Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2497/2011 AI generated

Stand of a parent to appeal a criminal conviction and sufficiency of evidence for attempted aggravated murder

Case Number Decizia nr. 2497/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as unfounded and the mother's appeal as inadmissible, thereby upholding the conviction and the 8-year imprisonment sentence imposed on the defendant for attempted aggravated murder. The dispute concerned whether the defendant, a nightclub security guard, attacked the victim with a knife during a drunken altercation after the victim fled in a car, with the defendant challenging his guilt and the severity of the penalty while the victim's mother appealed without legal standing. The court found that witness testimony and medical reports confirmed the defendant's identity and actions, rejecting his defense, and determined that the 8-year sentence was appropriate under Article 72 of the Penal Code, considering the grave consequences including the loss of the victim's spleen and the defendant's evasive conduct; consequently, the court ordered the defendant to pay 400 lei in judicial costs and the mother to pay 200 lei.

Legislator headnote

AI generated

art. 20 C. pen, art. 175 lit. i) C. pen, art. 118 lit. b) C. pen, art. 362 C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Stand of a parent to appeal a criminal conviction and sufficiency of evidence for attempted aggravated murder: De asemenea, în cauză a declarat recurs inculpatul, prin intermediul apărătorului ales, aducând critici prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 18 și 14 C. proc. pen. și solicitând, în esență, achitarea întrucât nu inculpatul este cel care a lovit partea vătămată, iar, în subsidiar, reducerea cuantumului pedepsei având în raport circumstanțele sale personale.

Keywords

AI generated
attempted murder criminal sentence testimony of victim standing to appeal medical evidence e-justice

Cited Legislation

AI generated
art. 20 C. pen
204 din 14 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Giurgiu s-a dispus în baza art. 20 C. pen.
art. 175 lit. i) C. pen
174, art. 175 lit. i) C. pen.
art. 118 lit. b) C. pen
În baza art. 118 lit. b) C. pen.
art. 362 C. proc. pen
la art. 362 C. proc. pen.
art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen
Ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de C.M.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
pe care, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., o va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
art. 69 C. proc. pen
63 și art. 69 C. proc. pen., pe baza căruia a stabilit fără echivoc împrejurările comiterii faptei – constând în aceea că, la data de 14 octombrie 2007, pe fondul unui conflict în discotecă, inculpatul C.I.G.
art. 72 C. pen
Sub aspectul individualizării pedepsei, Înalta Curte apreciază că prima instanță a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin sentința penală nr. 204 din 14 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Giurgiu s-a dispus în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. condamnarea inculpatului C.I.G. la o pedeapsă de 8 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea prevederilor art. 71, art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

S-a luat act că reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu nu a înțeles să se sesizeze cu privire la extinderea urmăririi penale privind pe numitul D.A. în calitate de instigator.

A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată V.E.M., dispunându-se obligarea inculpatului la plata sumei de 6000 euro, în echivalent în lei, reprezentând daune materiale și 30.000 Euro daune morale.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul Universitar de Urgență București suma de 12.714, 7 lei cheltuieli de spitalizare, cu dobânzile legale până la achitarea integrală a sumei.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat în folosul statului un cuțit corp delict.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În data de 13 decembrie 2007, partea vătămată V.G.M., împreună cu un grup de tineri din orașul Buftea, s-a deplasat în localitatea Palanca, județul Ilfov, pentru a petrece seara la discoteca „Cool”. În jurul orelor 3.00, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în curtea discotecii a avut loc o busculadă între acest grup de tineri și câțiva oameni de ordine, între care inculpatul C.I.G. În timpul incidentului, partea vătămată, încercând să se îndepărteze, s-a urcat la volanul autoturismului „Dacia break” cu care venise, însă a fost urmărit de inculpat, care a încercat să deschidă portiera. Inculpatul a lovit cu mânerul unui cuțit în geam, spărgându-l, apoi, după ce a deschis portiera prin interior, a tras-o afară pe partea vătămată și i-a aplicat două lovituri cu cuțitul în abdomen.

Actele medico-legale au stabilit că viața victimei a fost salvată doar datorită intervenției prompte și calificate a medicilor, care au tratat-o pe parcursul perioadei de spitalizare, dar victima a rămas cu o infirmitate permanentă, prin pierderea splinei.

B. Inculpatul a declarat apelul de față împotriva sentinței, prin avocat ales, susținând, în principal, că nu a lovit partea vătămată, iar în subsidiar a solicitat redozarea pedepsei. Sub aspectul laturii civile, a arătat că este exagerat de mare cuantumul daunelor morale la care a fost obligat.

Partea civilă V.G.M. a declarat, de asemenea, apel împotriva sentinței, solicitând trimiterea cauzei la parchet în vederea efectuării de cercetări cu privire la numitul D.A., patronul discotecii din localitatea Palanca, acesta fiind cel care i-a instigat pe bodyguarzi să lovească și a determinat astfel comiterea infracțiunii.

