Refusal to initiate prosecution for abuse of authority: evidentiary insufficiency of uncorroborated assault claims and irrelevance of video evidence due to incident location

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 305 din 6 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționarul S.C.S. împotriva ordonanței nr. 1948/P/2009 din 19 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Petiționarul S.C.S. a formulat plângere la instanță potrivit dispozițiilor art. 2781 C. proc. pen. împotriva ordonanței nr. 1948/P/2009 din 19 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul V.C. – comisar de penitenciare sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 250 alin. (1) și (3) C. pen.

În motivarea plângerii petentul arată, în esență, că cercetările efectuate în cauză sunt incomplete, că procurorul anchetator nu a administrat toate probele necesare aflării adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei sub toate aspectele și care au fost solicitate de acesta, fiind efectuată o cercetare superficială, procurorul nedând dovadă de rol activ, respectiv nu a fost administrată proba cu înregistrarea audio-video făcută cu camera montată la Postul de control nr. 2 al Penitenciarului Jilava și nici proba testimonială – nu au fost audiați medicul care a constatat urmele agresiunii și nici asistenta de serviciu, medicul de pe ambulanța venită la Penitenciarul București Jilava și nici numitul G.B., a căror audiere se impunea acestea fiind singurele persoane ce puteau da relații în legătură cu traumatismele suferite în urma loviturilor și ștrangulării aplicate de către numitul V.C. petentului.

Prin ordonanța din data de 19 iulie 2010, adoptată în dosarul nr. 1948/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul V.C. – comisar de penitenciare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 250 alin. (1) și (3) C. pen., întrucât fapta nu există.

Procurorul de caz, prin ordonanța mai sus menționată, a constatat și reținut în fapt că petiționarul a solicitat efectuarea de cercetări față de intimat sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 180 C. pen., constând în aceea că la data de 14 octombrie 2009 l-a lovit cu pumnul în ceafă, l-a ștrangulat și l-a împins cu capul în perete.

Persoana vătămata a atașat la dosar în copie mai multe acte medicale, printre care și adeverința medicală nr. 5143 din 15 octombrie 2009 eliberată de Cabinetul Medical Cadre al Penitenciarului Jilava, în care se consemnează faptul că susnumitul s-a prezentat în data de 14 octombrie 2009 având o mică excoriație la nivelul mânii stângi și echimoza pe brațul drept și la nivelul gâtului. Totodată, a fost depus la dosar în copie și certificatul medico-legal nr. A2/8095 eliberat de I.N.M.L. la data de 04 noiembrie 2009, prin care se concluzionează că persoana vătămata prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur și comprimare cu mâna, putând data din 14 octombrie 2009 necesitând 1-2 zile de îngrijiri medicale.

Audiat fiind, numitul V.C. a declarat ca aspectele sesizate de petent sunt neadevărate și a precizat ca în ziua incidentului reclamat de persoana vătămata, 14 octombrie 2009, era ofițer de serviciu, îndeplinind funcția de șef de tură. În jurul orei 0800, au sosit în biroul său aflat în clădirea Punctului de Primire Deținuți numiții M.M.M. și S.C.S. ocazie cu care i-a înmânat acestuia din urmă o decizie a conducerii unității pentru a lua la cunoștință conținutul acesteia. În continuare, numitul S.C.S. a ieșit din birou cu documentul respectiv, refuzând a-l restitui și plecând din clădire prin Postul Control 2. În tot cursul incidentului, numitul V.C. nu 1-a agresat fizic pe numitul S.C.S.

Numitul M.M.M., agent la grupa de intervenție, a declarat că l-a însoțit pe numitul S.C.S. în biroul șefului de tură V.C., unde a primit pentru a lua la cunoștință o notă internă, act pe care persoana vătămata nu l-a mai înapoiat. Acesta a precizat că numitul V.C. nu l-a lovit pe numitul S.C.S., iar acesta nu prezenta urme de violență la nivelul feței în momentul în care acesta din urmă i-a solicitat a-l însoți până la cabinetul medical.

