Enforcement of administrative compensation judgment: absence of culpable delay precludes sanction under Article 24(2) of Law 554/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată și precizată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții D.T.I. și D.A.O. au solicitat, în contradictoriu,cu pârâta C.C.S.D., obligarea acesteia din urmă la aplicarea prevederilor Capitolului III din Legea nr. 554/2004 care tratează „Procedura de executare” a unei hotărâri judecătorești, definitivă și irevocabilă, pronunțată de o instanță de contencios administrativ precum și obligarea la plata despăgubirilor pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data la care decizia a rămas irevocabilă.

În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că, deși au făcut demersuri pentru a pune în executare decizia nr. 1178 din 03 martie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție, au primit adresa de răspuns nr. 13227 din 01 aprilie 2010, prin care pârâta le-a comunicat că a luat la cunoștință de decizia respectivă și că dosarul se află la Secretariatul C.C.S.D. care îl va analiza și va comunica demersurile întreprinse în cel mai scurt timp posibil.

Au mai susținut reclamanții că acest comportament al C.C.S.D. încalcă legislația în vigoare și prevederile art. 46 din Constituția României, care asigură și garantează dreptul la moștenire, astfel că se impune aplicarea prevederilor art. 24 alin. (1) și art. 25 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Pârâta C.C.S.D., prin întâmpinarea formulată, la data de 10 septembrie 2010, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, argumentând că, nu poate ignora prevederile legale care stabilesc modalitatea de soluționare a dosarelor de despăgubire prevăzute atât de Legea nr. 10/2001, cât și de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Instanța, prin încheierea din data de 16 septembrie 2010 a pus în discuția părților și a dispus citarea în cauză, în calitate de pârât, a conducătorului autorității publice, respectiv a Președintelui C.C.S.D., în temeiul art. 161 din Legea nr. 554/2004.

Pârâtul Președintele C.C.S.D., prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea pretențiilor reclamanților, ca neîntemeiate, reiterând motivele expuse în apărare de C.C.S.D.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 132/ CC din data de 9 decembrie 2010, a respins acțiunea reclamanților D.T.I. și D.A.O. formulată, în contradictoriu cu pârâții C.C.S.D. și Președintele C.C.S.D., ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut,în esență,, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele:

Cererea dedusă judecății vizează aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 1178 din 03 martie 2010, a dispus admiterea recursului declarat de D.T. împotriva Sentinței civile nr. 2658 din 19 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, modificarea în parte a sentinței atacate și, în fond, admiterea în parte a acțiunii precizate și obligarea C.C.S.D. să analizeze și să soluționeze într-un termen rezonabil dosarul reclamantului înregistrat sub nr. 25515/CC.

A reținut instanța că, în acest sens, în ședința din data de 26 august 2010, C.C.S.D. a decis emiterea titlului de despăgubire în cotă de 1/6 cuvenită persoanelor care au formulat notificările în temeiul Legii nr. 10/2001, respectiv B.E. și B.I.M., motivat de lipsa de la dosarul de despăgubire nr. 25515/CC a înscrisurilor din care să reiasă faptul că notificatoarele sunt îndreptățite să primească măsuri reparatorii pentru întreg imobilul notificat. Această împrejurare este evidențiată în Procesul - verbal încheiat în ședința Comisiei Centrale din 26 august 2010.

Documentația aflată la dosarul de despăgubire a fost transmisă unui evaluator autorizat în vederea evaluării imobilului notificat, potrivit Anexei nr. 13 la contractul de prestări servicii nr. 43/2010.

Prin adresa nr. 54878 din 27 septembrie 2010, evaluatorul desemnat în vederea efectuării raportului de evaluare a comunicat A.N.R.P. faptul că informațiile pe care le are la dispoziție nu permit o evaluare care să respecte standardele în vigoare.

în ședința din 08 decembrie 2010, C.C.S.D. a desemnat un alt evaluator în vederea efectuării lucrării, respectiv S.G.E.T. București.

în fine instanța a constat că, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, întrucât obligația stabilită de instanță în sarcina C.C.S.D. a fost de soluționare a dosarului reclamantului înregistrat sub nr. 25515/CC într-un termen rezonabil, astfel că în raport de complexitatea și circumstanțele speciale ale cauzei, durata procedurii de executare a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1178 din 03 martie 2010 nu este una excesivă, întârzierile nefiind imputabile autorității pentru a se reține nerespectarea „termenului rezonabil”.

împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs reclamanții D.T.I. și D.A.O.

În motivarea recursului, reclamanții au arătat, în esență, următoarele:

Demersul lor a urmărit aplicarea unei sancțiuni Președintelui C.C.S.D., conform prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 pentru tergiversarea nejustificată a dosarului nr. 25515/CC .

Instanța de fond a interpretat greșit noțiunea de „rezonabil” și nu a ținut cont că Legea contenciosului administrativ obligă autoritatea publică să respecte o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă în termen de 30 de zile, având în vedere că „termenul rezonabil” nu este prevăzut ca atare în acest act normativ.

În speță, neexecutarea hotărârii judecătorești înseamnă că nu s-a transmis dosarul la evaluator în 30 de zile de la luarea la cunoștință a deciziei nr. 1178 din 3 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cazul de față transmiterea dosarului la evaluator reprezentând una din fazele administrative obligatorii care stau la baza emiterii titlurilor de despăgubire.

Etapele administrative trebuie respectate, iar în prezenta cauză dosarul era complet având toate documentele necesare pentru transmiterea la un evaluator.

Cauza tergiversării dosarului nr. 25515/CC este explicată în răspunsul Președintelui C.C.S.D. la întrebarea nr. 4 din interogatoriu, conform căruia nici una din instanțe nu a reținut că reclamantul este îndreptățit la întreg imobilul sau la o cotă din acesta, recunoscând în acest fel că au existat probe pentru cele două cote pe care pârâta nu a vrut să le ia în considerare.

Recursul este nefondat.

Conform unei jurisprudențe consolidate a instanței supreme, art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 reprezintă un instrument de presiune asupra conducătorilor autorităților publice, menit să înfrângă rezistența acestora la executarea hotărârilor pronunțate de către instanțele de contencios administrativ.

Pentru ca sancțiunea pecuniară de 20 % din salariul minim brut pe economie să fie aplicată este necesar să se stabilească atitudinea culpabilă a conducătorului autorității publice pârâte cu privire la neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Or, în speță, Președintele C.C.S.D. a făcut demersuri pentru punerea în executare a deciziei civile nr. 1178 din 3 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care C.C.S.D. a fost obligată să analizeze și să soluționeze într-un termen rezonabil dosarul nr. 25515/CC. Astfel, dosarul a fost transmis evaluatorului, însă acesta nu a putut proceda la evaluarea imobilului, motiv pentru care a sesizat A.N.R.P. că nu deține informații complete care să-i permită să finalizeze lucrarea. Evaluatorul a purtat o corespondență chiar și cu reclamantul D.T.I., solicitându-i acestuia din urmă informații suplimentare, pe care însă nu le-a primit. Ulterior, evaluatorul a fost înlocuit, ceea ce a condus, evident, la întârzierea finalizării dosarului.

Toate aceste aspecte au fost avute în vedere de către instanța de fond la pronunțarea sentinței recurate, care demonstrează că șeful C.C.S.D. nu a avut o atitudine culpabilă care să poată fi sancționată în baza art. 24 din Legea nr. 554/2004, pentru neexecutarea deciziei civile nr. 1178 din 3 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La pronunțarea soluției, instanța de fond, corect, a avut în vedere jurisprudența Curții Europene, în ceea ce privește aprecierea caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, în considerarea faptului că în dispozitivul deciziei civile nr. 1178 din 3 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se face vorbire despre soluționarea într-un termen rezonabil a dosarului de despăgubiri al reclamanților. Astfel, instanța, pornind de la criteriile prin care se determină caracterul rezonabil al duratei procedurii, respectiv complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorității pârâte, miza litigiului dintre părțile litigante, a apreciat just că demersurile întreprinse de C.C.S.D. pentru executarea hotărârii judecătorești în discuție, nu au fost întreprinse într-o perioadă de timp nerezonabilă, iar întârzierile produse nu îi sunt imputabile respectivei autorități.

Față de cele ce preced, rezultă că recursul reclamanților este nefondat și urmează a fi respins ca atare, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții D.T.I. și D.A.O. împotriva sentinței nr. 132/ CC din 9 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2011.