Court upholds designation of former Securitate officer as "Securitate worker" under GEO 24/2008, dismissing appeal as unfounded.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Hotărârea curții de apel

Prin sentința nr. 1740 din 16 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul V.M., și a constatat calitatea acestuia de lucrător al Securității.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a apreciat că, în speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, pentru a se putea constata calitatea de lucrător al Securității în persoana pârâtului, reținând, în esență, următoarele:

Condiția potrivit căreia persoana trebuie să aibă calitatea de ofițer, inclusiv acoperit, sau subofițer al Securității, în perioada 1945 - 1989, este dovedită, deoarece pârâtul a avut gradele de locotenent major în cadrul D.R. Bacău (1964), căpitan în cadrul I.J. lași, Serviciul 5 (1972), locotenent colonel (1981, 1983) colonel în cadrul I.J. lași, Grupa Operativă Teritorială 0544 (1981, 1983, 1986, 1988), și funcția de șef al G.O.T. 0544 din cadrul aceluiași inspectorat (1986, 1988).

De asemenea, reține instanța de fond, este întrunită și condiția potrivit căreia, în calitatea sa de ofițer, inclusiv acoperit, sau subofițer al Securității în perioada 1945 - 1989, pârâtul să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Această condiție, se arată în considerentele sentinței atacate, este îndeplinită deoarece activitățile desfășurate de către pârât, în calitate de angajat al fostei Securități, au îngrădit următoarele drepturi și libertăți fundamentale ale omului, recunoscute și garantate de legislația în vigoare Ia acea dată: dreptul Ia viață privată prevăzut de art. 33 (interceptarea convorbirilor telefonice) din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 12 din D.U.D.O., art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și dreptul Ia libertatea de exprimare și libertatea opiniilor prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

Apreciază instanța de fond că activitățile desfășurate de către pârât care au încălcat aceste drepturi au constat în supravegherea informativă, prin dirijarea colaboratorilor aflați în legătura sa, a unuia dintre membrii „grupului de intelectuali de Ia lași”, semnalați ca având „atitudini și manifestări de opoziție” față de regimul comunist și reprezentanții acestuia. Mai mult, în contextul aceleiași acțiuni derulate de către Securitate asupra intelectualilor din Iași, pârâtul a aprobat următoarele măsuri în urmărirea unui scriitor ce întreținea relații cu diverși lectori francezi:

-„Continuarea contactelor cu P. D. în vederea cunoașterii, apropierii și influențării pozitive”. Precizăm că această măsură a contactării avea drept scop observarea cu atenție a manifestărilor, concepțiilor, cunoașterii tuturor relațiilor și legăturilor persoanei urmărite; altfel, spus, avem de-a face cu,,o pătrundere elegantă” în intimitatea urmăritului;

- „Contactarea soției acestuia, atât Ia plecare, cât și Ia revenirea în țară, folosind drept pretext preocuparea comună pentru clarificarea statutului juridic al fratelui ei, C.P.”;

- „Introducerea mijloacelor TO. - I.C.T. (n.n. - mijloace tehnice de interceptare atât a convorbirilor telefonice, cât și a celor din domiciliu), Ia telefonul /../, aparținând soților P. pentru a controla discuțiile dintre ei în perioada cât ea se va afla în străinătate”;

-„Verificarea situației numitului C.P., rămas ilegal în străinătate în anul 1972, în prezent profesor Ia Universitatea din Gröningen - Olanda, cunoscut cu relații influente în mediul emigrației române și deschiderea unei acțiuni privind reabilitarea acestuia și influențarea pozitivă pentru a contribui Ia promovarea intereselor românești în exterior”.

De asemenea, reține prima instanță, în aceeași calitate de lucrător al Securității, pârâtul a dirijat un colaborator din legătura sa pe lângă o persoană semnalată că frecventa Legația statului Israel din București, măsura având ca scop stabilirea motivului acestor vizite, dacă persoana în cauză are rude în Israel și intențiile de viitor ale acesteia.

