Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3007/2011 AI generated

Continued preventive detention for recidivist drug trafficking: persistence of danger to public order under Article 148(f) CPP

Case Number Decizia nr. 3007/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals of six defendants, upholding the Court of Appeal’s decision to maintain their preventive detention. The dispute concerned the legality and necessity of continued pre-trial detention for individuals indicted for illicit drug trafficking and possession, where the defense argued that the initial grounds for arrest had ceased to exist and that the lower court’s reasoning was insufficiently individualized. The Court ruled that the detention remained lawful under Article 143 of the Code of Criminal Procedure, citing strong evidentiary proof from wiretaps and controlled purchases, and deemed it necessary under Article 148(f) due to the severity of the offenses, the recidivism status of the majority of defendants, and the resulting danger to public order, further supported by the existing first-instance conviction to custodial sentences.

Legislator headnote

AI generated

art. 143 alin. (3) C. proc. pen, art. 681 C. proc. pen, art. 148 lit. f) C. proc. pen, art. 3856 alin. (3) C. proc. pen, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 37 lit. a) C. pen; Continued preventive detention for recidivist drug trafficking: persistence of danger to public order under Article 148(f) CPP: The dispute concerned the legality and necessity of continued pre-trial detention for individuals indicted for illicit drug trafficking and possession, where the defense argued that the initial grounds for arrest had ceased to exist and that the lower court’s reasoning was insufficiently individualized. The Court ruled that the detention remained lawful under Article 143 of the Code of Criminal Procedure, citing strong evidentiary proof from wiretaps and controlled purchases, and deemed it necessary under Article 148(f) due to the severity of the offenses, the recidivism status of the majority of defendants, and the resulting danger to public order, further supported by the existing first-instance conviction to custodial sentences.

Keywords

AI generated
preventive detention drug trafficking sentencing criminal recidivism code of criminal procedure grounds for cassation public order grounds

Cited Legislation

AI generated
art. 143 alin. (3) C. proc. pen
art. 681 C. proc. pen
cu referire la art. 681 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată.
art. 148 lit. f) C. proc. pen
de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
art. 3856 alin. (3) C. proc. pen
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856 alin.
art. 41 alin. (2) C. pen
143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
art. 37 lit. a) C. pen
și art. 37 lit. a) C. pen.;
art. 5 din Legea nr. 143/2000
de art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.
art. 33 lit. a) C. pen
pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Main ground for the verdict, explicitly cited in the final operative order to dismiss the appeals as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului penal de față:

Analizând actele și lucrările din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 22 august 2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a dispus în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea stării de arest preventiv a inculpaților S.G., S.C., C.A.C., A.S., C.I., H.I., M.S.F., M.F.

S-au respins ca nefondate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că măsura arestării preventive a inculpaților este temeinică și legală, iar temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, subzistă și justifică în continuare privarea de libertate a acestora, cu atât mai mult cu cât, în cauză, a intervenit o hotărâre de condamnare, la pronunțarea căreia au fost avute în vedere probele administrate în cauză până în prezent, din care rezultă că există indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. (3) C. proc. pen. cu referire la art. 681 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată.

De asemenea, Curtea apreciază că, în cauză, sunt incidente disp. art. 148 lit. f) C. proc. pen., sens în care se reține că pedeapsa pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților este mai mare de 4 ani și că există date și indicii că, fiind judecați în stare de libertate, prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, raportat la natura infracțiunilor, la modalitatea de săvârșire, și în scopul obținerii unor venituri ilicite.

Nu în ultimul rând, instanța apreciază că, în vederea bunei desfășurări a procesului penal, se impune judecarea inculpaților în stare de arest preventiv, subzistând temeiurile avute în vedere la momentul luării acestei măsuri, cu atât mai mult cu cât nu au intervenit temeiuri noi care să justifice luarea unei alte măsuri restrictive de liberate sau revocarea măsurii privative de libertate.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpații S.C., C.A.C., A.S., C.I., M.S.F. și M.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod greșit Curtea de Apel București a menținut starea de arest, cât timp în cauză nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și nu există alte date care să justifice în continuare privarea de libertate.

