Timeliness of property restitution notification under Legea nr. 10/2001 and the peremptory nature of the six-month decapitation period

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1286 din 07 iunie 2010, Tribunalul Iași a respins cererea reclamantei B.L., în contradictoriu cu SC E.O.M.D. SA, a fost obligată, reclamanta, să plătească în contul expertului S.D. suma de 400 lei, cu titlu de diferență onorariu expertiză tehnică topografică.

În fapt, s-a reținut că, prin decizia nr. 153 din 25 mai 2009 emisă de pârâtă, a fost soluționată notificarea reclamantei prin care a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul-teren în suprafață de 1049 m.p., situat în municipiul Iași, str. Ț. sau C.C., în sensul respingerii acesteia, motivat de faptul că notificarea a fost tardiv introdusă, față de termenele impuse de dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta a solicitat anularea deciziei de respingere a notificării, respectiv obligarea pârâtei la restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu, susținând, pe de o parte, că a mai formulat o notificare, după apariția Legii nr. 247/2005, la data de 25 ianuarie 2007, calificată greșit de Primăria Iași ca fiind formulată în baza Legii nr. 18/1991 și soluționată prin emiterea Ordinului Prefectului nr. 169 din 4 martie 2009, iar, pe de altă parte, că notificarea nu este tardiv introdusă, motivat de faptul că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, termenul de 6 luni de formulare a notificării curgând de la comunicarea persoanei juridice deținătoare a imobilului.

În drept, au fost avute în vedere dispozițiile art. 22 alin. (1) și (5) din Legea nr. 10/2001.

Termenul de 12 luni este termen de decădere, nefiind susceptibil de întrerupere, suspendare sau repunere în termen.

Sancțiunea nerespectării acestui termen pentru înregistrarea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Indiferent dacă reclamanta a formulat prima notificare la data de 25 ianuarie 2007, adresată Primăriei Iași, și a doua notificare la data de 15 aprilie 2009, adresată unității deținătoare (urmare a comunicării la data de 09 martie 2009 a Ordinului Prefectului nr. 169 din 4 martie 2009), cererea acesteia este tardivă, depășind termenul de un an prevăzut de dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Susținerile reclamantei că data de 09 martie 2009 ar trebui avută în vedere ca fiind cea de la care ar trebui să curgă termenul de formulare al notificării, nu sunt corecte, întrucât aceasta nu a făcut dovada că s-a adresat Primăriei Iași pentru a identifica deținătorul bunului imobil pentru care a solicitat acordarea de măsuri reparatorii sau că i-ar fi fost comunicate datele de identificare al imobilului, în sensul dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care persoana îndreptățită nu cunoaște deținătorul bunului imobil, notificarea se va trimite primăriei în a cărei rază se află imobilul revendicat, iar aceasta este obligată să identifice unitatea deținătoare și să-i comunice persoanei datele de identificare, în această din urmă situație termenul curgând după caz, de la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de la data primei comunicări de la primărie.

Prin decizia civilă nr. 167 din 3 decembrie 2010, Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul reclamantei, ca nefondat.

Pentru a pronunța această hotărâre s-au avut în vedere, în esență, aceleași considerente de fapt și de drept.

Împotriva deciziei instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 10 ianuarie 2011, reclamanta B.L., prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:

Recurenta-reclamantă a susținut că nu a cunoscut situația juridică actuală a terenului revendicat. A susținut că scopul exproprierii tatălui său, în anul 1963, respectiv modernizarea și lărgirea străzii Ț. - așa cum rezultă din decretul de expropriere depus la dosar - a îndreptățit-o să considere că terenul în cauză este în proprietatea municipiului lași. Nu avea de unde să știe că scopul exproprierii nu a fost realizat și că, ulterior exproprierii, au intervenit acte administrative prin care Consiliul Popular Iași a trecut imobilul în administrarea Î.R.E. Iași.

Reclamanta s-a adresat cu o cerere de revendicare Primăriei lași și, după o îndelungată tergiversare a soluționării cererii, la data de 09 martie 2009, i s-a comunicat Ordinul Prefectului nr. 169 din 04 martie 2009, prin care i se respingea cererea, motivat de faptul că terenul respectiv nu este în proprietatea Primăriei lași, ci în proprietatea SC E. SA. Cu această ocazie a aflat care este situația juridică actuală a acestui teren, respectiv că este proprietatea SC E. SA, care posedă certificat de atestare a proprietății.

Consideră că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul că termenul de 6 luni pentru formularea notificării, prevăzut de art. 22 alin. (1), curge de la data comunicării, comunicare ce s-a realizat prin Ordinul Prefectului mai sus indicat.

Dispozițiile art. 28 alin. (1) teza a II a din Legea nr. 10/2001 prevăd două momente alternative de la care începe să curgă termenul de formulare a notificării, de la intrarea în vigoare a legii sau de la primirea comunicării prevăzute la art. 27 alin. (3) din lege - comunicare ce se referă la persoana juridică deținătoare a imobilului solicitat.

Ambele hotărâri judecătorești invocă numai dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care stabilesc drept punct de plecare al termenului de formulare a notificării data intrării în vigoare a legii, neglijând faptul că această dispoziție legală se completează cu dispozițiile art. 28 alin. (1), care, în teza a doua, prevede ca punct de plecare pentru socotirea termenului de formulare a notificării, data comunicării persoanei juridice deținătoare actualmente a imobilului.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit dispozițiilor exprese si imperative ale art. 22 din Legea nr. 10/2001 „(1) persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil, respectiv (5) Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Termenul de notificare este un termen de decădere întrucât durata sa este determinată prin lege iar, potrivit art. 21 alin. (5) din lege, nerespectarea sa atrage pierderea dreptului persoanei îndreptățite de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent pentru astfel de bunuri.

S-a reținut corect ca termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001 până la 14 februarie 2002, însă, chiar și în aceste condiții, prin cererile formulate, la data de 25 ianuarie 2007, respectiv la data de 15 aprilie 2009, reclamanta se află cu mult peste termenul imperativ prevăzut de lege.

În cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât reclamanta nu a făcut dovada că s-a adresat Primăriei Iași pentru identificarea deținătorului bunului imobil în litigiu.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamata B.L. împotriva deciziei nr. 167 din 3 decembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 ianuarie 2012.