Maintenance of preventive detention for fraud with particularly serious consequences based on danger to public order

Asupra recursului de față

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 23 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, investită cu soluționarea apelurilor declarate de inculpații C.M. și P.I. împotriva sentinței penale nr. 357 din data de 19 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a II a penală, a dispus, în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.

S-a reținut, în esență, că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Astfel, s-a reținut că sunt întrunite cumulativ condițiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cercetată, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul pentru ordinea publică rezultă din modul de operare și în condiții de agravare, faptele pentru care este judecat prezentând un sporit grad de pericol social concret.

Împotriva încheierii sus-menționate, a declarat recurs inculpatul.

Recursul inculpatului nu este fondat.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin, așa cum a reținut în mod corect prima instanță, astfel că se impune în continuare privarea de libertate.

Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislațiilor europene, menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege. Astfel, pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptei de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, modalitatea de comitere a acesteia, lăsarea acestuia în libertate ar putea crea riscul ca acesta să repete asemenea fapte, menținerea măsurii preventive impunându-se pentru buna desfășurare a procesului penal.

Așa fiind, temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se revocarea măsurii preventive, iar condamnarea inculpatului în primă instanță, la o pedeapsă de 6 ani închisoare, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea sa, oferă indicii cu privire la vinovăția acestuia și constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.

Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat C.M. împotriva încheierii din 23 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 4981/2/2011 (2030/2011), să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.M. împotriva încheierii din 23 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 4981/2/2011 (2030/2011).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 octombrie 2011.