Material jurisdiction for SAPARD fund recovery claims as fiscal debts under the value criterion

Asupra excepției de necompetență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2411 din 19 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC H.F. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit - Program SAPARD, prin care solicita anularea Deciziei nr. 13900 din 12 iulie 2007 emisă de pârâtă, precum și a procesului-verbal de control nr. 4892 din 22 martie 2007 încheiat de către funcționari din cadrul autorității pârâte, prin care s-a reținut în sarcina reclamantei obligația de a plăti suma de 312.35,70 lei, cu titlu de rambursare a contravalorii sumei plătite în baza unui contract derulat prin programul SAPARD; prin aceeași sentință a fost respinsă excepția nulității procesului-verbal de control nr. 4892 din 22 martie 2007, invocată de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe, pe care a considerat-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta, criticând pe fond soluția instanței de judecată.

Curtea, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., în ședința de judecată din 14 iunie 2011, a invocat din oficiu și a pus în dezbaterea părților excepția necompetenței materiale a instanței care a judecat pricina în fond.

Excepția este întemeiată, recursul urmând a fi admis, pentru motivul de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și având în vedere considerentele ce se vor arăta în continuare.

În speță, suma în litigiu a fost calculată în urma verificării modului de utilizare de către reclamantă a unor fonduri avansate din fonduri de cofinanțare comunitare, în temeiul O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, astfel cum a fost modificată.

Potrivit dispozițiilor art. 4 din acest act normativ, „Constituie obiect al recuperării creanțelor bugetare rezultate din nereguli sumele plătite necuvenit din fonduri comunitare și/sau din cofinanțarea aferentă, costurile bancare, inclusiv accesoriile acestora, precum și alte sume stabilite de lege în sarcina debitorului" [alin. (1)] și „Creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor" [alin. (2)].

Din cuprinsul dispozițiilor legale citate, rezultă că actele contestate în cauză sunt acte administrativ-fiscale în sensul prevederilor art. 41 C. proc. fisc., ce pot fi contestate conform procedurii reglementate de același cod, respectiv Titlul IX - „Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale".

Conform art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., „Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii".

În temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competente să soluționeze contestația formulată împotriva deciziei emise de autoritatea administrativ-fiscală, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În interpretarea și aplicarea normelor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut, în mod unitar, că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează:

- criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat, în cazul actelor administrative cu caracter general;

- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor administrativ-fiscale.

Așadar, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 lei.

In speță, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanță bugetară - în sumă de 312.35,70 lei - asimilată creanțelor fiscale, în sensul prevederilor Codului de procedură fiscală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București.

Față de cele arătate, constatându-se întemeiată excepția de necompetență a instanței care a judecat fondul, în temeiul art. 313 coroborat cu art. 312 alin. (3) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., va fi admis recursul și casată sentința atacată și va fi trimisă cauza, spre competentă soluționare, Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta SC H.F. SRL împotriva sentinței nr. 2411 din 19 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2011.