Rape of a minor: rejection of appeal against conviction and sentencing, recidivism aggravation omitted from operative part but barred by prohibition of reformatio in peius

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 104 din 14 septembrie 2010, Tribunalul Olt, în dosarul nr. 1416/104/2010, în baza art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat inculpatul S.D.D. la pedeapsa principală de 11 ani de închisoare.

S-a aplicat pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durată de 2 ani.

În baza art. 61 alin. (1) C. pen. s-a revocat liberarea condiționată pentru restul de 998 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani închisoare pronunțată prin sentința penală nr. 88 din 17 iunie 2003 de către Tribunalul Olt și s-a contopit acest rest cu pedeapsa principală de 11 ani închisoare și cea complementară de interzicere de drepturi menționate mai sus, în sensul că s-a aplicat inculpatului S.D.D. pedeapsa principală de 11 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de pedeapsă de 1 an închisoare, astfel că pedeapsa totală este de 12 ani închisoare alături de pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durată de 2 ani.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen., pe timpul detenției.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii timpul reținerii și arestării preventive cu începere din 6 aprilie 2010.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 100.000 lei cu titlul de despăgubiri pentru daune morale către partea civilă C.C.M., asistată de ocrotitorii legali C.I. și C.S.

S-a respins cererea de obligare a inculpatului la plata de despăgubiri pentru daune materiale către aceiași parte civilă, ca nefondată.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt cu nr. 472/P/2009 din 29 aprilie 2010 inculpatul S.D.D. a fost trimis în judecată pentru comiterea faptei penale de viol prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. teza I C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

În acest rechizitoriu procurorul a sesizat instanța cu privire la comiterea infracțiunii de viol de către inculpat împotriva părții vătămate C.C.M., în vârstă de 11 ani.

Pe rolul Tribunalului Olt s-a format dosarul cu nr. 1416/104/2010.

Procedându-se la cercetarea judecătorească a infracțiunii sesizate, Tribunalul Olt ca primă instanță a ascultat părțile și martorii propuși prin rechizitoriu și cel propus în apărare de inculpat și a administrat proba cu înscrisuri solicitată de inculpat.

Pe baza probelor administrate în cauză s-a reținut situația de fapt în sensul că victima minoră C.C.M. era supravegheată de bunica sa C.A. și locuia la domiciliul părinților săi în condițiile în care mama sa, C.S., era plecată la muncă în Italia, iar tatăl său, C.I., se găsea internat la Spitalul de Boli Infecțioase din Scornicești, jud. Olt. S-a mai reținut că inculpatul trăia în concubinaj de aproape 3 ani cu sora părții vătămate, M.M.I., în vârstă de 17 ani.

În data de 26 noiembrie 2009 inculpatul împreună cu concubina sa au mers la câmp împreună cu bunica victimei, C.A., pe care au ajutat-o să împrăștie îngrășăminte pe un teren agricol aparținând acesteia din urmă, iar după terminarea lucrării au mers la locuința lui C.A. unde au mâncat, după care, inculpatul și concubina sa au plecat către locuința lor. Profitând de faptul că martora M.M.I., concubina inculpatului, era ocupată cu lucrări gospodărești, inculpatul ce se afla sub influența băuturilor alcoolice a mers la domiciliul părții vătămate care se afla singură în curte datorită faptului că bunica sa se afla în sat pentru a face niște cumpărături.

Inculpatul a adoptat rezoluția infracțională de a viola pe partea vătămată minoră, iar în materializarea acestei hotărâri a sărit gardul împrejmuitor al curții locuinței, a prins-o de mână cu forța pe minoră și trăgând de aceasta a introdus-o în casă după care a închis ușa, asigurând-o cu zăvorul. În continuare, inculpatul a pretins victimei să se dezbrace strigând la aceasta și constatând refuzul, a început să o pipăie cu mâinile pe corp și să o sărute pe toate părțile, după care, la insistențele inculpatului, victima și-a dat jos pantalonii, iar acesta s-a dezbrăcat la rândul său de haine și a dezbrăcat-o și pe partea vătămată de toate hainele pe care le avea. S-a reținut în acest context că victima nu a fost capabilă să strige după ajutor datorită sentimentului de frică ce i-a fost indus de comportamentul violent al inculpatului. Cu toate că victima făcea mișcări de opoziție, inculpatul în timp ce se afla pe pat cu aceasta, a tras plapuma spre a fi acoperiți și a introdus un deget în organul genital al victimei. Apoi, inculpatul i-a desfăcut picioarele și a întreținut un raport sexual complet și normal cu victima, dar imediat după acest moment, aceasta din urmă a auzit că în curte se afla sora sa și concubina inculpatului, care o chema. Atunci când sora victimei a bătut la ușa camerei, inculpatul i-a pus mâna la gura spre a o împiedica să țipe, însă aceasta i-a dat peste mână și a reușit astfel să-i spună sorei sale că se află acolo. Constatând că ușa de la intrare în cameră este închisă, martora M.M.I. a spart geamul de la ușă și ca urmare, inculpatul a coborât de pe victimă și din pat, astfel că aceasta s-a putut îmbrăca într-o pereche de pantaloni. Sora victimei nu a putut intra în cameră spre a elibera victima complet decât după ce aceasta i-a deschis ușa.

Din probe a mai rezult că în urmă cu 2 luni față de data faptelor de mai sus, inculpatul care într-o seară a locuit împreună cu concubina sa în aceeași casă cu victima a mai încercat să întrețină raporturi sexuale cu aceasta din urmă, prin aceea că a închis ușa de la cameră și a început să o dezbrace, însă ca urmare a insistențelor sale actul intim nu a mai avut loc.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și inculpatul S.D.D.

