Recognition of eligibility for reparations under Law 189/2000 for ethnic persecution victims: sufficiency of testimonial evidence and witness’s prior victim status

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, la data de 7 mai 2010, sub nr. 195/43/2010, reclamanta U.A. a solicitat anularea Hotărârii nr. 1490 2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 de pe lângă C.J.P. Harghita, arătând, în esență, că în mod greșit autoritatea pârâtă i-a respins cererea întrucât a făcut dovada refugiului din motive de persecuție etnică prin declarațiile autentice ale martorilor C.I. și R.A.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrative și fiscal, prin sentința nr. 150 din 5 noiembrie 2010, a admis acțiunea reclamantei și a anulat Hotărârea nr. 1490/2010 emisă de C.J.P. Harghita.

A obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al dispozițiilor Legii nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, pe perioada iunie 1944 - decembrie 1944 și să-i acorde aceste drepturi începând cu data de 01 aprilie 2010.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta a făcut dovada calității de refugiat din motive de persecuție etnică potrivit declarațiilor martorilor C.I. și R.A., aceasta din urmă fiind audiată și în instanță, din care rezultă că reclamanta a locuit cu familia în localitatea B.A., iar în anul 1944 s-au mutat în localitatea Praid pentru o perioadă de 7 luni, după care s-au reîntors în localitatea de domiciliu; motivul mutării fiind persecuțiile etnice la care populația de etnie română, inclusiv familia reclamantei, a fost supusă de regimul hortist instaurat în urma Dictatului de la Viena. Aceasta în condițiile în care localitatea Bicazul Ardelean a trecut în urma Dictatului de la Viena în stăpânirea Ungariei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.J.P. Harghita criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Recurenta a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a admis acțiunea reclamantei, întrucât motivul refugiului nu a fost persecuția etnică ci apropierea războiului împrejurare recunoscută chiar de reclamantă prin contestația sa. A arătat că este de notorietate că în perioada respectivă, indiferent de naționalitate, locuitorii zonelor care se aflau în calea frontului erau evacuați, dar această situație nu trebuie confundată cu persecuția etnică.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expus în continuare.

Reclamanta, prin cererea sa, a solicitat recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 pentru motivul că împreună cu familia sa a fost persecutată de regimul instaurat după 6 septembrie 1940.

Potrivit art. l din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. l din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimata-reclamantă și-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale și a declarației dată în formă autentică de către martorul C.I.

În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeași situație cu reclamantul.

Or, în cauză martorei R.A. i s-au recunoscut drepturile prevăzute de dispozițiile legale suscitate, așa cum rezultă din declarația dată în fața instanței de judecată la data de 5 noiembrie 2010.

Așadar, înscrisurile și declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerințele prevăzute de lege.

Situația creată pentru reclamant și familie, s-a datorat persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.

Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamanta împreună cu familia s-a refugiat din localitatea B.A. în localitatea Praid, în mod corect instanța de fond a reținut că aceasta a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățită să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunțând o hotărâre temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (l) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P. Harghita împotriva sentinței nr. 150 din 5 noiembrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2011.