Wartime displacement due to front line proximity excluded from ethnic persecution compensation under Law No. 189/2000.

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 580/45/2010, reclamanta T.F. a chemat în judecată pe pârâta C.J.P. Iași solicitând anularea Hotărârii nr. 3943/2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000.

Prin această hotărâre a fost respinsă cererea petentei de acordare a calității de beneficiar a Legii nr. 189/2000, pe considerentul că aceasta nu a făcut dovada, cu acte, a persecuției etnice suferite.

Reclamanta a arătat că nu solicită drepturi ca urmare a persecutării din motive etnice, ci pentru că ea a fost evacuată forțat din locuință și nu a avut dreptul să se întoarcă timp de un an, perioadă în care a fost lipsită de toate bunurile și agoniseala de o viață. La solicitarea instanței aceasta a precizat, de asemenea, că motivul refugiului din perioada primăvara anului 1944 - toamna anului 1944, într-o localitate la 20 km de comuna Scobinți, a fost apropierea frontului dar că nu a suferit persecuții etnice.

Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 275/ Ca din 15 noiembrie 2010, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată, reținând în esență că, în cauză reclamanta nu a făcut proba cu vreun act oficial sau un alt document că ar fi fost refugiată și că acest lucru s-ar fi datorat unor persecuții din motive etnice, condiție obligatorie pentru a putea beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000.

Faptul că aceasta a avut de suferit în urma refugiului voluntar pentru că se apropia linia frontului nu se înscrie în nici una din ipotezele limitativ și expres prevăzute de lege pentru a putea beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, atâta timp cât reclamanta nu a suferit persecuții etnice.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta T.F., criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Recurenta a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță i-a respins cererea întrucât în perioada indicată „a suferit multe neajunsuri și persecuții și suferințe”; că „li s-au confiscate bunurile materiale sub amenințarea de a fi împușcați iar casa de locuit a rămas fără uși și fără geamuri”.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 1 al Legii nr. 189/2000 „(1) Beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean roman, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 pana la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice”.

În cauză, în mod corect a reținut prima instanță că reclamanta nu a făcut dovada refugiului din pricina unor persecuții etnice, condiție obligatorie pentru a putea beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000. Faptul că aceasta a avut de suferit în urma refugiului voluntar pentru că se apropia linia frontului nu se înscrie în nici una din ipotezele limitativ și expres prevăzute de lege pentru a putea beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, atâta timp cât reclamanta nu a suferit persecuții etnice.

De altfel, reclamanta atât prin cererea de chemare în judecată formulată la instanța de fond cât și prin cererea de recurs nu invocă persecuții de natură etnică ci neajunsurile pe care le-a presupus linia frontului, respectiv evacuarea forțată și lipsirea de bunurile sale.

Fața de situația de fapt reținută, în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de T.F. împotriva sentinței nr. 275 din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2011.