Numiții G.M., agent șef post control 2, C.G., G.I., S.A., agenți grupa de intervenție, au declarat că nu au asistat la vreun incident în cursul căruia persoana vătămată să fie agresată fizic de numitul V.C. Totodată, aceștia au precizat că cei doi au purtat o discuție privitoare la restituirea unui document. De asemenea, numitul S.C.S. i-a cerut lui M.M. să-1 însoțească la cabinetul medical, deși primul nu prezenta urme de lovituri sau excoriații pe corp.

Audiat fiind, numitul C.M.L., agent la punctul de control 1 (poarta de intrare în unitate), a declarat că în data de 14 octombrie 2009, ora 0830-0900, s-a prezentat la acest punct de control persoana vătămată, dorind să iasă din unitate. Cu acest prilej, acesta nu a observat că persoana în cauză să prezinte urme de violență la nivelul feței sau gâtului.

Prin adresa nr. 1422338 din 12 februarie 2010, Penitenciarul Jilava a comunicat în copie o filă din registrul de consultații al cabinetului medical din data de 14 octombrie 2009, în care se precizează ca numitul S.C.S. prezintă excoriații la nivelul mânii stângi și echimoză pe brațul drept.

Totodată, au fost atașate la dosar documente din dosarul de cercetare disciplinara nr. 222 format cu privire la același incident reclamat în prezenta plângere penală. Prin referatul final din data de 25 ianuarie 2010 întocmit de Comisia de Disciplină a Penitenciarului Jilava s-a decis că numitul V.C. nu se face vinovat de săvârșirea vreunei abateri disciplinare și s-a clasat sesizarea formulată de S.C.S.

În cursul cercetării disciplinare au fost audiați mai mulți martori – M.M., N.M.D., T.F. – care au infirmat aspectele sesizate.

Analizând materialul probator administrat în cauză, procurorul de caz a constatat că aspectele sesizate nu au fost confirmate, nefiind identificate date certe și temeinice, care să probeze faptul că persoana vătămata a fost agresată fizic în data de 14 octombrie 2009, în jurul orei 0800, de către numitul V.C.

Avându-se în vedere că persoana reclamată este un funcționar public și se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu la momentul incidentului reclamat, s-a constatat că încadrarea juridică corectă a faptei sesizate este infracțiunea de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (1) și (3) C. pen., iar nu cea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 C. pen.

S-a mai reținut că aspectele reclamate au făcut obiectul verificării și în cadrul dosarului de cercetare disciplinară nr. 222 din 28 octombrie 2009 al Penitenciarului Jilava, în final sesizarea fiind clasată.

De asemenea, s-a menționat că martorii audiați în cauză, inclusiv numitul C.M.L., persoana care i-a permis lui S.C.S. să părăsească Penitenciarul Jilava, nu au observat urme de violență pe corpul persoanei vătămate.

Întrucât susținerile persoanei vătămate nu s-au coroborat cu nici un alt mijloc de probă, iar persoana vătămată nu a făcut mențiune în sesizare sau în declarația din data de 07 decembrie 2009 de faptul că numitul V.C. i-ar fi produs excoriații la nivelul mânii stângi și echimoză pe brațul drept, a constatat că eventualele leziuni suferite de persoana vătămată au fost produse în alte condiții decât cele menționate în actul de sesizare, respectiv nu au fost cauzate de numitul V.C. în exercitarea atribuțiilor de serviciu în data de 14 octombrie 2009, în jurul orei 0800.

Ordonanța procurorului din 19 iulie 2010 a fost atacată de petent conform art. 275 și următoarele C. proc. pen., însă a fost menținută prin rezoluția nr. 1705/II-2/2010 din 09 septembrie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care s-a dispus respingerea plângerii petentului ca neîntemeiată.

Verificând ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a înscrisurilor depuse, Curtea a constatat că plângerea formulată în temeiul art. 2781 C. proc. pen. de către petentul S.C.S. este nefondată.

Organele de anchetă au procedat la efectuarea de acte premergătoare, respectiv au procedat la audierea persoanei împotriva căreia s-a formulat plângerea, intimatul V.C., a persoanelor care au cunoștință despre faptele sesizate, respectiv M.M.M., G.M., C.T.G., G.I., C.M.L. și S.A. De asemenea, s-au depus și copii ale actelor medicale, precum și cele referitoare la anchetele interne efectuate cu privire la incident.

