Admissibility of post-judgment expert fee claims under Article 213(2) of the Code of Civil Procedure.

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin sentința nr. 157/F/CA- Fisc din 26 noiembrie 2007, Curtea de Apel Brașov a admis acțiunea formulată de reclamanta A.A.A.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii și Cultelor, a admis cererile de intervenție în interesul reclamantei, formulate de intervenienții C.R.J., Fundația T.M.I., Asociația C.I.L.P.E.

Totodată, Curte de apel a anulat certificatul de descărcare arheologică nr. 4 din 15 ianuarie 2004, emis de pârâtul Ministerul Culturii și Cultelor și respinge cererile de intervenție-în interes propriu și în interesul pârâtului, formulate de intervenienta SC R.M.G.C. SA.

Ulterior pronunțării acestei sentințe, la data de 04 noiembrie 2010, expertul tehnic judiciar P.R.A. a solicitat obligarea reclamantei A.A.A.M. la plata diferenței de onorariu în cuantum de 7.125 lei - debit principal și actualizarea acestei sume cu rata inflației.

În motivarea cererii, expertul tehnic judiciar P.R.A. a arătat că prevederile art. 213 alin. (2) C. proc. civ. obligă instanța, să dispună plata costului expertizei chiar și după pronunțarea hotărârii, arătând că, deși, instanța a omis să se pronunțe asupra costului expertizei, art. 213 alin. (2) C. proc. civ. se poate aplica și după ce cauza a fost soluționată pe fond.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 15 decembrie 2010, Curtea de Apel București a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de intervenienta SC R.M.G.C. SA, în privința soluționării cererii formulate de expertul P.R.A., în temeiul art. 213 C. proc. civ.

Totodată, Curtea de apel a respins cererea formulată în baza art. 213 C. proc. civ. de expertul P.R.A., având ca obiect obligarea reclamantei A.A.A.M. la plata diferenței de onorariu în cuantum de 7.125 lei debit principal și actualizarea acestei sume cu rata inflației.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că cererea formulată de P.R.A., în baza art. 213 alin. (2) C. proc. civ., este o cerere nouă față de cea de completare a hotărârii, formulată anterior de același expert, astfel că nu poate exista autoritate de lucru judecat sub acest aspect.

Totodată, instanța de fond a constatat că cererea expertului, întemeiată pe prevederile art. 213 alin. (2) C. proc. civ. este inadmisibilă, câtă vreme cadrul procesual în care această cerere se putea formula s-a epuizat, prin desesizarea instanței de fond ce a dispus expertiza judiciară, în cadrul dosarului în care a fost dispusă expertiza.

Împotriva acestei încheieri, a formulat recurs P.R.A. criticând sentința pronunțată ca netemeinică și nelegală.

În susținerea motivelor de recurs, întemeiate pe art. 304 pct. 7 și pct. 9, recurentul a arătat că după pronunțarea hotărârii în dosarul în care a fost solicitat în calitate de expert tehnic judiciar, a constatat împrejurarea că instanța de fond a omis a impune reclamantei obligația de a achita contravaloarea expertizei efectuate în cauză.

Recurentul critică soluția instanței de fond, motivat de faptul că expertul nu are cunoștință de momentul terminării procesului de judecată și arată că, în temeiul art. 213, obligația instanței de a pronunța o încheiere executorie este una imperativă.

Mai arată recurentul că, având în vedere că nu există un text de lege care să interzică instanței de a se pronunța asupra unei omisiuni, atunci magistratul poate să se pronunțe chiar și din oficiu , iar nu la doar la cerere.

Înalta Curte de Casație și Justiție analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Hotărârea judecătorească este actul final al judecății, actul de dispoziție al instanței cu privire la litigiul dintre părți.

Astfel, în mod corect prima instanță a constatat că cererea formulată de expertul tehnic P.R.A. este inadmisibilă, în condițiile în care cadrul procesual în care această cerere se putea formula s-a epuizat.

Împotriva acestei hotărâri, în condițiile în care expertul era nemulțumit de soluția pronunțată cu privire la acordarea cheltuielilor ocazionate de efectuarea expertizei dispuse în cauză, se putea declara recurs.

Atâta vreme cât petentul P.R.A. nu a cerut în cadrul procesului în care s-a dispus expertiza, acordarea onorariului de expert și nici nu a uzitat de calea de atac pusă la dispoziție de legiuitor, acesta nu se mai poate adresa aceleiași instanțe cu o cerere întemeiată pe art. 213 C. proc. civ., o astfel de cerere fiind inadmisibilă, după pronunțarea hotărârii.

De altfel, așa cum a arătat și instanța de fond, pretențiile recurentului P.R.A. pot fi valorificate pe cale separată, potrivit dreptului comun la instanța competentă legal.

Nu poate fi reținut motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 invocat de recurent, întrucât hotărârea instanței de fond cuprinde atât motivele pe care se sprijină, cât și dezvoltarea pe larg a acestora.

Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de P.R.A. împotriva încheierii din Camera de consiliu din data de 15 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrative și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 martie 2011.