Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3265/2003 AI generated

Commercial invoice dispute; dismissal of unstamped appeal and tax calculation

Case Number Decizia nr. 3265/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, upholding the appellate court's dismissal of the lower-level appeal for lack of judicial stamping fees, thereby leaving the first-instance judgment in force which ordered the defendant to pay the plaintiff 31,206,650 Italian Lira in goods' value and 2,657,216 Italian Lira in legal interest. The dispute concerned a commercial claim for unpaid invoice amounts, where the defendant challenged the validity of the appellate court's procedural dismissal and argued that the tax fee was miscalculated because only a minor interest discrepancy (46,167 Lira) was actually contested, not the full amount. The Court ruled that the defendant failed to pay the required judicial tax by the deadline and that its challenge to the first instance claim's validity constituted an evaluatable claim, rendering the "non-evaluability" argument inapplicable; it further held that the appellate court properly dismissed the unstamped appeal pursuant to Articles 20(1)-(3) of Law No. 146/1997, and that the procedural grounds under Articles 304(7) and 304(10) of the Civil Procedure Code were unfounded because the reasons for dismissal were clear and the objection regarding the tax amount was filed too late.

Legislator headnote

AI generated

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, art. 304 alin. (10) C. proc. civ, art. 304 alin. (7) C. proc. civ, art. 312 alin. (2) C. proc. civ; Commercial invoice dispute; dismissal of unstamped appeal and tax calculation: Omisiunea instanței, de a se pronunța cu privire la excepția de netimbrare, a fost încadrată de recurentă în motivul prevăzut de art. 304 alin. (10) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
commercial dispute legal fees tax procedure civil judgment late payment of fees grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC P. SA a chemat-o în judecată pe pârâta SC P.F. SRL București și a solicitat, ca, prin sentința care se va pronunța, să fie obligată la plata sumei de 31.206.050 lire italiene, contravaloare marfă, la 2.657.216 lire italiene dobândă și la cheltuieli de judecată, cu motivarea că i-a livrat pârâtei marfă, conform contractului și că prețul din factura nr. 291 din 7 mai 1999 nu a fost decontat.

Tribunalul București, prin sentința nr. 2621, pronunțată la 3 aprilie 2001, a admis acțiunea și a obligat-o pe reclamantă la plata sumei de 31.206.650 lire italiene, reprezentând contravaloare marfă și la 2.657.216 lire italiene, în echivalent lei la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând dobânda legală calculată pe perioada 21 iunie 1999 - 21 noiembrie 2000.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că pretențiile reclamantei au fost dovedite cu înscrisurile anexate acțiunii și, ca urmare, a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 969, 970 alin. (1), art. 1073 și 1088 C. civ. și art. 43 C. com.

Apelul declarat de pârâta SC P.F. SRL București, împotriva sentinței fondului, a fost anulat, ca netimbrat, de Curtea de Apel București, secția comercială, care, prin decizia nr. 1033, pronunțată la data de 18 iunie 2001, a reținut că apelanta nu a achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, devenind astfel aplicabile prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

Împotriva deciziei nr. 1033, pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială, a declarat recurs pârâta SC P.F. SRL București, prin care a invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (7) și a susținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină anularea apelului, ca netimbrat, fiind apreciată de recurent ca o lipsă a motivării.

Cu privire la taxa judiciară de timbru, recurenta a considerat că a fost determinată greșit, întrucât a contestat 46.167 lire italiene, care reprezintă 600.000 lei, taxa de timbru aferentă fiind de 5.500 lei.

A mai precizat recurenta că, împotriva modului de determinare a cuantumului taxei de timbru, a formulat contestație pe care a depus-o la serviciul de registratură și că instanța avea obligația să se pronunțe asupra acestei cereri.

Omisiunea instanței, de a se pronunța cu privire la excepția de netimbrare, a fost încadrată de recurentă în motivul prevăzut de art. 304 alin. (10) C. proc. civ.

Potrivit calculului său, dobânda este de 2.611.049 lire italiene și nu de 2.657.216 lire italiene, prin urmare, diferența contestată este de 46.167 lire italiene, echivalentul a 600.000 lei, sumă pe care instanța a acordat-o nejustificat.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 304 alin. (7) C. proc. civ. este nefondat, întrucât, din cuprinsul deciziei recurate, rezultă motivele pe care se sprijină, cât și dispozițiile legale ce au fost nesocotite de pârâtă, care nu a achitat taxa de timbru anticipat și nici până la primul termen de judecată, așa cum dispune art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997.

Până la primul termen de judecată, așa cum s-a arătat, nu s-au depus dovezile de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar și nici contestația referitoare la cuantumul taxei judiciare. Această contestație a fost înregistrată după pronunțarea deciziei prin care a fost anulat, ca netimbrat, apelul.

Rezultă că instanța s-a oprit asupra excepției de netimbrare și a aplicat corect dispozițiile art. 20 alin. (3) din legea mai sus citată, astfel că și motivul prevăzut de art. 304 alin. (10) C. proc. civ., pe care l-a invocat recurenta, este nefondat.

Este necontestat faptul că pârâta, în apelul său, a precizat că nu critică obligarea sa la plata sumei ce i-a fost facturată, dar, la pct. 2 din motive, consideră că instanța a acordat altceva decât a solicitat intimata în cererea introductivă, motivat de faptul că suma s-a acordat într-o altă monedă.

Această critică constituie o contestare a primului capăt de cerere, așa încât, la determinarea cuantumului taxei judiciare de timbru, s-a avut în vedere și primul capăt din petitul acțiunii.

Din acest punct de vedere, faptul că pârâta a precizat că motivul „nu este evaluabil în bani”, nu prezintă relevanță pentru încadrarea corectă a cererii în scopul determinării taxei judiciare de timbru.

În cazul căilor de atac, legea timbrului precizează expres cererile neevaluabile în bani, așa încât, nici din acest punct de vedere nu putea fi reținută susținerea pârâtei apelante.

În consecință, nu sunt motive de netemeinicie și nelegalitate care să atragă modificarea sau casarea deciziei pronunțate în apel, astfel că, potrivit art. 312 alin. (2) C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC P.F. SRL București, împotriva deciziei nr. 1033 din 18 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 2 iulie 2003.