Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1286/2011 AI generated

Public office termination: Passive standing of reorganized ministry and requirement of explicit motivation for administrative dismissal orders

Case Number Decizia nr. 1286/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice modified the appellate judgment by admitting the appeal of the Ministry of Agriculture and rejecting the lawsuit against it for lack of passive procedural standing, while dismissing the appeal of the Ministry of the Environment as unfounded, thereby maintaining the annulment of the challenged administrative order against the latter. The dispute involved a public official challenging an order that released him from his position as coordinator-director and modified his management contract due to the reorganization and abolition of his function, with the lower court having ruled the order illegal for lacking sufficient motivation, being based on a subsequently declared unconstitutional emergency ordinance, and violating labor law protections during a medical leave period. The decisive legal basis included the reorganization measures transferring forestry activities to the Ministry of the Environment under specific legislative acts, the constitutional and fundamental rights requirements for administrative motivation and good administration, the unconstitutionality of the underlying normative act established by the Constitutional Court, and the applicable labor code provisions governing management contracts and protection against dismissal during sick leave.

Legislator headnote

AI generated

art. 7 din Legea nr. 554/2004, art. 31 alin. (2) din Constituția, art. 304 C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ, art. 2 din O.U.G. nr. 115/2009; Public office termination: Passive standing of reorganized ministry and requirement of explicit motivation for administrative dismissal orders: The dispute involved a public official challenging an order that released him from his position as coordinator-director and modified his management contract due to the reorganization and abolition of his function, with the lower court having ruled the order illegal for lacking sufficient motivation, being based on a subsequently declared unconstitutional emergency ordinance, and violating labor law protections during a medical leave period. The decisive legal basis included the reorganization measures transferring forestry activities to the Ministry of the Environment under specific legislative acts, the constitutional and fundamental rights requirements for administrative motivation and good administration, the unconstitutionality of the underlying normative act established by the Constitutional Court, and the applicable labor code provisions governing management contracts and protection against dismissal during sick leave.

Keywords

AI generated
administrative dismissal passive legal standing public administration procedural orders public legal official termination of a contract

Cited Legislation

AI generated
art. 7 din Legea nr. 554/2004
Cu privire excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, s-a reținut că aceasta nu este întemeiată, în raport cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei (filele 53-60), din care rezultă că reclamantul a respectat prevederile imperative ale art. 7 din Legea nr. 554/2004.
art. 31 alin. (2) din Constituția
(3) și art. 31 alin. (2) din Constituția României, precum și din cele ale art.
art. 304 C. proc. civ
9 și art. 304 C. proc. civ., Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale invocă, în principal, lipsa calității procesuale pasive, în raport cu prevederile O.U.G.
art. 3041 C. proc. civ
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată următoarele:
art. 2 din O.U.G. nr. 115/2009
Basis for admitting the appeal and rejecting the lawsuit against the Ministry of Agriculture due to lack of passive procedural standing, as the relevant forestry activities were transferred to the Ministry of the Environment.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 2 din O.U.G. nr. 115/2009

Basis for admitting the appeal and rejecting the lawsuit against the Ministry of Agriculture due to lack of passive procedural standing, as the relevant forestry activities were transferred to the Ministry of the Environment.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 285 din 26 mai 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul T.N.G., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului și Pădurilor, ministrul mediului și pădurilor și ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, și a anulat Ordinul nr. 1833 din 7 octombrie 2009 emis de ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale. Prin aceeași sentință, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, s-a reținut că aceasta nu este întemeiată, în raport cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei (filele 53-60), din care rezultă că reclamantul a respectat prevederile imperative ale art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei:

Reclamantul a deținut funcția de director coordonator în cadrul Direcției Silvice Timiș în baza Ordinului nr. 1325 din 28 mai 2009 emis de ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale și a încheiat contractul de management nr. 80/DS din 28 mai 2009, pe o perioada de 1 an.