Se arată, de asemenea, că încheierea instanței de fond este nemotivată, cuprinde doar aspecte de generalitate fără a analiza situația fiecărui inculpat în parte.

Criticile aduse nu sunt fondate.

Analizând legalitatea și temeinicia încheierii recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, reține Înalta Cute că recursurile declarate în cauză nu sunt fondate, urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează.

Soluția dispusă de instanța de fond este legală și temeinică, în mod corect apreciind că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat și fac necesară în continuarea privarea de libertate a inculpaților.

Din lucrările dosarului rezultă că în perioada octombrie 2010 – noiembrie 2010 au fost realizate mai multe cumpărări autorizate de droguri de risc și de mare risc de la inculpați, aceștia fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

1. S.G., zis „G.”, pentru comiterea infracțiunilor de:

- trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată și în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.;

- deținere fără drept de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu, în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 4 alin. (1) și (2)din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;

- punere la dispoziție cu știință a locuinței pentru consumul ilicit de droguri de mare risc în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

2. S.C., pentru comiterea infracțiunilor de:

- trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.;

- punere la dispoziție cu știință a locuinței pentru consumul ilicit de droguri de mare risc în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 5 din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

3. C.A.C., zis „C.”, pentru comiterea infracțiunii de - trafic ilicit de droguri de risc și de mare risc în formă continuată și în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.;

4. A.S., zisă „S.”, pentru comiterea infracțiunii de

- trafic ilicit de droguri risc și de mare risc în formă continuată și în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.;

5. H.I., zis „A.”, pentru comiterea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată și în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.;

6. M.S.F., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.

7. M.F., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- trafic ilicit de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000;

- deținere fără drept de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

8. C.I., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- trafic ilicit de droguri de mare risc în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;

- deținere de droguri de mare risc, în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a dispus trimiterea în judecată, în lipsă, a inculpatului D.S., pentru săvârșirea infracțiunii de:

- trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.;

- deținerea fără drept de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În urma analizei actelor și lucrărilor din dosar rezultă că în cauză subzistă condițiile prev. de art. 143 C. proc. pen., existând la dosar probe care justifică presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele penale reținute în sarcina lor, relevante în acest sens fiind procesele – verbale de transcriere a interceptărilor telefonice și în mediul ambiental, rapoartele de constatare tehnico – științifică, declarațiile martorilor sub acoperire și ale investigatorilor sub acoperire, toate coroborate cu declarațiile inculpaților.

Și condițiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt îndeplinite cumulativ în cauză, atât sub aspectul pedepsei prevăzute de lege, cât și sub cuantumul pericolului pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică, lăsarea în libertate a inculpaților, pericol analizat în raport de natura și gravitatea faptelor comise modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, constând în multitudinea actelor materiale comise, perioada relativ mare de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională, toate aceste împrejurări impunând în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Înalta Curte reține, de asemenea, că inculpații au fost condamnați în primă instanță la pedepse consistente cu executare în regim de detenție, prin sentința penală nr. 575 din 1 iulie 2011 a Tribunalului București, hotărâre care, deși nu este definitivă dă un caracter de legitimitate, măsurii preventive în a cărei executare se află inculpații fiind respectate în acest sens atât dispozițiile legii naționale cât și cele ale Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Față de stadiul procesual al cauzei care în prezent se află pe rolul Curții de Apel București pentru soluționarea apelurilor declarate de inculpați, precum și față de toate considerentele ce preced, Înalta Curte apreciază că luarea față de inculpați a unei alte măsuri preventive nu este oportună în acest moment procesual.

Susținerile apărării în sensul că încheierea recurată nu este motivată, nu sunt întemeiate, Curtea de Apel București arătând care sunt motivele pentru care se impune a fi menținută măsura arestării preventive.

Este adevărat că instanța de apel nu a analizat situația fiecărui inculpat în parte, însă, față de împrejurarea că inculpații au în general o situație similară, acest aspect nu poate atrage nelegalitatea soluției pronunțate.

Față de considerentele arătate Înalta Curte, urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondate recursurile declarate de inculpați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.C., C.A.C., A.S., C.I., M.S.F. și M.F. împotriva încheierii din 22 august 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 35060/3/2011 (2796/2011).

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 septembrie 2011.