Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2452/2011 AI generated

Administrative retrocession validity: requirement to specify exact property boundaries and surface areas in restitution decisions

Case Number Decizia nr. 2452/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appeal filed by the private property owner, thereby upholding the appellate court's decision that ordered the partial annulment of a national restitution commission's decision and mandated the inclusion of precise surface areas, construction details, and boundary limits from a court-appointed expert report in the retrocession title. The dispute, initiated by the county public administration under Law No. 554/2004, centered on the illegality of a restitution decision (No. 1808/2008) that failed to identify the specific real estate boundaries and area, thereby adversely affecting the county's public property rights. Relying on Articles 304, 3041, and 312(1) of the Code of Civil Procedure, the court rejected the appellant's arguments regarding the premature nature of the action and the disagreement of the parties with the expert's measurements, holding that the first-instance court correctly substituted the parties' failed negotiation with the technical variant proposed in the supplementary expert report to ensure the exactitude of property delimitation.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ, art. 7 din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Administrative retrocession validity: requirement to specify exact property boundaries and surface areas in restitution decisions: În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se arată, în esență, că prin decizia nr. 1808 din data de 26 iuie 2008, emisă de C.R.I.C.R. din România, nu a fost vătămat nici un drept al contestatoarei întrucât limitele imobilului ce urmează a fi retrocedat urmând a se face în schiță cadastrală întocmită de cele două părți, acțiunea fiind deci prematură și nedovedită.

Keywords

AI generated
restitution of real estate boundary of real property Civil Procedure Code action for annulment retrocession proposed judgment

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, reclamantul C.J. Brăila a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C.S.R.I.C.R. din România și C.J. (fostă I.S.M.), anularea parțială a deciziei nr. 1808 din 26 iunie 2008 emisă de C.S.R.I.C.R. din România și obligarea C. la emiterea deciziei de retrocedare cu menționarea suprafeței construite a imobilului și suprafața de teren real măsurată identificat în planul de situație, anexă la decizie și parte integrantă din aceasta.

În motivarea cererii formulate, reclamantul a susținut nelegalitatea deciziei prin care s-a dispus retrocedarea către pârâta C.J. a imobilului situat în Brăila, strada R.S. Campiniu, având în vedere că nu s-au stabilit datele de identificare a imobilului, respectiv construcțiile, terenul, limitele proprietății, planul de situație și nici datele de identificare a beneficiarului, iar lipsa acestora a generat consecințe asupra dreptului de proprietate publică constituit în favoarea județului Brăila.

Tribunalul Brăila a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați.

Prin sentința nr. 118 din 27 aprilie 2010, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.J. Brăila, în contradictoriu cu pârâtele C.S.R.I.C.R. din România și C.J. (fostă I.S.M.), având ca obiect anulare act administrativ și a modificat în parte decizia nr. 1808 din 26 iunie 2008 emisă de autoritatea pârâtă, în sensul menționării în actul de retrocedare a imobilului situat în Brăila, str. R.S. Campiniu a suprafețelor, construcțiilor și vecinătăților rezultate din Raportul de expertiză și Raportul de expertiză suplinitor, care face parte integrantă din prezenta.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a constatat faptul că decizia de restituire emisă de C.S.R.I.C.R. din România nu conține decât descrieri cu grad ridicat de aproximație a imobilului restituit în natură pârâtei C.J.

Curtea a reținut că, prin expertiza tehnică efectuată în cauză, s-a stabilit cu exactitate suprafața de teren ce i se cuvine pârâtei, precum și faptul că propunerile de lotizare și de delimitare a celor două proprietăți vecine au fost acceptate de către părți.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Galați, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a declarat recurs în termenul legal pârâta C.J.

În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se arată, în esență, că prin decizia nr. 1808 din data de 26 iuie 2008, emisă de C.R.I.C.R. din România, nu a fost vătămat nici un drept al contestatoarei întrucât limitele imobilului ce urmează a fi retrocedat urmând a se face în schiță cadastrală întocmită de cele două părți, acțiunea fiind deci prematură și nedovedită.

Arată recurenta că o asemenea întâlnire a avut loc însă părțile nu au ajuns la nicio înțelegere iar experta a făcut afirmații nereale, a întocmit un plan cu privire la delimitarea proprietăților fără legătură cu realitatea, delimitarea neputându-se baza pe vreo probă.

Deși în raportul suplimentar de expertiză s-a desemnat că părțile au convenit cu privire la indicarea suprafețelor determinate ce le revin conform prevederilor art. 2 din Decizia nr. 1808/2008, acest lucru nu s-a întâmplat.

Intimata-pârâtă C.R.I.C.R. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului, ca nefundat, arătând că în mod corect instanța de fond a reținut că „expertiza tehnică și propunerile de lotizare și de delimitare a celor două proprietăți vecine a stabilit cu exactitate suprafața de teren ce i se cuvine pârâtei prin măsuri și propuneri concrete de delimitare acceptate de către părți”.

C.J. Brăila a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, instanța de judecată era singura în măsură să stabilească limitele.

Analizând cererea de recurs, normele legale incidente precum și prin prisma prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

Recurentul susține că deși s-au întâlnit părțile pentru a se efectua delimitarea imobilului ce face obiectul retrocedării conform deciziei nr. 1808/2008, totuși nu au fost de acord cu cele stabilite de expertul desemnat de instanță.

Din raportul suplimentar de expertiză efectuat în cauză de către instanța de fond rezultă că planșa anexată prezintă cele două loturi propuse, conform înțelegerii dintre părți.

La termenul de judecată în fond din 20 aprilie 2010 ambele părți au solicitat instanței refacerea expertizei, întrucât între părți nu a avut loc o înțelegere, că expertul ținut seama doar de măsurători nu și de vecini.

Instanța de fond a respins această solicitare părților și a analizat raportul de expertiză așa cum a fost completat.

Având în vedere că oricum părțile din cauză C.J. Brăila și C.J. nu au căzut de acord cu raportul de expertiză, acesta a fost suplimentat, apoi au solicitat refacerea acestuia, în aceste condiții în care oricum părțile nu puteau ajunge la o înțelegere, în mod judicios instanța de fond a stabilit în locul părților varianta propusă deja de expert în raportul suplimentar de expertiză aceasta fiind singura soluție.

În ceea ce privește prematuritatea și inadmisibilitatea acțiunii, acestea pe de o parte nu sunt precizate în drept de către reclamant iar pe de altă parte se reține că procedura prealabilă s-a efectuat de către reclamantul C.J. Brăila care a solicitat anterior comisiei să revină asupra Deciziei nr. 1808/2008 în conformitate cu art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Față de cele reținute mai sus, constatând că în cauză nu există motive care să atragă casarea sau modificarea hotărârii, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J. (fostă I.M.) împotriva sentinței nr. 118 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 mai 2011.