Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 51/2011 AI generated

Penal complaint against police officers for abuse in office and forgery regarding on-site investigation reports conducted without petitioner's presence

Case Number Decizia nr. 51/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the penal appeal filed by the petitioner, thereby upholding the appeal court's decision that rejected the complaint against the prosecutor's resolution to refuse the initiation of criminal proceedings, and ordered the petitioner to pay 100 lei in judicial costs to the state. The dispute involved the petitioner's allegation that police officers and a prosecutor committed crimes of abuse in office, intellectual forgery, use of forgery, and favoring the offender by allegedly drafting on-site investigation reports and a final report proposing indictment against him without his presence and with bad faith, while the authorities argued that their actions were legally compliant and that the procedural defect of the petitioner's absence did not constitute a crime since his presence was not mandatory. The court ruled that the disputed acts did not fulfill the material elements of the charged offenses, specifically noting that favoring the offender requires assisting a person who has previously committed a crime, which was not the case here, and affirmed that the validity of procedural acts is subject to judicial review in the underlying trial, not through a separate criminal complaint for procedural abuse.

Legislator headnote

AI generated

art. 291 C. pen, art. 268 C. pen, art. 246 C. pen, art. 248 C. pen, art. 264 alin. (1) C. pen, art. 289 alin. (1) C. pen; Penal complaint against police officers for abuse in office and forgery regarding on-site investigation reports conducted without petitioner's presence: În urma actelor premergătoare procurorul a reținut că la data de 30 august 2008 la Poliția Municipiului Brăila a fost înregistrată plângerea lui P.I., prin care a solicitat cercetarea lui N.I., pentru infracțiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

Keywords

AI generated
criminal complaint forgery proceedings police officers abuse of authority judicial review procedural orders

Cited Legislation

AI generated
art. 291 C. pen
La data de 6 noiembrie 2009 petentul a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o nouă plângere, prin care a solicitat cercetarea persoanelor de la IPJ Brăila, pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, art. 248, art. 289 și art. 291 C. pen.
art. 268 C. pen
(1) în referire la art. 268 C. pen., art.
art. 246 C. pen
pen., art. 246 C. pen., art.
art. 248 C. pen
pen., art. 248 C. pen., art.
art. 264 alin. (1) C. pen
pen., art. 264 alin. (1) C. pen., art.
art. 289 alin. (1) C. pen
pen., art. 289 alin. (1) C. pen.
art. 180 alin. (2) C. pen
În urma actelor premergătoare procurorul a reținut că la data de 30 august 2008 la Poliția Municipiului Brăila a fost înregistrată plângerea lui P.I., prin care a solicitat cercetarea lui N.I., pentru infracțiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
art. 217 alin. (1) C. pen
SRL Brăila, a formulat o nouă plângere împotriva lui N.I., pentru infracțiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în ziua de 31 august 2008 a distrus un număr de 10 standuri situate la parterul Complexului Comercial „P.” din Brăila.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 98 F din 14 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul N.I. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 26 ianuarie 2010, dată în dosarul nr.1 117/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Pentru a hotărî astfel Curtea a reținut următoarele:

La data de 4. noiembrie 2009, petentul N.I. a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a solicitat cercetarea persoanelor din cadrul IPJ Brăila, serviciul criminalistic, pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual și uz de fals, prevăzute de art. 246, art. 248, art. 289 și art. 291 C. pen.

Petentul a arătat în plângere că procesul-verbal de conducere în teren a fost întocmit de organele de poliție în absența sa, astfel că nu a avut posibilitatea să formuleze obiecții cu privire la cele consemnate în cuprinsul procesului verbal. Totodată, în plângere, petentul a precizat că aceasta ține loc și de declarație.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin adresa nr. 25404/2009 din 13 noiembrie 2009 a trimis plângerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați spre competentă soluționare, unde a fost înregistrată în evidența penală la data de 24 noiembrie 2009 sub nr. 1117/P/2009.

La data de 6 noiembrie 2009 petentul a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o nouă plângere, prin care a solicitat cercetarea persoanelor de la IPJ Brăila, pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, art. 248, art. 289 și art. 291 C. pen.

A arătat în plângere că procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit de organele de poliție în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 3528/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, cuprinde fapte și împrejurări noi necorespunzătoare adevărului și s-a omis cu știință a se insera anumite fapte și împrejurări noi, însă nu a menționat care sunt faptele și împrejurările nereale și nici nu le-a indicat pe cele omise.

