Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 72/2012 AI generated

Inadmissibility of appeal against irrevocable appellate decision in tax enforcement dispute

Case Number Decizia nr. 72/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, upholding the lower court's decision and rendering the judgment final and irrevocable. The case involved a company that had filed a cassation challenge against a civil judgment in a tax enforcement dispute, but its subsequent appeal against the intermediate court's dismissal of that challenge was procedurally flawed. The court held that the appeal was inadmissible because it was directed against a decision rendered by a court of appeal, which constitutes a final judgment lacking appeal rights under the civil procedure code; specifically, decisions issued in the appellate phase are irrevocable and cannot be subject to further appeals due to the rule of the uniqueness of the right to appeal. The decisive legal basis included the provisions governing the scope of the appeal against final judgments and the irrevocability of appellate decisions, establishing that a party cannot exercise the same avenue of appeal multiple times.

Legislator headnote

AI generated

art. 318 C. proc. civ, art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 13 din Legea nr. 571/2003; Inadmissibility of appeal against irrevocable appellate decision in tax enforcement dispute: Recurenta-contestatoare a reiterat susținerile privind competența materială a Tribunalului Olt, în dosarul nr. 10272/311/2009, având ca obiect contestație la executare, în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 504 din 04 mai 2010, iar pe fond a arătat că nu îi revenea obligația de a plăti impozit pe profit conform art. 13 din Legea nr. 571/2003.

Keywords

AI generated
enforcement decision civil judgment tax procedure code appealability of interlocutory decision tax judicial authority direct tax

Cited Legislation

AI generated
art. 318 C. proc. civ
art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ
Tribunalul a mai reținut că, deși din motivare rezultă că ar fi vizate și dispozițiile art. 317 alin.
art. 13 din Legea nr. 571/2003
504 din 04 mai 2010, iar pe fond a arătat că nu îi revenea obligația de a plăti impozit pe profit conform art. 13 din Legea nr. 571/2003.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 1674/104/2010 pe rolul Tribunalului Olt, SC B.S. SRL a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 504 din 4 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosar nr. 10272/311/2009, arătând că decizia pronunțată este rezultatul unei greșeli materiale, întrucât secția civilă nu era competentă material să soluționeze cauza care ar fi revenit, conform art. 2 alin. (l) lit. d). C. proc. civ., secției comerciale și de contencios administrativ a tribunalului, iar respingerea recursului este eronată, actele de executare contestate neavând nicio bază legală.

Prin precizarea din 1 iunie 2010, contestatoarea a solicitat trimiterea dosarului la secția comercială și de contencios administrativ, invocând competența materială a acesteia, precizări reiterate și la data de 16 iunie 2010, precum și la data de 23 august 2010.

Prin decizia civilă nr. 818 din 30 august 2010, Tribunalul Olt a respins contestația în anulare, reținând că, în speță, motivarea recursului a privit două aspecte,respectiv, excepția de necompetență materială a Judecătoriei Slatina, susținându-se că litigiul era unul administrativ fiscal, așa încât competența revenea tribunalului în primă instanță și nu unul civil, iar pe fond s-a susținut că somația și titlul executoriu sunt nelegale și netemeinice, decizia pronunțată de instanța de recurs motivând in extenso argumentele pentru care nu au fost reținute criticile formulate de recurentă, situație fată de care nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

Tribunalul a mai reținut că, deși din motivare rezultă că ar fi vizate și dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., privind pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, acest motiv a fost invocat prin cererea de recurs, fiind respins cu o motivare amplă și corectă, astfel încât nu mai poate face obiectul prezentei contestații în anulare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea SC B.S. SRL considerând-o ca fiind nelegală.

Prin decizia civilă nr. 1199 din 8 noiembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca inadmisibil, recursul contestatoarei, reținând că hotărârea recurată are caracter irevocabil, astfel încât nu este susceptibilă de a face obiectul unei asemenea căi de atac.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs contestatoarea SC B.S. SRL, arătând că în mod greșit s-a apreciat ca inadmisibil recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 818 din 30 august 2010 a Tribunalului Olt, întrucât, în realitate, calea de atac declarată împotriva acestei hotărâri a fost aceea a contestației în anulare, iar greșeala de calificare juridică aparținând contestatoarei trebuia remediată de către instanța de judecată, singura răspunzătoare de calitatea actului de justiție.

Recurenta-contestatoare a reiterat susținerile privind competența materială a Tribunalului Olt, în dosarul nr. 10272/311/2009, având ca obiect contestație la executare, în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 504 din 04 mai 2010, iar pe fond a arătat că nu îi revenea obligația de a plăti impozit pe profit conform art. 13 din Legea nr. 571/2003.

Recursul este inadmisibil, pentru următoarele argumente:

Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești și, în final, remedierea erorilor săvârșite, constituind astfel pentru părți o garanție a respectării drepturilor lor fundamentale.

Rezultă că împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă și nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept.

Potrivit art. 299 alin. (l) C. proc. civ., „hotărârile date tară drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicționale sunt supuse recursului”, iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din același cod, „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii”.

Prin coroborarea textelor legale anterior citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date tară drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege.

Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.

O asemenea concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac.

În speță, decizia civilă nr. l 199 din 08 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, împotriva căreia recurenta-contestatoare a declarat prezenta cale de atac, reprezintă o decizie prin care s-a soluționat recursul formulat împotriva deciziei nr. 818 din 30 august 2010 a Tribunalului Olt pronunțată în dosarul nr. l674/104/2010.

Potrivit considerentelor anterior expuse, hotărârea de soluționare a recursului este irevocabilă, iar recursul declarat împotriva ei este inadmisibil și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de SC B.S. SRL împotriva deciziei nr. l 199 din 8 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2012.