Totodată, se arată în considerentele sentinței atacate în anul 1988, pârâtul a recurs la dirijarea unui colaborator pe lângă un Înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe, aflat în atenția organelor de Securitate ca fiind „pretabil la activități ostile sub acoperirea Cultului ortodox; favorizează activitățile Asociației religioase interzise „Oastea Domnului”; întreține relații cu străini și autohtoni din atenția organelor de securitate”.

2. Recursul pârâtului

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul V.M., fără a indica motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În esență, Înalta Curte reține că hotărârea fondului este criticată pentru aprecierea greșită a înscrisurilor prezentate de intimatul-reclamant, instanța nu a avut rol activ și nu a ținut cont de apărările invocate prin întâmpinare.

Susține recurentul-pârât că activitatea pe care a desfășurat-o în calitate de angajat al Ministerului de Interne s-a încadrat strict în limitele legilor, ordinelor și regulamentelor din acea perioadă, fără excese sau abuzuri și că nu a încălcat drepturile și libertățile niciunei persoane, iar datele obținute au fost strict secrete, nu au fost făcute publice și nu au adus niciun fel de prejudicii morale materiale persoanelor în cauză.

Prin motivele de recurs, se invocă Neconstituționalitatea O.U.G. nr. 24/2008, respectiv a Legii nr. 293/2008, care ar contraveni constituției prin lipsa competenței materiale a instanțelor de contencios, în judecarea și pronunțarea pe aspecte sau fapte ce țin de regulamentele și comandamentele specific militare, în condițiile în care calitatea și constatarea calității de „lucrător al Securității” trebuie stabilită și analizată din punctul de vedere al actelor materiale și a activităților de tip militar. Aceste acte și activități sunt supuse regimului ordinelor și regulamentelor militare, în baza depunerii unui jurământ militar și sunt structurate pe o ierarhie de acte de comandă, nefiind supuse jurisdicției de contencios administrativ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma recursului declarat, precum și sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că rezolvarea dată de judecătorul fondului este legală, fiind în acord cu probele administrate.

1. Argumente de fapt și de drept relevante

Intimatul C.N.S.A.S. a învestit instanța de contencios administrativ competentă, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu o acțiune având ca obiect constatarea calității de lucrător al Securității a recurentul-pârât V.M.

Verificările au fost efectuate de intimatul-reclamant ca urmare a solicitării formulate în acest sens de către B.H., potrivit art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008.

În cauză nu s-a contestat că recurentul-pârât a avut calitatea de ofițer al Securității, aspectele în dispută vizând numai natura activităților desfășurate în această calitate.

Prima instanță a constatat în mod corect, pe baza documentației prezentate de C.N.S.A.S., că activitatea recurentului-pârât a îngrădit exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Răspunzând punctual motivelor de recurs prezentate la pct. I.2 din decizie, Înalta Curte reține următoarele:

1.1. Referitor la neconstituționalitatea O.U.G. nr. 24/2008 și a Legii de aprobare a acesteia nr. 293/2008 invocată de recurentul-pârât, Înalta Curte prin Încheierea din 25 martie 2011, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea acestei excepții, exprimând punctul de vedere că prevederile legale indicate nu încalcă dispozițiile constituționale.

1.2. Referitor la modul de administrare și interpretare a probelor, Înalta Curte constată că prima instanță a soluționat pricina pe baza înscrisurilor prezentate de reclamantul C.N.S.A.S., comunicate pârâtului conform încheierii din 5 februarie 2010, în condițiile în care acesta nu le-a contestat sub aspectul autenticității lor și nu a solicitat nicio probă în apărare, solicitând judecarea cauzei în lipsă.

Rolul activ al instanței de judecată și principiul aflării adevărului deduse din prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., au o cu totul altă semnificație decât cea invocată de recurent, instanța de judecată neputându-se transforma în apărătorul uneia dintre părți, pronunțându-se în raport cu probele administrate în cauză.

De altfel, nici în recurs recurentul nu a solicitat administrarea vreunui înscris potrivit art. 305 C. proc. civ.