Petentul a mai arătat că procesul-verbal de cercetare la fața locului a fost întocmit cu încălcarea normelor de procedură penală, în sensul că cercetarea la fața locului s-a efectuat în absența sa.

În final, la data de 12 noiembrie 2009, petentul a adresat o altă plângere Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a solicitat cercetarea persoanelor de la Poliția Municipiului Brăila – Biroul investigații criminale pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 31 alin. (1) în referire la art. 268 C. pen., art. 246 C. pen., art. 248 C. pen., art. 264 alin. (1) C. pen., art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 291 C. pen.

Petentul a arătat în cuprinsul plângerii, că procesul-verbal de cercetare la fața locului și referatul de terminare a urmăririi penale întocmit de organele de poliție în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 3528/P/208 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, au fost întocmite cu rea credință, urmărindu-se prin aceasta favorizarea inculpatului P.I..

Și aceste plângeri au fost trimise la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și atașate la dosarul nr. 1117/P/2009.

În urma actelor premergătoare procurorul a reținut că la data de 30 august 2008 la Poliția Municipiului Brăila a fost înregistrată plângerea lui P.I., prin care a solicitat cercetarea lui N.I., pentru infracțiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

Ulterior, la data de 1 septembrie 2008, P.I. în calitate de administrator al SC E. SRL Brăila, a formulat o nouă plângere împotriva lui N.I., pentru infracțiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în ziua de 31 august 2008 a distrus un număr de 10 standuri situate la parterul Complexului Comercial „P.” din Brăila.

Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila sub nr. 3528/P/2008.

În baza acestor plângeri, organele de poliție s-au deplasat în două rânduri la fața locului.

Astfel, la data de 30 august 2008, agentul de poliție S.T. însoțit de inspectorul de poliție D.M. – criminalist și subinspectorul O.D., toți de la Poliția Municipiului Brăila, s-au deplasat la locul unde P.I. a afirmat că a fost bătut de N.I. P.I. i-a condus pe polițiști și le-a arătat locul unde a fost lovit. Cele indicate de acesta au fost consemnate într-un înscris intitulat „proces-verbal de conducere în teren”.

După întocmire, înscrisul a fost semnat, pe fiecare pagină, de lucrătorii de poliție, de martorii asistenți și de persoana care a făcut plângerea, respectiv P.I.

Cu prilejul cercetării locului faptei, organele de poliție au făcut fotografii judiciare.

La data de 1 septembrie 2008, o echipă de polițiști formată din subcomisarul C.G., subinspectorul N.D., subcomisarul M.R. și agentul G.C., toți de la Poliția Municipiului Brăila, s-au deplasat în complexul comercial „Pistruiatul” din Brăila, pentru a efectua o cercetare la fața locului cu privire la infracțiunea de distrugere, sesizată de P.I.

Echipa de polițiști a efectuat cercetarea la fața locului în prezența a doi martori asistenți și în prezența petentului.

După efectuarea cercetării, organele de poliție au întocmit un proces-verbal de cercetare la fața locului care a fost semnat pe fiecare pagină și la sfârșit de organele de poliție, martorii asistenți și persoana care a făcut sesizarea.

Referatul de terminare a urmăririi penale în aceea cauză a fost întocmit de inspectorul de poliție P.F., din cadrul Poliției Municipiului Brăila, la data de 12 iunie 2009. Acesta a propus trimiterea în judecată a petentului pentru infracțiunile prevăzute de art. 180 alin. (2) și art. 217 alin. (1) C. pen.

Propunerea a fost însușită de procurorul de caz, care prin rechizitoriul din data de 20 august 2009 a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a petentului N.I. pentru infracțiunile indicate mai sus.

Verificând actele despre care petentul susține că au fost încheiate de intimații lucrători de poliție cu încălcarea normelor de procedură, procurorul a constatat că susținerile petentului sunt nefondate. Astfel, cercetarea la fața locului în lipsa petentului nu poate duce la nulitatea actului atâta timp cât potrivit art. 129 C. proc. pen. în alin. (2) se stabilește că cercetarea la fața locului se face în prezența părților atunci când este necesar.

Tot astfel, organele de poliție au procedat legal și la 1 septembrie 2008 cu ocazia cercetării la fața locului.

