Judicial obligation to issue reparation title for demolished property after unreasonable administrative delay under Law 247/2005 and ECHR Article 6

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, reclamanta C.V. a chemat în judecată Statul Român - prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând stabilirea valorii de despăgubire pentru imobilul construcție demolată ce a fost situat în Iași, precum și obligarea pârâtei la emiterea deciziei care să conțină titlul de despăgubiri.

In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Dispoziția nr. 851 din 14 mai 2007 emisă de Primarul Municipiului Iași, s-au propus măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul ce fusese demolat și,deși, această dispoziție împreună cu dosarul anexă a fost transmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pârâta nu a parcurs nici o etapă din procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005 Titlul VII, fiind depășit orice termen rezonabil.

Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că în cauză este în derulare o procedură administrativă, ce presupune parcurgerea mai multe etape, dosarul reclamantei fiind, în prezent, trimis spre evaluare.

Prin Sentința nr. 17 din 17 ianuarie 2011, Curtea de Apel Iași a admis acțiunea formulată așa cum a fost modificată ulterior de reclamanta C.V., în contradictoriu cu pârâta Statul Român - prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a dispus obligarea pârâte să emită pe numele reclamantei decizia referitoare la acordarea despăgubirilor în condițiile legii 247/2005 pentru imobilul construcție demolată ce a fost situat în Iași, obligând pârâta la pata sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență că prin Dispoziția nr. 851 din 14 mai 2007 emisă de Primarul Municipiului Iași, în urma formulării de către reclamantă a notificării 920 din 13 august 2001, s-au propus măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul ce fusese demolat situat în Iași, nefiind nici până în prezent, finalizată procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005 Titlul VII.

Curtea de apel a constatat că, deși Legea specială nr. 247/2005 legiuitorul nu instituie un termen anume pentru finalizarea procedurii administrative de soluționare a cererilor de retrocedare, totuși nu poate constitui o justificare pentru autoritatea publică pentru tergiversare și pentru nesoluționarea într-un termen rezonabil, iar din exprimarea punctului de vedere al pârâtei rezultă intenția de tergiversare, de la momentul emiterii dispoziției și până în prezent trecând mai mult de doi ani în care dosarul reclamantei nu a parcurs vreo etapă din procedura administrativă.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că, în că în cauză, este evident că autoritatea pârâtă are intenția de tergiversare, de la momentul emiterii Dispoziției nr. 851 din 14 mai 2007 și până în prezent trecând aproape patru ani și abia în urma introducerii prezentei acțiuni, fiind trimis dosarul reclamantei spre evaluare.

Instanța de fond a mai reținut că realizarea dreptului reclamantei nu poate fi împiedicată de împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor , astfel încât să fie respectat termenul rezonabil.

Având în vedere că, în speță, a fost întocmit raportul de evaluare de către C.A. SRL, prima instanță a apreciat că nu mai există nici un motiv pentru care să nu poată fi emisă decizia referitoare la acordarea despăgubirilor în condițiile Legii 247/2005 pentru imobilul construcție demolată ce a fost situat în Iași.

Împotriva sentinței civile pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.

Printr-o primă critică din recurs, recurenta-pârâtă critică soluția pronunțată de Curtea de apel, arătând că instanța de fond în mod greșit a soluționat cauza reținând încălcarea principiului termenului rezonabil, deși emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire se poate face numai după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Recurenta-pârâtă susține că, în cauză nu a fost încălcat termenul rezonabil, întrucât dosarele de despăgubire nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, cu trecerea peste etapele administrative.

Recurenta-pârâtă critică soluția instanței de fond și sub aspectul obligării Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei, apreciind că onorariul este nepotrivit de mare față de munca avocatului depusă în soluționarea cauzei.

Totodată, recurenta-pârâtă arată că nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în nume propriu, fiind o entitate fără personalitate juridică, fără buget propriu.

Pârâta C.V., prin avocat, a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, precum și cheltuieli de judecată.

Analizând cauza, în limita criticilor din recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia care să conțină titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Iași, , având în vedere Dispoziția nr. 851 din 14 mai 2007 emisă de Primarul Municipiului Iași, în contextul împrejurărilor de fapt și de drept expuse în cererea de chemare în judecată și reținute ca atare prin sentința recurată.

Înalta Curte constată că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima instanță, ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității în derularea acesteia.

Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru bunurile imobile preluate abuziv, în condițiile în care calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri a fost stabilită prin Dispoziția nr. 851 din 14 mai 2007 emisă de Primarul Municipiului Iași, conferă consistență concluziei instanței de fond, în sensul că pârâta a tergiversat soluționarea dosarului în mod nejustificat fiind încălcat principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Cu referire concretă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond, întemeiat, a reținut că, prin conduita manifestată în soluționarea dosarului de despăgubire, autoritatea pârâtă - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a încălcat principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 par. l din Convenția europeană a drepturilor omului, a cărui incidență nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea Comisiei Centrale și desemnarea evaluatorului se fac potrivit procedurii speciale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Nici faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă suport susținerilor autorității publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituția României, normele naționale cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să contravină principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 par. l din Convenție, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci și în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive.

Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și element al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii recurate.

Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice.

Referitor la critica privind cheltuielile de judecată, Înalta Curte constată aceasta este nefondată, fiind lipsită de relevanță lipsa personalității juridice, invocată de pârâtă, întrucât aceasta are capacitate de drept administrativ, astfel că în mod corect instanța de fond a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenții.

Totodată, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ., reducerea cheltuielilor de judecată până la suma de 1000 lei, fiind justificată în raport de complexitatea speței.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală și temeinică, neexistând motive de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Starul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 17 din data de 17 ianuarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2011.