Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2853/2011 AI generated

Transfer of Slovenian proceedings quashed and remanded for mandatory admissibility review under Law 302/2004

Case Number Decizia nr. 2853/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the prosecutor’s appeal, quashed the lower court’s order (no. 242 PI of 20 July 2011 of the Timișoara Court of Appeal), and remanded the case for retrial by the same court. The dispute concerned a Slovenian regional court’s request for Romanian courts to take over the criminal proceedings against a Romanian citizen charged with two counts of minor bodily harm (Art. 122(1) Slovenian Criminal Code) committed in Slovenia on 27 December 2010; the lower court had rejected the transfer on the merits, reasoning that justice was better served at the place of the offense. The High Court held that the lower court violated the mandatory procedure under Art. 128(5) of Law no. 302/2004 by ruling on the merits of the transfer request without first determining its admissibility; only after an admissibility check may the merits be examined, so remand was required. The appeal on the merits was left unexamined, and the court ordered the 320 lei fee for the court-appointed counsel to be paid from the Ministry of Justice’s funds.

Legislator headnote

AI generated

art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, art. 3856 alin. (3) C. proc. pen, art. 128 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen; Transfer of Slovenian proceedings quashed and remanded for mandatory admissibility review under Law 302/2004: 242 PI of 20 July 2011 of the Timișoara Court of Appeal), and remanded the case for retrial by the same court. The dispute concerned a Slovenian regional court’s request for Romanian courts to take over the criminal proceedings against a Romanian citizen charged with two counts of minor bodily harm (Art. 122(1) Slovenian Criminal Code) committed in Slovenia on 27 December 2010; the lower court had rejected the transfer on the merits, reasoning that justice was better served at the place of the offense. The High Court held that the lower court violated the mandatory procedure under Art. 128(5) of Law no. 302/2004 by ruling on the merits of the transfer request without first determining its admissibility; only after an admissibility check may the merits be examined, so remand was required. The appeal on the merits was left unexamined, and the court ordered the 320 lei fee for the court-appointed counsel to be paid from the Ministry of Justice’s funds.

Keywords

AI generated
code of criminal procedure procedural review cassation review minor offense review on the merits detention for transfer

Cited Legislation

AI generated
art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
În temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare avansate de statul român rămân în sarcina acestuia.
art. 3856 alin. (3) C. proc. pen
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856 alin.
art. 128 alin. (5) din Legea nr. 302/2004
Potrivit dispozițiilor art. 128 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 republicată, odată investită cu o cerere de preluare a judecății, curtea de apel competentă dispune prin încheiere motivată asupra admisibilității cererii.
art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen
Legal basis for admitting the appeal and sending the case back for retrial.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen.

Legal basis for admitting the appeal and sending the case back for retrial.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 242/PI din 20 iulie 2011, Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 128 alin. (2) și (5) din Legea nr. 302/2004 a respins ca nefondată cererea formulată de TRIBUNALUL REGIONAL MARIBOR, Slovenia, privind preluarea de către instanțele române a judecății cauzei penale privind pe făptuitorul V.M.

În temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare avansate de statul român rămân în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nr. 4146/II/2/2011 din 08 iunie 2011, înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 775/59/2011 din 10 iunie 2011, s-a solicitat admiterea cererii formulate de TRIBUNALUL REGIONAL MARIBOR, Slovenia, privind preluarea de către instanțele române a judecății cauzei penale privind pe făptuitorul V.M.

În motivarea propunerii, se arată că judecătorul de la judecătoria de circumscripție a propus să fie cedat României dosarul nr. II K6078/2010 deschis împotriva numitului V.M., urmărit penal și trimis în judecată de către Parchetul Regional de Stat din Maribor pentru două infracțiuni de provocare a leziunilor corporale ușoare, prevăzute de art. 122 alin. (1) din Codul penal sloven, constând în aceea că, în data de 27 decembrie 2010, ora 20:40, l-a lovit cu pumnul în față pe partea vătămată M.N. și la ora 22:50 l-a lovit în cap cu o sticlă pe partea vătămată I.G., cu ocazia cercetării la fața locului găsindu-se și prelevându-se urme și fiind ridicată cămașa făptuitorului pe care acesta o purta în momentul săvârșirii infracțiunii și care poartă urme de sânge.