Procurorul a apreciat că nu poate fi reținută drept infracțiune, propunerea de trimitere în judecată făcută prin referatul de terminare a urmăririi penale, atâta timp cât propunerea este supusă controlului procurorului de caz. Soluția dispusă de procuror, în cazul în speță, emiterea rechizitoriului și trimiterea în judecată a petentului este rezultatul interpretării probelor din dosar, aprecierile asupra legalității soluției și a vinovăției persoanei trimise în judecată, fiind atributul instanței de judecată

Având în vedere cele de mai sus prin rezoluția nr. 1117/P/2010 din data de 26 ianuarie 2010 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a dispus neînceperea urmăririi penale față de S.T., D.M., O.I., C.G., N.D., G.C., M.R. și P.F. pentru infracțiunile prev. de art. 246 C. pen., art. 248 C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen., art. 31 C. pen. în referire la art. 268 C. pen. și art. 264 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei rezoluții, a formulat plângere petentul N.I. la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați care, prin rezoluția nr. 203/II/2/2010 din 11 martie 2010, a respins-o ca neîntemeiată, cu motivarea că, din verificările efectuate, s-a constatat că actele de urmărire penală efectuate în cauza expusă mai sus, au fost întocmite cu respectarea normelor procedurale, soluția emisă în cauză fiind legală și temeinică.

Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 1117/P/2010 din data de 26 ianuarie 2010, a formulat plângere petentul N.I. în baza dispozițiilor art. 2781 C. proc. pen., solicitând admiterea acesteia cu consecința restituirii cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor.

Verificând rezoluția atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a susținerilor petentului, conform dispozițiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Curtea a reținut și motivat că aceasta este legală și temeinică. În mod corect, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a constatat, prin verificarea documentelor din dosar, că organele de poliție, respectiv intimații din prezenta cauză, prin exercitarea atribuțiilor ce le revin, nu au încălcat nicio normă legală și nici nu au socotit dreptul la apărare al petentului.

Faptul că soluția dată în dosarul nr. 3528/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila îl nemulțumește pe petent, nu conduce la ideea că organele judiciare care au soluționat acest dosar ar fi acționat contrar legii.

Niciuna din activitățile desfășurate de persoanele împotriva cărora s-a formulat plângere, nu întrunește elementele constitutive ale vreunei infracțiuni.

Drept urmare, prin sentința penală nr. 98/F din 14 iunie 2010, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petent împotriva rezoluției din 26 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați dată în dosarul nr. 1117/P/2010.

Nemulțumit și de această hotărâre petentul, în termen legal a atacat-o cu recurs.

Petentul nu și-a motivat recursul și a cerut la trei termene consecutive amânarea judecății, fie pentru a depune acte, fie pentru a-și angaja apărător lucru pe care nu l-a făcut.

Verificând hotărârea recurată, ținând seama de dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. și art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că hotărârea este legală și temeinică și că nu există niciun motiv pentru a fi casată.

Faptele semnalate în plângerea penală (în cele trei plângeri) adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, de petentul N.I., așa cum au fost sesizate, nu se circumscriu elementului material al infracțiunilor de fals intelectual, uz de fals, abuz în serviciu și favorizarea infractorului, fapte prevăzute și pedepsite de art. 289, art. 291, art. 246 și art. 264 alin. (1) C. pen.

În ce privește infracțiunea de favorizare a infractorului reclamată de petiționar, aceasta presupune ca ajutorul să fie dat unui infractor, adică unei persoane care a săvârșit anterior o infracțiune, ori în cauză cel cercetat pentru o acuzație de săvârșire a unei infracțiuni a fost chiar petentul.

De asemenea, se constată că din actele premergătoare efectuate în cauză nu au rezultat indicii în sensul comiterii infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals, astfel că, așa cum a reținut și instanța de fond, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică și sub acest aspect.

Petentul nemulțumit de actele întocmite de lucrătorii de poliție, pe care le consideră nule, fiind întocmite în lipsa sa are posibilitatea și dreptul de a cere să fie verificate de instanța de judecată sesizată prin rechizitoriu, care va decide în ce măsură actele contestate sunt sau nu întocmite cu respectarea dispozițiilor Codului de procedură penală, referitoare la cercetarea la fața locului, prezența părților, prezența martorilor, condițiilor de fond și formă etc.

Așa fiind, cum hotărârea recurată este legală și temeinică, Înalta Curte urmează să respingă recursul, ca nefondat, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul N.I. împotriva sentinței penale nr. 98/F din 14 iunie 2010 a Curții de Apel Galați.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 11 ianuarie 2011.