Prin decizia penală nr. 279/A din 21 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul C.I.G. și partea vătămată V.G.M. împotriva sentinței penale nr. 204 din 14 iunie 2010 a Tribunalului Giurgiu.

C. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs numita C.M., fără a-l motiva în scris sau oral.

De asemenea, în cauză a declarat recurs inculpatul, prin intermediul apărătorului ales, aducând critici prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 18 și 14 C. proc. pen. și solicitând, în esență, achitarea întrucât nu inculpatul este cel care a lovit partea vătămată, iar, în subsidiar, reducerea cuantumului pedepsei având în raport circumstanțele sale personale.

Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 18 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

I. Recursul declarat în cauză de numita C.M. este inadmisibil.

Aceasta întrucât, pe de o parte, deși este mama inculpatului, nu are calitatea de a declara recurs pentru inculpat, nefăcând parte dintre persoanele care pot face recurs, în conformitate cu prevederile art. 385/2 rap. la art. 362 C. proc. pen. Singurul caz în care, ca mamă a inculpatului, ar fi putut exercita calea de atac în numele acestuia, era în situația în care avea calitatea de reprezentant legal al acestuia, dar cum inculpatul era major la data săvârșirii faptei, nu ne aflăm în această ipoteză.

Ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de C.M. pe care, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., o va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

II. Recursul inculpatului C.I.G., ce vizează achitarea acestuia întrucât nu este autorul faptei și, în subsidiar, reducerea pedepsei, este nefondat.

1. Sub primul aspect, Înalta Curte constată că atât instanța de fond cât și cea de apel au făcut o corectă examinare a materialului probator administrat în cauză (declarațiile martorilor V.I.G., A.D., L.G.C., C.S.B. și T.I., coroborate cu declarațiile părții vătămate și actele medico-legale), în conformitate cu dispozițiile art. 62, art. 63 și art. 69 C. proc. pen., pe baza căruia a stabilit fără echivoc împrejurările comiterii faptei – constând în aceea că, la data de 14 octombrie 2007, pe fondul unui conflict în discotecă, inculpatul C.I.G. a urmărit partea vătămată V.G.M. ce se urcase într-un autoturism marca Dacia Break, pe scaunul de la volan, a lovit în geam cu mânerul unui cuțit pe care îl avea în mână, spărgându-l, apoi, după ce a deschis portiera prin interior, a tras afară partea vătămată și i-a aplicat două lovituri cu cuțitul în abdomen, după are a aruncat cuțitul corp delict peste gardul unui cimitir din apropiere -, încadrarea juridică dată acesteia – tentativă la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. - și vinovăția inculpatului. Cum simpla susținere a inculpatului în sensul că nu a aplicat lovituri victimei, el neieșind din discotecă, nu este de natură să probeze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăție expuse mai sus (martorii V.I.G., A.D., L.G.C., C.S.B. și T.I. au declarat atât la urmărirea penală cât și în instanță că l-au văzut pe inculpat când a înjunghiat pe partea vătămată în abdomen și, deși nu-l cunoșteau, l-au identificat cu ocazia prezentării pentru recunoaștere de pe planșa fotografică, ca fiind autorul infracțiunii), Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul acestuia.

2. Sub aspectul individualizării pedepsei, Înalta Curte apreciază că prima instanță a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținând cont atât de împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, astfel cum au fost expuse mai sus, de urmările produse (leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 30-40 zile de îngrijiri medicale, au pus în pericol viața părții vătămate și constituie infirmitate fizică), de gradul de pericol social ridicat al faptei săvârșite de inculpat, dar și de circumstanțele personale ale acestuia – necunoscut cu antecedente penale, s-a sustras urmăririi penale, fiind dat în urmărire internațională. Prin raportare la condițiile generale de individualizare a răspunderii penale reglementate de dispozițiile art. 72 C. pen., Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată, de 8 ani închisoare, a fost just dimensionată și este aptă să răspundă scopului pedepsei prev. de art. 52 C. pen.

În raport de cele arătate, Înalta Curte apreciază critica formulată de inculpatul C.I.G. privind greșita individualizare a pedepsei, ca neîntemeiată, deoarece în cauză au fost evaluate în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară, iar pedeapsa privativă de libertate, în cuantum de 8 ani închisoare, asigură realizarea funcțiilor educativă și de exemplaritate, dând posibilitatea reintegrării sociale viitoare a acestuia.

Ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, constatând, pe de o parte, că acesta a comis cu vinovăție fapta reținută în sarcina sa, iar, pe de altă parte, că pedeapsa aplicată este bine dozată și nu se justifică modificarea acesteia, întrucât, prin cuantumul și modalitatea de executare, este aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni dar și o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.

Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de C.M. împotriva deciziei penale nr. 279/A din 21 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I.G. împotriva aceleiași decizii penale.

Obligă recurenta C.M. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat C.I.G. la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2011.