Prin Ordinul nr. 1833 din 07 octombrie 2009, având același emitent, reclamantul a fost eliberat din funcția deținută, în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 105/2009, H.G. nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor - ROMSILVA și H.G. nr. 8/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturi, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Prin art. 2 al aceluiași ordin s-a menționat că începând cu data de 07 octombrie 2009 alături de desființarea funcției de conducere de director coordonator ocupată de reclamant se modifică și contractul de management nr. 80/DS din 28 mai 2009, calitatea de angajator revenind directorului general al Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA.

Reține prima instanță că ordinul atacat nu conține nici măcar minime referiri la motivul pentru care s-a dispus măsura revocării reclamantului din funcție iar, în lipsa oricărui alt document care să însoțească ordinul în speță, reclamantul se găsește în situația de a nu avea cunoștință care este motivul pentru care a fost revocat din funcție, întrucât actul de revocare nu face nici o referire la acele condiții pe care reclamantul nu le mai îndeplinește pentru a putea ocupa în continuare această funcție; așadar, în acest context, instanța de fond reține că reclamantul nu are cunoștință care sunt motivele invocate de către ministru în cuprinsul ordinului de revocare și nici nu are posibilitatea de a formula vreo apărare în acest sens.

Așa fiind, se arată în considerentele sentinței atacate, actul contestat nu îndeplinește condiția legală referitoare la necesitatea motivării sub aspectul privind indicarea împrejurărilor de fapt ce au stat la baza emiterii sale, condiție care rezultă din prevederile art. 1 alin. (3) și art. 31 alin. (2) din Constituția României, precum și din cele ale art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, care consacră „dreptul la bună administrare".

Or, arată instanța de fond, în lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiție a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate aprecia asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură; absenta motivării actului administrativ atacat constituie o încălcare a principiului statului de drept, a dreptului la o bună administrare și a încălcare a obligației constituționale a autorităților administrative de a asigura informarea corectă a cetățenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora.

De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, un alt aspect al nelegalității ordinului contestat îl reprezintă împrejurarea că actul normativ ce constituie temeiul legal al emiterii sale, respectiv O.U.G. nr. 105/2009, a fost declarat neconstituțional, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1629 din 3 decembrie 2009.

Totodată, prima instanță a reținut că eliberarea din funcție a reclamantului a intervenit în perioada incapacității sale de muncă, conform certificatelor medicale depuse la dosarul cauzei (filele 17-23), ceea ce contravine prevederilor art. 60 alin. (1) lit. a) C. muncii.

Reține instanța de fond că, prin O.U.G. nr. 105/2009, s-a dispus desființarea unei funcții ocupate de reclamant în temeiul unui contract încheiat cu o autoritate a Statului Român, fără a se invoca nerespectarea contractului de către reclamant și uzându-se, deci, de posibilitatea unilaterală a statului de legiferare, pentru a pune capăt unor convenții în care avea calitatea de parte.

Această atitudine, apreciază prima instanță, înfrânge însăși ideea de egalitate în fața legii, cel puțin în cazurile în care Statul Român modifică dispozițiile legale pentru a obține o situație favorabilă în raport cu terțele persoane cu care a încheiat anumite convenții; or, în condițiile în care printr-o atare acțiune se revocă un contract de management asimilat unui contract de muncă, se aduce atingere și dispozițiilor art. 5 alin. (1) C. muncii, care garantează egalitatea de tratament „față de toți salariații și angajatorii", precum și principiului prevăzută de art. 41 alin. (2) C. muncii, potrivit căruia modificarea unilaterală a contractului de muncă este posibilă numai în situațiile expres reglementate de acest cod.

In acest sens, instanța de fond face referire la Hotărârea din 9 decembrie 1994, dată în cauza Stran Greek Refineries and Stratis Andreadis contra Greciei, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea principiului egalității armelor de către Grecia pe considerentul că în timpul derulării unui litigiu cu un terț, statul grec a promovat un act normativ prin care a lipsit de efecte o clauză contractuală în baza căreia instanțele dăduseră câștig de cauză terțului aflat în litigiu cu statul.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Mediului și Pădurilor.

