Inadmissibility of recourse against final appellate decision under statutory limits of ordinary appeal
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the petitioner against the Bucharest Court of Appeal’s decision, thereby upholding the lower court’s dismissal of the petitioner’s prior recourse and ordering the appellant to pay 200 lei in judicial costs. The dispute concerned a procedural challenge where the petitioner attempted to appeal a decision rendered by the Court of Appeal in its capacity as an appellate court, which had previously dismissed a cassation complaint based on procedural defects; the material facts establish that the underlying decision was final and that the petitioner sought to overturn a ruling declaring the initial complaint inadmissible. The court’s decisive legal basis rested on the principle of the unity of appeals and the principle of legality, specifically citing Article 385^1 of the Code of Criminal Procedure, which limits recourse to specific non-final judgments (sentences by appellate courts as courts of first instance or decisions by tribunals as appellate courts), and Article 417, which establishes that decisions rendered in recourse are definitive and not subject to any other ordinary appeal, rendering the filed recourse legally non-existent.
Legislator headnote
AI generatedart. 386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen, art. 386 lit. d) C. proc. pen, art. 386 lit. a) C. proc. pen, art. 129 din Constituția, art. 417 C. proc. pen, art. 3856 alin. (3) C. proc. pen; Inadmissibility of recourse against final appellate decision under statutory limits of ordinary appeal: The dispute concerned a procedural challenge where the petitioner attempted to appeal a decision rendered by the Court of Appeal in its capacity as an appellate court, which had previously dismissed a cassation complaint based on procedural defects; the material facts establish that the underlying decision was final and that the petitioner sought to overturn a ruling declaring the initial complaint inadmissible. The court’s decisive legal basis rested on the principle of the unity of appeals and the principle of legality, specifically citing Article 385^1 of the Code of Criminal Procedure, which limits recourse to specific non-final judgments (sentences by appellate courts as courts of first instance or decisions by tribunals as appellate courts), and Article 417, which establishes that decisions rendered in recourse are definitive and not subject to any other ordinary appeal, rendering the filed recourse legally non-existent.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedGround for dismissing the appeal as inadmissible because it was directed against a final decision from the court of appeal acting as a court of recourse.
Basis for ordering the appellant to pay judicial costs to the state.
Full text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 879 din 14 aprilie 2011 Curtea de Apel București, secția II-a penală, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A.C. împotriva deciziei penale nr. 5/R din 05 ianuarie 22011 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 59656/3/2010.
A obligat recurentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:
Prin decizia penală nr. 5/R din 05 ianuarie 22011 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 59656/3/2010, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A.C. împotriva deciziei penale nr. 1753/R din 30 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 39665/299/2010, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare datorate statului.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut că prin contestația formulată petiționarul a invocat lipsa de procedură cu intimații, iar din dispozițiile art. 386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. rezultă că lipsa de procedură nu poate fi invocată decât de către partea față de care procedura de citare nu a fost legal îndeplinită - în cauză de către intimați, iar nu de către petent, textul de lege neprevăzând posibilitatea terțului să invoce încălcarea unui drept procedural al altei părți.
Această decizie a fost atacată de contestatorul A.C., calea de atac fiind înregistrată la dala de 09 februarie 2011 pe rolul Curții de Apel București.
La termenul din 30 martie 2011, Curtea, din oficiu, a pus în discuție admisibilitatea căii de atac promovată în cauză.
Examinând prioritar acest aspect, Curtea a reținut că numitul A.C. a înțeles să conteste o hotărâre definitivă (cum, de altfel, este consemnat expres în dispozitivul său), împotriva căreia nu mai avea deschisă nicio cale de atac, fie ea apel (cum a apreciat partea) sau recurs.
Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, prin decizia penală nr. 5 din 05 ianuarie 2011 a Tribunalului București, secția I penală, s-a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de numitul A.C. împotriva deciziei penale nr. 1753/R/2010 a Tribunalului București, secția I penală .
Or, contestația în anulare fiind o cale extraordinară de atac îndreptată împotriva unor hotărâri penale definitive, ce se soluționează de către instanța de recurs ce a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere, în mod firesc, deciziile pronunțate sunt definitive, deci nesusceptibile de a fi atacate. Singura excepție o constituie contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc. pen. (când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă), ce prevede o procedură de judecată diferită de celelalte cazuri de contestație în anulare, care însă nu își găsește aplicarea în speță, numitul A.C. întemeindu-și pe alte dispoziții legale, respectiv pe art. 386 lit. a) C. proc. pen.
Ca atare, cum potrivit dispozițiilor art. 129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii, în temeiul art. 385/15 pct. l lit. a) C. proc. pen., Curtea a respins ca inadmisibil recursul declarat de contestator și l-a obligat pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 100 lei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul A.C.
La termenul de azi, 19 octombrie 2011, Curtea, în baza art. 302 alin. (1) raportat la art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a combinat cu art. 417 C. proc. pen., a pus în discuția părților admisibilitatea recursului declarat de contestator.
Examinând recursul declarat de contestator, în conformitate cu dispozițiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că acesta este inadmisibil.
În conformitate cu dispozițiile art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive, fiind arătate expres și limitativ hotărârile care sunt supuse recursului.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 3851 alin. (1) lit. c) și lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs numai sentințele pronunțate, ca instanțe de fond de curțile de apel și deciziile pronunțate, ca instanțe de apel de tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel.
Printre acestea nu sunt prevăzute și deciziile pronunțate, ca instanță de recurs, de către Curțile de apel, cum este cea atacată în cazul de fată.
Totodată, art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii.
Așadar, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
În prezenta cauză, Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată cu recursul declarat de către contestatorul A.C. împotriva deciziei penale nr. 879 din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția II-a penală.
Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Așa fiind, excepția inadmisibilității recursului pusă în discuția părților din oficiu de către instanță, este întemeiată.
În consecință, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestator.
În temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A.C. împotriva deciziei penale nr. 879 din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția II-a penală.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A.C. împotriva deciziei penale nr. 879 din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția II-a penală.
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 octombrie 2011.