Toate aceste acte premergătoare au fundamentat soluția de neîncepere a urmăririi penale efectuate față de intimatul V.C., nefiind dovezi care să ateste că acesta ar fi săvârșit fapta sesizată.

Criticile formulate de către petent în plângere vizează în principal neadministrarea de către procuror a unor mijloace de probă relevante în opinia petentului. Instanța însă a apreciat că audierea medicilor care au constatat leziunile suferite de către acesta nu este relevantă, atâta vreme cât nu a contestat nimeni actele medicale eliberate de către aceștia, așa încât audierea acestor persoane care să ateste ceea ce au constatat în actele medicale apare ca fiind inutilă.

Referitor la neadministrarea probei cu înregistrarea video făcută cu camera montată la Postul de control nr. 2, probă solicitată, de asemenea, de către petent, Curtea a constatat că nici aceasta nu este utilă. Astfel, legat de această chestiune, Curtea a reținut din declarațiile scrise ale persoanelor audiate (arătate mai sus), precum și din declarația petentului, că incidentul ar fi avut loc în biroul șefului de tură, aflat într-o altă clădire, la aproximativ 10 m (conform declarației lui M.M.M.) de Punctul de control 2, loc în care s-ar fi aflat camera video. În aceste condiții este inutilă administrarea probei, aceasta neputând să redea înregistrarea evenimentului cu privire la incidentul ce a făcut obiectul sesizării petentului.

Împotriva sentinței penale nr. 305 din 6 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în termen legal, a declarat recurs petiționarul S.C.S., fără a arăta în cerere care sunt motivele pe care își întemeiază calea de atac.

Cu ocazia dezbaterii recursului, petiționarul a lăsat la aprecierea instanței soluționarea acestuia.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Petiționarul S.C.S. a formulat plângere penală împotriva intimatului (V.C. – comisar de penitenciare) solicitând tragerea la răspundere penală a acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180 C. pen.

În fapt, petiționarul susține că la data de 14 octombrie 2009, în jurul orelor 800, s-a deplasat la Punctul de Primire Deținuți din cadrul Penitenciarului Jilava, unde intimatul i-a înmânat nota internă nr. H-76068/PBJB din 14 octombrie 2009. La solicitarea persoanei vătămate de a face o copie xerox de pe respectivul document, intimatul a devenit violent, lovind-o cu pumnul în ceafă, ștrangulând-o și împingând-o cu capul de perete.

Din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă însă că intimatul ar fi cauzat leziunile pe care le-a prezentat persoana vătămată și care sunt consemnate în actele medicale existente la dosarul cauzei.

Din declarațiile persoanelor audiate – G.M., C.G., G.I., S.A. – agenți grupă de intervenție a reieșit că la data de 14 octombrie 2009 între persoana vătămată și intimat a avut loc o discuție cu privire la restituirea unui document, însă intimatul nu a agresat-o pe aceasta.

Numitul M.M.M. care s-a deplasat împreună cu petiționarul în clădirea Punctului de Primire Deținuți a declarat că s-a aflat în biroul șefului de tură, timp în care intimatul V.C. nu l-a lovit pe petiționar.

De asemenea, C.M.L. – agent la Punctul de Control nr. 1 a relatat că nu a sesizat ca petiționarul să prezinte urme de violență la nivelul feței sau gâtului la ieșirea din unitate în data de 14 octombrie 2009, orele 830-900.

Prima instanță a reținut corect că nu se impunea audierea în calitate de martori a medicilor care l-au examinat pe petiționar, actele medicale eliberate de aceștia nefiind contestate, iar prin ordonanța atacată s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 pentru a continua cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen.

Totodată, nu se impunea nici administrarea probei cu înregistrarea video făcută cu camera montată la Postul de Control nr. 2, o astfel de probă nefiind utilă față de locul unde persoana vătămată reclamă că s-a produs incidentul.

Față de considerentele expuse, întrucât actele premergătoare efectuate în cauză nu relevă existența unor indicii în sensul comiterii de către intimat a infracțiunii sesizate, în mod întemeiat a fost respinsă plângerea persoanei vătămate.

În consecință, în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționar.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul S. (M.)C.S. împotriva sentinței penale nr. 305 din 6 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 ianuarie 2011.