In motivarea recursului său, formulat în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 C. proc. civ., Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale invocă, în principal, lipsa calității procesuale pasive, în raport cu prevederile O.U.G. nr. 115/2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale.

Recurentul Ministerul Mediului și Pădurilor arată, în esență, că în mod greșit a reținut instanța de fond că actul contestat nu ar fi motivat, de vreme ce acesta a fost emis în aplicarea O.U.G. nr. 105/2009, care prevede desființarea funcției din care a fost eliberat intimatul-reclamant.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată următoarele:

I. În ceea ce privește recursul formulat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale se va reține că acesta este fondat, autoritatea recurentă neavând calitate procesuală pasivă în cauză, în raport cu dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 115/2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, potrivit cărora „Se înființează Ministerul Mediului și Pădurilor prin reorganizarea Ministerului Mediului și prin preluarea activității privind pădurile și a structurilor specializate în acest domeniu de la Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale".

Cum ordinul contestat în cauză vizează o funcție publică din domeniul activității privind pădurile și din cadrul unei structuri specializate în acest domeniu, respectiv aceea de director în cadrul unei direcției silvice, rezultă că, în speță, recurentul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu are calitate procesuală pasivă, acest gen de activități și structuri fiind preluate, conform prevederilor legale citate, de către Ministerul Mediului și Pădurilor.

Așa fiind, urmează a fi admis recursul și modificată sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii față de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru lipsa calității procesuale pasive, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.

II. In ceea ce privește recursul formulat de Ministerul Mediului și Pădurilor, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare, se va reține că acesta este nefondat.

Astfel, prin Ordinul nr. 1833 din 07 octombrie 2009, emis de ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, reclamantul a fost eliberat din funcția publică deținută și a fost modificat contractul de management al acestuia, în sensul subrogării în calitatea de angajator a directorului general al Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA.

Temeiul juridic al acestui act administrativ, ordinul contestat în cauză, îl constituie, în principal, prevederile O.U.G. nr. 105/2009, prin care funcția deținută de intimatul-reclamant a fost desființată.

Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate și, ca atare, nu pot fi reținute susținerile și criticile recurentului vizând modul greșit de soluționarea a acțiunii de către prima instanță.

Astfel, se constată că prima instanță a reținut, în mod temeinic și solid argumentat sub aspect juridic, că ordinul în litigiu nu a fost motivat în sensul cerut de principiile statului de drept, a dreptului la o bună administrare și a obligației constituționale a autorităților administrative, simpla referire la dispozițiile O.U.G. nr. 105/2009 nefiind de natură a satisface exigențele principiului motivării actelor administrative.

Neîntemeiate sunt, de asemenea, și celelalte critici ale recurentului vizând considerentele sentinței atacate în ceea ce privește elementele de constituționalitate pe larg prezentate, de vreme ce în mod întemeiat a concluzionat instanța de judecată că actul administrativ atacat a fost emis în temeiul uni act normativ care a preluat soluțiile juridice cuprinse în O.U.G. nr. 37/2009 și ale cărui prevederi au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curții Constituționale, ceea ce, evident, este de natură a afecta legalitatea actului emis în atare condiții.

Instanța de fond a reținut, însă, în mod corect, și un alt aspect de nelegalitate a ordinului desființat și anume cel privind încălcarea dispozițiilor Codului muncii, față de împrejurarea că, necontestat, actul administrativ în litigiu a fost emis în perioada în care intimatul-reclamant se afla în concediu medical iar, potrivit prevederilor legale invocate, incidența legislației muncii este stabilită și în privința contractelor de management.

Pentru considerentele arătate, recursul formulat de Ministerul Mediului și Pădurilor urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței nr. 285 din 26 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată față de acest minister, care nu are calitate procesuală pasivă.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Respinge recursul declarat de Ministerul Mediului și Pădurilor împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2011.