Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2649/2011 AI generated

Contestazione in anulare for failure to cite judicial administrator: waiver of notification defects due to debtor's own fault in insolvency litigation.

Case Number Decizia nr. 2649/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal filed by the insolvent debtor company, upholding the lower court’s final decision that remains in force. The dispute arose from the debtor’s challenge to administrative tax acts regarding the recovery of state aid, where the initial claims for a judicial declaration of lack of tax authority competence and absolute nullity were rejected as inadmissible and time-barred, respectively. In the instant proceeding, the debtor argued the lower appellate court failed to properly notify the judicial administrator following the opening of insolvency proceedings; however, the High Court held the appeal was unfounded because the debtor had knowledge of the insolvency yet neither it nor its judicial administrator proactively informed the court, thereby invoking the doctrine that a party cannot rely on its own fault (*nemo auditur propriam turpitudinem allegans*). The decisive legal basis included Articles 317(1)(1) and 320 of the Civil Procedure Code, Article 20(1)(e) of Law No. 85/2006 regarding the judicial administrator’s duty to supervise the debtor’s operations, and specific provisions of Law No. 554/2004 governing administrative litigation.

Legislator headnote

AI generated

art. 111 C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 317 alin. (1) C. proc. civ, art. 87 alin. (5) C. proc. civ; Contestazione in anulare for failure to cite judicial administrator: waiver of notification defects due to debtor's own fault in insolvency litigation: În ceea ce privește al doilea capăt al acțiunii având ca obiect „constatarea nulității absolute a deciziei de impunere nr. 185131 din 21 noiembrie 2007 și a dispoziției nr. 7 din 21 ianuarie 2008 emise de intimata-pârâtă, instanța de recurs a stabilit că în mod corect a fost respins ca tardiv formulat, în raport cu dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. a) și art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care se aplică cu prioritate coroborat cu dispozițiile art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 față de caracterul actelor contestate - acte administrativ fiscale.

Keywords

AI generated
insolvency tax judicial authority notification of the decision challenge of administrative decisions civil dispute legal aid

Cited Legislation

AI generated
art. 111 C. proc. civ
Pentru a hotărî astfel Înalta Curte a reținut, în esență că, în mod corect și legal a fost respins ca inadmisibil capătul din acțiune având ca obiect constatarea pe cale judecătorească, în condițiile art. 111 C. proc. civ.
art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004
Iar în prezenta cauză recurenta a avut și a utilizat atât pe cale separată cât și în prezenta cauză de dispozițiile art. 205 și art.
art. 8 din Legea nr. 554/2004
Pe de altă parte, ceea ce pretinde recurenta a se constata pe cale judecătorească de către instanța de contencios administrativ nu poate forma obiectul unei acțiuni în raport de dispozițiile art. 8 din Legea nr.
art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004
a) și art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care se aplică cu prioritate coroborat cu dispozițiile art.
art. 317 alin. (1) C. proc. civ
a formulat contestație în anulare invocând dispozițiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că hotărârea a fost pronunțată în lipsa părții care nu a fost legal citată.
art. 87 alin. (5) C. proc. civ
Cu toate acestea la judecarea recursului partea nu a fost citată în conformitate cu prevederile art. 87 alin. (5) C. proc. civ., prin administratorul judiciar.
art. 20 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2006
901/2011, deși avea obligația legală, prevăzută de art. 20 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2006, de a supraveghea operațiunile de gestiune privind patrimoniul debitorului.
art. 320 C. proc. civ
În consecință, pentru argumentele de fapt și de drept expuse anterior, în temeiul art. 320 C. proc. civ., va fi respinsă contestația în anulare ca neîntemeiată.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestației în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 58/F din 26 martie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta SC E.S. SA în contradictoriu cu pârâta Direcția Fiscală Brașov ca inadmisibilă cu privire la petitul având ca obiect constatarea că măsurile vizând acordarea, stopare și/sau recuperarea ajutoarelor de stat nu sunt de competența organelor fiscale și nu cad sub incidența Codului de procedură fiscală și ca tardivă cu privire la petitul având ca obiect constatarea nulității absolute a Deciziei de impunere nr. 185131 din 21 noiembrie 2007 și a Dispoziției nr. 7 din 21 ianuarie 2008 emise de Direcția Fiscală Brașov.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC E.S. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 901 din 15 februarie 2011 a respins recursul declarat ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel Înalta Curte a reținut, în esență că, în mod corect și legal a fost respins ca inadmisibil capătul din acțiune având ca obiect constatarea pe cale judecătorească, în condițiile art. 111 C. proc. civ. a faptului că măsurile vizând acordarea, stopare și/sau recuperarea ajutoarelor de stat nu sunt de competența organelor fiscale și nu cad sub incidența Codului de procedură fiscală.