Art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 explicitează semnificația termenului de „lucrător al Securității” și precizează că „lucrător al Securității este, orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului”.

Deci, textul de lege instituie două condiții ce trebuie întrunite pentru ca o persoană să dobândească calitatea de lucrător al Securității:

1) – să fi fost încadrat ca ofițer sau subofițer al Securității sau al miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițeri sub acoperire;

2) – să fi desfășurat activități prin care au suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în scopul susținerii puterii totalitar comuniste.

Întrunirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de textul de lega a fost constatată în mod corect de către instanța de fond în ceea ce-l privește pe recurentul-pârât.

Acesta a fost încadrat la fosta Securitate – I.J. Iași – Grupa operativă teritorială 0544, cu gradul de locotenent major în anul 1964, căpitan în anul 1972, colonel și respectiv șef la Grupei operative în perioada 1981 – 1983, iar prin activitatea desfășurată a îngrădit dreptul la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu Privire la Drepturile Civile și Politice, dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor prevăzute de art. 28 din Constituția României din 1965 și art. 19 din Pact.

Activitatea acestuia s-a concretizat în supravegherea informativă, prin dirijarea colaboratorilor aflați în legătura sa pentru urmărirea membrilor „grupului de intelectuali de la Iași”, semnalați ca având atitudini și manifestări de opoziție față de regimul comunist, a persoanei ce frecventa Legația Statului Israel din București sau a unui înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe, aflat în atenția organelor de securitate, „pretabil la acțiuni ostile”.

Din conținutul dosarului depus de C.N.S.A.S. rezultă contribuția efectivă pe care recurentul-pârât și-a adus-o la efectuarea supravegherii informative, personal acesta semnând „Note” și „Rapoarte”, documente care atestă fără dubii calitatea de lucrător al Securității.

Este necontestabil, astfel cum motivează și instanța de fond, că scopul desfășurării acestor activități a fost cel de susținere a puterii totalitar comuniste.

Cât privește natura și importanța muncii desfășurate de recurent în contextul istoric al perioadei în discuție, precum și conținutul documentelor întocmite în cadrul atribuțiilor de serviciu conform ordinelor și regulamentelor în vigoare, Înalta Curte remarcă faptul că, în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, s-a definit scopul reglementării ca fiind „continuarea, într-un mecanism nou, a procesului de devoalare a activităților exercitate de regimul comunist” care a desfășurat, în special prin intermediul Securității, „o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, a drepturilor și libertăților lor fundamentale”. Curtea Constituțională a reținut consecvent în jurisprudența sa că „deconspirarea Securității, prin consemnarea publică a abuzurilor … contribuie la o mai bună înțelegere a prezentului și la o proiectare adecvată a viitorului societății românești” și că „scopul ordonanței răspunde unor exigențe politice ale societății românești și dreptului la informație consacrat prin art. 31 din Constituția României”.

În realitate, recurentul-pârât, în calitate de ofițer al Securității, a desfășurat o serie de acțiuni informativ operative asupra unor persoane, urmărite pentru legături cu cetățenii străini cât și pentru activitate ostilă și comentarii tendențioase la adresa țării, fiindu-le astfel îngrădit dreptul la a se manifesta și exprima liber conform propriilor conștiințe și dreptul la viața privată prin interceptarea convorbirilor telefonice.

Cât privește critica referitoare la lipsa de rol activ a instanței de fond, se constată de asemenea netemeinicia acesteia.

Înscrisurile existente la dosar și Nota de Constatare nr. S/ DI/2597 din 27 august 2009 emise de C.N.S.A.S. – D.I. au fost suficient de convingătoare, urmare analizării acestora instanța de fond concluzionând în mod corect asupra calității de lucrător al Securității în privința recurentului-pârât.

2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Toate considerentele expuse la pct. II.1 al deciziei converg către concluzia că sentința fondului este legală.

Ca urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul V.M. împotriva sentinței nr. 1740 din 16 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2011.