Omission of independent head of claim for political status in post-Communist reparation litigation violates principle of civil procedural disposition

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față:

Prin cererea formulată la data de 9 aprilie 2010, reclamanta O.Ș. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin M.F.P. solicitând obligarea sa la plata sumei de 200.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă, datorită măsurilor cu caracter administrativ luate pe temei politic.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 1790 din 23 noiembrie 2010, a respins acțiunea ca neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:

Prin decizia nr. 1358/2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.

De asemenea, a constatat că, deși, dispozițiile art. 5 alin. (11) din Legea nr. 221/2009, introduse prin art. 1 pct. 2 din O.U.G. nr. 62/2010, fac trimitere în mod expres la prevederile alin. (1) din același articol, trimiterile la lit. a) a alin. (1) al art. 5 din lege rămân fără obiect, prin declararea art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 ca fiind neconstituțional.

Acțiunea reclamantei privește acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ca urmare a unor măsuri administrative cu caracter politic, încadrându-se așadar în prevederile legale declarate ca fiind neconstituționale și care nu mai pot fi aplicate; de asemenea, constatarea caracterului politic al acestor măsuri este strâns legată de capătul de cerere privind despăgubirile, ne mai prezentând relevanță practică în contextul netemeiniciei acestuia. Totodată, s-a apreciat că decizia Curții Constituționale are efect imediat, inclusiv asupra acțiunilor deja introduse, în caz contrar, ajungându-se la crearea unor situații discriminatorii între reclamanți în raport de data formulării cererilor de chemare în judecată, iar pentru toate aceste considerente, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, inclusiv capătul accesoriu privind cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta O.Ș.

Prin decizia civilă nr. 267/ A din 14 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. 17491/3/2010, s-a admis apelul, s-a desființat sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de apel a admis apelul, având în vedere următoarele considerente:

Prin decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale s-au declarat neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Celelalte dispoziții ale acestei legi sunt în vigoare și ca atare aplicabile, producându-și efectele în continuare.

Tribunalul a analizat cauza, în exclusivitate, doar sub aspectul aplicabilității dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 deși, astfel cum rezultă din motivarea acțiunii și din indicarea temeiului de drept.

Aceste norme legale sunt în vigoare, motiv pentru care se impunea cercetarea cererii de chemare în judecată și sub acest aspect.

Soluționând cauza numai prin raportare la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, prima instanță a încălcat principiul disponibilității procesului civil și cel al unui proces echitabil, fiind încălcate prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

Astfel fiind, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a admis apelul declarat de reclamantă și, desființând sentința atacată, a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. a Municipiului București.

Criticile formulate prin motivele de recurs vizează, în esență, următoarele aspecte:

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel este netemeinică și nelegală (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), în mod corect instanța de fond respingând acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, având în vedere că textul de lege în baza căruia se putea dispune obligarea Statului Roman prin M.F.P. la plata de despăgubiri morale către reclamantă era art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Or, prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, iar prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 au fost declarate neconstituționale prevederile art. I pct. 1 și art. II din O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009.

Prin urmare, ca o consecință a caracterului obligatoriu erga ommnes al deciziilor Curții Constituționale, s-a constatat că prevederea normativă a cărei neconstituționalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată de nici un subiect de drept încetându-și de drept efectul, pentru viitor.

Așadar, având în vedere că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale trimiterile la acesta normă au rămas fără obiect.

Concluzia celor arătate este aceea că, în speță, se aplică legea în forma dobândită după declararea neconstituționalității, chiar dacă această declarare s-a petrecut în cursul procesului.

Având în vedere că actualul cadru legal nu mai permite acordarea despăgubirilor morale, în condițiile fostei litere a) de la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, nici pentru condamnări politice nici pentru măsuri administrative cu caracter politic, iar capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurilor administrative luate față de reclamantă este strâns legat de capătul de cerere privind despăgubirile, concluzia care se impune este aceea că instanța investită cu soluționarea unei acțiuni are obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale constatate neconstituționale prin decizia Curții Constituționale.

Examinând recursul prin prisma criticilor invocate, ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondat, urmând să îl respingă, pentru considerentele ce succed:

Curtea de apel, soluționând apelul declarat de reclamantă, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, reținând că a încălcat principiul disponibilității în procesul civil și cel al unui proces echitabil, în raport de prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

În speță, tribunalul a analizat cauza, în exclusivitate, doar sub aspectul aplicabilității dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, care au fost declarate neconstituționale în cursul procesului pendinte, deși, astfel cum rezultă din motivarea acțiunii și din indicarea temeiului de drept al acesteia, instanța a fost investită și cu o cerere de constatare a caracterului politic al măsurilor administrative, prin care reclamanta a fost exclusă de 2 ori din învățământul superior, respectiv în anul 1950 și apoi în 1960.

Soluționând cauza numai prin raportare la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, prima instanță a lăsat nesoluționată cererea întemeiată pe dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, deși avea obligația de a examina și de a se pronunța asupra tuturor aspectelor care formează obiectul pricinii supuse judecății.

Principiul disponibilității în procesul civil presupune că, instanța nu are dreptul să schimbe obiectul acțiunii, nu are dreptul să depășească obiectul acțiunii, că trebuie să rezolve toate capetele de cerere, obiectul pricinii asupra căruia trebuie să se pronunțe fiind cel stabilit prin cererea de chemare în judecată.

Este încălcat principiul disponibilității, iar hotărârea astfel pronunțată este lovită de nulitate, atunci când instanța nu se pronunță asupra tuturor aspectelor care formează obiectul pricinii supuse judecății.

În speță, nu se poate reține că solicitarea reclamantei de constatare a caracterului politic al măsurilor administrative, prin care aceasta a fost exclusă de 2 ori din învățământul superior, În anul 1950 și apoi în anul 1960, este strâns legată de capătul de cerere privind despăgubirile, așa încât nu ar fi trebuit tratate distinct, astfel cum în mod eronat susține recurentul pârât prin motivele de recurs.

Așa cum în mod judicios a reținut și instanța de apel în cauză, tribunalul a fost investit și cu o cerere de constatare a caracterului politic al măsurilor administrative, luate față de reclamantă, ce se întemeiază pe dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 (în vigoare) care prevede că persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

Lăsând nesoluționată această cerere, prima instanță a încălcat principiul disponibilității părților în procesul civil, precum și dreptul părții la un proces echitabil, hotărârea astfel pronunțată fiind lovită de nulitate, așa încât, în mod corect făcând aplicarea art. 297 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de apel a admis apelul declarat de reclamantă și, desființând sentința atacată, a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță de fond.

Față de aceste considerente, Înalta Curte reține că s-a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în cauză, nefiind incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. a Municipiului București împotriva deciziei nr. 267/ A din 14 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2012.