Au fost atașate denunțul penal, procesul-verbal de cercetare la fața locului, raportul cu constatările tehnico-criminalistice după examinarea locului infracțiunii, hotărârea de reținere, declarația învinuitului și decizia de cedare a dosarului către autoritățile judiciare române.

În urma analizei actelor și lucrărilor dosarului, reține prima instanță că judecarea unei cauze penale se desfășoară în condiții mai bune la locul săvârșirii faptelor reținute, în acel loc pot fi culese și administrate cel mai ușor probele. De asemenea, se apreciază că doar la locul săvârșirii faptei este posibilă efectuarea de către instanță a unor eventuale cercetări la fața locului sau reconstituiri, toate aceste considerente conducând la concluzia că interesul justiției este mai bine servit prin soluționarea cauzei penale de către autoritățile judiciare competente de la locul săvârșirii faptei.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând că în mod greșit instanța de fond a respins propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara privind preluarea de către instanțele române a judecății cauzei privind pe inculpatul V.M. pe fond, fără a se pronunța cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate conform dispozițiilor imperative prevăzute de Legea nr. 302/2004.

De asemenea, sentința instanței de fond este criticată și pentru netemeinicie față de modul eronat în care a apreciat instanța de fond că interesul justiției este mai bine servit prin soluționarea cauzei de către autoritatea judiciară de la locul comiterii faptei, făcând abstracție de faptul că inculpatul este cetățean român, cu domiciliul pe raza Curții de Apel Timișoara, a fost audiat de organele de urmărire penală din Slovenia și a recunoscut faptele reținute în sarcina sa.

Critica adusă este fondată.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte reține că recursul declarat de parchet este întemeiat, urmând a fi admis ca atare pentru considerentele ce urmează.

Potrivit dispozițiilor art. 128 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 republicată, odată investită cu o cerere de preluare a judecății, curtea de apel competentă dispune prin încheiere motivată asupra admisibilității cererii.

Potrivit dispozițiilor art. 128 alin. (5) din aceeași lege, în cazul în care cererea a fost considerată admisibilă, judecata continuă, potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că în cadrul transferului de proceduri în materie penală, instanța de judecată trebuie să decidă într-o primă fază asupra admisibilității cererii, pronunțând în acest sens o încheiere motivată.

În cadrul acestei etape, curtea de apel investită cu soluționarea cauzei, se pronunță asupra admisibilității cererii, ocazie cu care urmează a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru preluarea procedurii penale.

Revenind la cauza dedusă judecății, reține Înalta Curte, că prima instanță nu a respectat aceste dispoziții legale imperative, pronunțând în acest sens o soluție nelegală.

Curtea de Apel Timișoara, procedând la soluționarea cauzei, a analizat cauza pe fond fără a se pronunța asupra condițiilor de admisibilitate, etapă obligatorie, așa cum rezultă din economia dispozițiilor legale sus-menționate.

Ulterior, numai după verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Curtea de Apel Timișoara avea să se pronunțe pe fondul cererii de preluare a procedurii penale.

Pentru a fi analizată admisibilitatea cererii cu care a fost investită, Înalta Curte consideră că singura soluție care se impune este aceea a trimiterii cauzei spre rejudecare, pentru ca instanța de fond să urmeze procedura obligatorie prevăzută de art. 128 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Față de soluția ce urmează a fi dispusă în cauză, Înalta Curte nu se va pronunța și cu privire la celălalt motiv de recurs invocat de parchet, aspectele referitoare la temeinicia cererii formulată de autoritățile judiciare din Slovenia, urmând a fi analizate numai după verificarea condițiilor de admisibilitate.

Față de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., să admită recursul parchetului, va casa încheierea recurată și va trimite dosarul la prima instanță spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Casează încheierea penală nr. 242 PI din 20 iulie 2011 a Curții de Apel Timișoara și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu al intimatului V.M., în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 august 2011.