Revision for conflicting judgments inadmissible due to lack of identity of subject matter in separate land registry proceedings
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the request for revision filed by two individuals, determining that the requirements for a conflict of judgments were not met. The dispute concerned the alleged contradiction between two final civil decisions from the Timisoara Court of Appeal, which had both awarded litigation costs in separate cases involving the same parties and legal grounds but challenging distinct administrative acts issued by the Land Registry and Property Cadastre Office. The court held that the revision under Article 322(7) of the Code of Civil Procedure is admissible only when there is a triple identity of parties, object, and cause, and the absence of the specific identity of the object—given that the challenged decisions addressed different registry proceedings—prevented a finding of inconsistency or violation of the principle of res judicata.
Legislator headnote
AI generatedart. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 38 din Legea nr. 7/1996; Revision for conflicting judgments inadmissible due to lack of identity of subject matter in separate land registry proceedings: Revizuirea, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este admisibilă doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive și potrivnice, date în dosare deosebite; existența triplei identități de părți, obiect și cauză, și ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția puterii lucrului judecat, sau, dacă a fost ridicată aceasta să nu fi format obiect de dezbatere.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția civilă, la data de 13 decembrie 2010, sub nr. 1266/59/2010, revizuenții L.R.E. și L.D.T. au solicitat revizuirea deciziei nr. 953/ R din 10 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În motivarea cererii de revizuire, s-a arătat că decizia a cărei revizuire se solicită este potrivnică deciziei civile nr. 945/ R din 9 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în Dosarul nr. 60/220/2010.
S-a mai arătat că cele două hotărâri sunt definitive și potrivnice, iar problema de drept analizată în faza procesuală a recursului în cele două dosare a fost aceeași, vizând acordarea cheltuielilor de judecată în condițiile în care intimata a arătat doar formal în primă instanță că nu s-ar opune admiterii plângerii.
Prin decizia civilă nr. 181 din 3 martie 2011, Curtea de Apel Timișoara a declinat competența materială de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuenții L.R.E. și L.D.T. împotriva deciziei nr. 953/ R din 10 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, în Dosarul nr. 62/220/2010, în raport cu decizia civilă nr. 945/ R din 9 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în Dosarul nr. 60/220/2010, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că ambele hotărâri a căror contrarietate se invocă au fost pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, astfel că, în raport de dispozițiile art. 323 alin. 2 C. proc. civ., competența materială de soluționare a cererii de revizuire revine instanței mai mare în grad, respectiv Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Examinând cererea de revizuire cu care a fost învestită, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., instanța constată următoarele:
Cu ocazia dezbaterilor, la termenul de judecată din 2 februarie 2012, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității cererii de revizuire, excepție care este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Revizuirea, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este admisibilă doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive și potrivnice, date în dosare deosebite; existența triplei identități de părți, obiect și cauză, și ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția puterii lucrului judecat, sau, dacă a fost ridicată aceasta să nu fi format obiect de dezbatere.
Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri își are suportul logic în respectarea puterii lucrului judecat și conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu.
În speță, se constată că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, pentru însăși admisibilitatea cererii de revizuire și anume ca între hotărârile pretins a fi contradictorii să existe identitate de părți, obiect și cauză.
Astfel, hotărârea a cărei revizuire se solicită s-a pronunțat în litigiul având ca obiect plângerea formulată împotriva încheierii nr. 14303 din 16 septembrie 2009 a O.C.P.I. Timiș - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Deta, în temeiul art. 26 și art. 38 din Legea nr. 7/1996, Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, aprobat prin Ordinul directorului general al A.N.C.P.I. nr. 633/2006, Ordinul nr. 133 din 26 martie 2009 al A.N.C.P.I., părți fiind L.R.E., L.D.T. și SC C. SRL.
În litigiul soluționat prin decizia nr. 945/ R din 9 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în Dosarul nr. 60/220/2010, părți au fost tot L.R.E., L.D.T. și SC C. SRL, cererea a fost întemeiată pe aceleași dispoziții legale, însă a avut ca obiect plângerea împotriva unei alte încheieri, respectiv nr. 14299 din 16 septembrie 2009.
Prin urmare, se constată că prin hotărârea a cărei revizuire se solicită nu s-a încălcat principiul autorității de lucru judecat în raport de hotărârea judecătorească pretins a fi potrivnică de către revizuenți, întrucât cele două litigii nu au avut același obiect, astfel că nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză.
De aceea, instanța, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru însăși admisibilitatea cererii de revizuire, va dispune respingerea acesteia în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 953/ R din 10 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, formulată de revizuenții L.R.E. și L.D.T.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2012.