Parchetul a invocat greșita nereținere a stării de recidivă prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., deoarece inculpatul a fost condamnat anterior prin sentința penală nr. 50/1993 a Tribunalului Olt la pedeapsa de 6 ani închisoare, pe care a executat-o în perioada 23 iulie 1993 – 30 aprilie 1996.

De asemenea, s-a criticat individualizarea pedepsei, apreciindu-se că aceasta este prea mică față de gravitatea faptei și antecedentele penale ale inculpatului.

Inculpatul a solicitat, în principal, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. deoarece lipsește violența, iar în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei.

Instanța de apel a apreciat ca fiind întemeiat doar apelul declarat de parchet, constatând că este incident și art. 37 lit. b) C. pen. față de condamnarea anterioară a inculpatului prin sentința penală nr. 50/1993 a Tribunalului Olt, iar pedeapsa se impune a fi majorată în raport de natura și gravitatea faptei și circumstanțele personale ale inculpatului.

Criticile inculpatului au fost respinse, reținându-se că vinovăția acestuia este dovedită, rezultând din probe constrângerea minorei, iar în ceea ce privește pedeapsa, dimpotrivă, se impune a fi majorată.

În consecință, prin decizia penală nr. 251 din 8 decembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de Tribunalul Olt și a desființat în parte sentința primei instanțe, sub aspectul laturii penale.

A fost înlăturat sporul și pedepsele au fost repuse în individualitatea lor.

S-a majorat pedeapsa pentru art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., de la 11 ani la 17 ani închisoare.

S-a menținut revocarea liberării condiționate și s-a contopit cu pedeapsa aplicată în cauză restul rămas neexecutat de 998 zile închisoare din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 88/2003 a Tribunalului Olt, astfel că inculpatul execută pedeapsa cea mai grea, de 17 ani închisoare, sporită cu 1 (un) an, în total 18 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen.

S-au menținut celelalte dispoziții din sentinței și s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Împotriva acestei decizii a declarat apel inculpatul S.D.D., ce a solicitat, în principal, achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. întrucât apreciază că probele administrate nu dovedesc vinovăția sa, iar în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei.

Recursul este neîntemeiat.

Înalta Curte, analizând prima critică formulată de inculpat, apreciază că aceasta poate viza cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., dar nu este întemeiată.

Probatoriul administrat în cauză, respectiv declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor C.A., C.S., M.M.I., actele medico-legale, dovedesc că la data de 26 noiembrie 2009 inculpatul, prin constrângerea minorei C.C.M. și profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra și de a-și exprima voința, a întreținut cu aceasta act sexual.

Apărarea inculpatului în recurs nu este foarte clară, având în vedere că se solicită achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. (fapta nu a fost săvârșită de inculpat), în vreme ce în apel s-a invocat art. 10 lit. d) C. proc. pen. (faptei îi lipsește unul din elementele constitutive).

Oricum, nici această apărare nu este întemeiată, din materialul probator rezultând constrângerea victimei și nu un act sexual consimțit, cum a încercat să se apere inculpatul.

Ținând cont de faptul că minora avea numai 11 ani, este evident că nu se putea opune fizic acțiunilor exercitate de inculpat, care i-a pretins să se dezbrace și nu avea cum să-l împiedice pe inculpat să întrețină un raport sexual.

Este semnificativ și momentul în care sora victimei a bătut la ușa camerei, iar inculpatul i-a pus mâna victimei la gură, pentru a o împiedica să țipe.

Pe de altă parte, potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, minora C.C.M., la vârsta de 11 ani, nu are maturitatea psihică pentru a-și da acordul în cunoștință de cauză pentru întreținerea de raporturi sexuale.

Nici critica subsidiară invocată de inculpat, circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. (greșita individualizare a pedepsei) nu este întemeiată.

Înalta Curte constată, în primul rând, că instanța de apel, deși în considerente a apreciat că critica parchetului vizând greșita nereținere a prevederilor art. 37 lit. b) C. pen. este întemeiată, în dispozitiv omite să facă și aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În contextul în care, însă, în cauză a formulat doar inculpatul recurs, acestuia nu i se poate agrava situația, conform art. 3858 alin. (1) C. proc. pen., astfel că hotărârea nu mai poate fi corectată sub acest aspect.

Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului, majorată în apel, este corect individualizată, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, s-a avut în vedere gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptei, prin natura acesteia și vârsta fragedă a victimei.

După comiterea faptelor, victima minoră a avut stări depresive și tendințe de suicid. Expertiza medico-legală psihiatrică dispusă în cauză a concluzionat că minora prezintă „tulburare anxioasă reactivă cu dificultăți de adaptare. Pavor și coșmaruri nocturne”.

De altfel, minora, față de reacția la stress pe care a prezentat-o, a urmat și un tratament medical, astfel cum rezultă din copia rețetelor ce au fost avute în vedere la întocmirea raportului de expertiză.

Pe de altă parte, inculpatul S.D.D. are multiple antecedente penale, iar perseverența sa infracțională în fapte de același gen, comise cu violență, face să justifice pe deplin majorarea pedepsei în apel, solicitarea de reducere nefiind întemeiată.

Din fișa de cazier a inculpatului rezultă că inculpatul a mai fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de viol și violare de domiciliu, prin sentința penală nr. 50/1993 a Tribunalului Olt, precum și la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor, prin sentința penală nr. 88/2003 a Tribunalului Olt.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Conform art. 38516, art. 381 C. proc. pen. și art. 88 C. pen., se va deduce la zi prevenția pentru inculpat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.D.D. împotriva deciziei penale nr. 251 din 8 decembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 6 aprilie 2010 la 7 martie 2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 martie 2011.