Curtea a apreciat că în raport de dispozițiile Legii speciale nr. 554/2004, în cauză nu pot fi aplicate dispozițiile art. 111 C. proc. civ. ca normă generală.

Totodată această instanță a stabilit că nu pot fi primite considerațiile din recurs atât cu privire la temeiurile de fapt cât și de drept invocate. Acțiunea în constatare conform art. 111 C. proc. civ. are caracter subsidiar față de acțiunea în realizare dispunându-se expres că „cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului". Iar în prezenta cauză recurenta a avut și a utilizat atât pe cale separată cât și în prezenta cauză de dispozițiile art. 205 și art. 218 C. proc. fisc. și a contestat actele administrativ fiscale respectiv decizia de impunere nr. 185131 din 21 noiembrie 2007 și a Dispoziției nr. 7 din 21 ianuarie 2008 emise de intimata-pârâtă.

Totodată, Înalta Curte a considerat că cererea în constatare, astfel cum a fost formulată ca un capăt de cerere distinct și principal al acțiunii recurentei, este inadmisibilă deoarece nu privește un act administrativ tipic definit prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 sau asimilat conform art. 2 alin. (2) din aceleași act normativ.

Pe de altă parte, ceea ce pretinde recurenta a se constata pe cale judecătorească de către instanța de contencios administrativ nu poate forma obiectul unei acțiuni în raport de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 și nu poate forma obiectul unei soluții pe care le poate da instanța în raport de dispozițiile art. 18 alin. (1)-(6) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește al doilea capăt al acțiunii având ca obiect „constatarea nulității absolute a deciziei de impunere nr. 185131 din 21 noiembrie 2007 și a dispoziției nr. 7 din 21 ianuarie 2008 emise de intimata-pârâtă, instanța de recurs a stabilit că în mod corect a fost respins ca tardiv formulat, în raport cu dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. a) și art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care se aplică cu prioritate coroborat cu dispozițiile art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 față de caracterul actelor contestate - acte administrativ fiscale.

Împotriva acestei hotărâri SC E.S. SA Brașov prin administrator judiciar SC B.D.O. B.R.S.P.R.L. a formulat contestație în anulare invocând dispozițiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că hotărârea a fost pronunțată în lipsa părții care nu a fost legal citată.

Contestatoarea a arătat că la cererea creditoarei Direcția Fiscală Brașov, Tribunalul Brașov, secția comercială, a pronunțat o hotărâre de deschidere a procedurii insolvenței, în dosarul nr. 4471/62/2010, astfel că la data pronunțării deciziei nr. 901 din 15 februarie 2011 dreptul de administrare a SC E.S. SA a fost preluat de către administratorul judiciar SC B.D.O. B.R.S.P.R.L.

Cu toate acestea la judecarea recursului partea nu a fost citată în conformitate cu prevederile art. 87 alin. (5) C. proc. civ., prin administratorul judiciar.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că cererea este neîntemeiată.

Potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ., „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:

1. Când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;"

2. Înalta Curte constată că acest motiv nu se aplică în cauza de față, pentru următoarele considerente:

Prin cererea formulată la data de 3 mai 2010, dosar nr. 4471/62/2010 pe rolul Tribunalului Brașov, secția comercială, creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice, în contradictoriu cu debitoarea SC E.S. SA a solicitat deschiderea procedurii generale de insolvență.

Soluția instanței de fond, respectiv aceea de a admite cererea formulată de creditoare, a fost atacată cu recurs de către debitoarea SC E.S. SA.

Rezultă așadar că la data dezbaterilor în dosarul nr. 4560/62/2010, respectiv 1 februarie 2011, SC E.S. SA avea cunoștință de deschiderea procedurii generale de insolvență.

Cu toate acestea, administratorul judiciar nu a făcut demersurile necesare pentru a încunoștința instanța de judecată despre procedura de insolvență, în faza procesuală a recursului până la pronunțarea deciziei nr. 901/2011, deși avea obligația legală, prevăzută de art. 20 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2006, de a supraveghea operațiunile de gestiune privind patrimoniul debitorului. Și nici SC E.S. SA, care a fost prezentă la dezbateri prin reprezentant legal, nu a învederat Curții faptul că dreptul de administrare a societății a fost preluat de SC B.D.O.B.R.S.P.R.L.

Or, societatea contestatoare nu poate invoca propria culpă în susținerea intereselor sale și nici să se apere valorificând un asemenea temei.(Nemo auditur propriam turpitudinem allegans).

În consecință, pentru argumentele de fapt și de drept expuse anterior, în temeiul art. 320 C. proc. civ., va fi respinsă contestația în anulare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de SC E.S. SA Brașov prin administrator judiciar SC B.D.O.B.R.S.P.R.L. împotriva Deciziei nr. 901 din 15 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 mai 2011.