat în nici un fel de societatea recurentă, deoarece, atât personalul sportiv, cât și celelalte persoane vizate de actul de control au fost angajate cu contracte de munca, în conformitate cu prevederile Codului muncii, la SC P. SA, care a plătit toate impozitele și taxele aferente acestor contracte de munca.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

In cauză obiectul inspecției fiscale l-a constituit verificarea modului de constituire, declarare și virare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor datorate bugetului general consolidat al statului în perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008.

Prin decizia nr. 263 din 31 iulie 2009 emisă de pârâta D.G.F.P. Călărași s-au stabilit obligații fiscale suplimentare de plată în sarcina societății reprezentând contribuții de asigurări sociale, șomaj, impozit pe salarii, fond de risc și accidente, plus majorări, urmare încheierii unor „convenții civile" cu sportivi și personalul tehnic, deși activitatea desfășurată, astfel cum apreciază organul de inspecție fiscală, reprezintă o activitate dependentă și conform prevederilor art. 55 din Legea nr. 571/2003 și pct. 67 din H.G. 44/2004 veniturile din această activitate sunt de natură salarială.

Prin decizia nr. 43 din 2 noiembrie 2009 A.N.A.F. - D.G.F.P. Călărași a respins ca neîntemeiată contestația formulată de SC F.C.P.F. pentru suma de 629.216 lei reprezentând impozit pe venituri din salarii, majorări aferente impozitului pe venituri de salarii, contribuții de asigurări sociale, majorări de întârziere aferente acestora.

S-a reținut în cuprinsul deciziei contestate că în mod legal organele de inspecție fiscală din cadrul Activității de Inspecție Fiscală Călărași au reținut că până în luna iulie 2007 societatea a avut încheiate convenții civile cu jucătorii de fotbal și personalul tehnic și din luna iulie 2007 a încheiat contracte individuale de muncă cu jucătorii și o parte a personalului tehnic, din conținutul convențiilor civile reieșind că activitatea desfășurată de sportivi și personalul tehnic reprezintă o activitate dependentă, iar potrivit art. 55 alin. (1) din Legea 571/2004 veniturile din această activitate sunt venituri de natură salarială.

Din analiza conținutului convențiilor civile încheiate de recurentă cu jucătorii si personalul tehnic, s-au constatat următoarele:

- părțile care intră în relația de muncă stabilesc de la început: felul activității, timpul de lucru și locul desfășurării activității;

- societatea se obligă, în relațiile cu sportivii și personalul tehnic, să le pună la dispoziția acestora baza materiala sportivă, echipamente de antrenament, de joc, de reprezentare, antrenori, specialiști, servicii medicale, de refacere sau recuperare, să organizeze cantonamente de pregătire sportivă;

- persoanele cu care sunt încheiate convențiile civile contribuie numai cu prestația fizica sau cu capacitatea lor intelectuală, nu și cu capitalul propriu;

- societatea suportă cheltuielile de deplasare în interesul serviciului ale persoanelor cu care sunt încheiate convențiile civile, acordă acestora prime;

- sportivul are obligația de a participa la antrenamente, stagii de pregătire, cantonamente, jocuri oficiale si amicale, să respecte programul de pregătire și antrenament conform statutelor, regulamentelor, hotărârilor și deciziilor, să poarte echipamentul de antrenament și de joc, etc.

Înalta Curte reține că organele de control fiscal au apreciat în mod legal caracterul acestor convenții ca fiind contracte de muncă, iar veniturile obținute de către parte având natură salarială și supusă impozitării prevăzute de lege.

într-adevăr art. 14 din Legea nr. 69/2000 Legea educației fizice și sportului, cu modificările si completările ulterioare, stabilește că sportivul profesionist este cel care încheie cu o structura sportivă, în formă scrisă, un contract individual de muncă sau o convenție civilă în condițiile legii.

Cu toate acestea în cazul în speță, în condițiile în care, în convențiile depuse la dosarul cauzei sunt cuprinse elementele reglementate de pct. 67 din H.G. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 571/2003 privind Codul fiscal, Înalta Curte reține că activitatea jucătorilor profesioniști de fotbal reglementată prin aceste convenții este producătoare de venituri din activități dependente, asimilate de legiuitor cu veniturile de natură salarială.

Astfel, în conținutul acestor convenții sunt stabilite toate elementele prevăzute în cuprinsul dispozițiilor legale anterior menționate, de natură să confere activității prestate de către judecătorii de fotbal caracterul unei activități dependente, respectiv sunt reglementate detaliat felul activității, timpul de lucru și locul desfășurării acesteia, obligațiile angajatului și angajatorului, modalitatea în care sunt suportate diversele cheltuieli care nu sunt cuprinse în conținutul contractului, drepturile și obligațiile părților.

De asemenea, în mod punctual sunt stabilite cauzele de modificare, încetare a contractului, termenul în care acest contract este încheiat, prin conținut și efecte, această convenție fiind în mod evident un contract de muncă, în condițiile în care activitatea desfășurată de către sportivul profesionist nu este conjuncturală, întâmplătoare.

Se retine, totodată că de esența convenției civile este caracterul ocazional al activității desfășurate de o parte în privința căreia se încheie această convenție, precum și faptul că în cuprinsul acesteia nu se impune stabilirea detaliată a perioadei pentru care este încheiată, a drepturilor și obligațiilor părților, a modalităților de modificare și încetare.

In consecință, reținându-se că veniturile obținute în urma încheierii acestor contracte sunt venituri de natură salarială supuse impozitării pe venit iar reclamanta nu a contestat cuantumul sumelor stabilite de către organele fiscale, ci doar măsura greșită, în opinia sa, a impozitării veniturilor obținute în baza convențiilor civile Înalta Curte apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care recursul declarat de SC F.C.P.F. SA va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C F.C.P.F. SA Călărași împotriva sentinței nr. 4517 din 16 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2011.