Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 189/2011 AI generated

Recourse against appellate civil modification barred by failure to appeal underlying criminal judgment

Case Number Decizia nr. 189/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the injured party's appeal as inadmissible, leaving in force the Court of Appeal's decision which had previously increased moral damages to 80,000 lei while maintaining the original sentence of four years' imprisonment with suspended execution under probation for attempted qualified homicide. The dispute arose from the victim's challenge to the final judgment on the grounds that the penalty was insufficiently individualized for reeducation, despite the fact that the victim had not filed an appeal against the initial first-instance judgment, which had imposed a 4-year suspended sentence and 8,000 lei in civil damages. The court's ruling was based on the procedural doctrine in Article 385(4) of the Code of Criminal Procedure, which prohibits appeals against sentences where the interested parties did not utilize the initial appeal remedy, and Article 385(2), which restricts recourse to only those modifications made during the appeal phase, rendering the victim's un-motivated and procedurally barred recourse inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 20 C. pen, art. 76 lit. a) C. pen, art. 71 C. pen, art. 71 alin. (5) C. pen, art. 359 C. proc. pen, art. 861 C. pen; Recourse against appellate civil modification barred by failure to appeal underlying criminal judgment: În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat interdicția privind exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe durata termenului de încercare.

Keywords

AI generated
criminal sentence civil judgment moral damages grounds for cassation dismissal during probation modification of sentence

Cited Legislation

AI generated
art. 20 C. pen
art. 76 lit. a) C. pen
74 și art. 76 lit. a) C. pen., fapta din 8 septembrie 2009 la pedeapsa de 4 ani închisoare.
art. 71 C. pen
În baza art. 71 C. pen., a interzis drepturile prevăzute de art.
art. 71 alin. (5) C. pen
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat interdicția privind exercițiul drepturilor prevăzute de art.
art. 359 C. proc. pen
În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra disp.
art. 861 C. pen
art. 861 C. pen., referitoare la suspendarea sub supraveghere a pedepsei.
art. 3851 alin. (4) C. proc. pen
Potrivit dispozițiilor art. 3851 alin. (4) C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art.
art. 362 C. proc. pen
pen., nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362 C. proc. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 68 din 24 februarie 2010, Tribunalul Prahova, secția penală, a condamnat pe inculpatul V.A.C. pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 – 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. a) C. pen., fapta din 8 septembrie 2009 la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) teza a II-a rap. la art. 175 alin. (1) teza finală, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege pe timp de 2 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 71 C. pen., a interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege pe perioada executării pedepsei.

Conform art. 86/1 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 86/2 C. pen., termenul de încercare format din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanță de 4 ani, va fi de 8 ani.

În temeiul art. 86/3 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova, desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat interdicția privind exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe durata termenului de încercare.

În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 86/4 C. pen., privind posibilitatea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de încercare, al neîndeplinirii obligațiilor civile din sentință pe parcursul aceluiași termen sau al neîndeplinirii cu rea - credință a măsurilor de supraveghere dispuse de instanță.

A fost obligat inculpatul la 8.000 lei daune morale către partea vătămată M.L.A.

A respins restul pretențiilor părții vătămate, privind acordarea despăgubirilor civile, ca neîntemeiate.

A fost obligat inculpatul la 1.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă M.L.A., reprezentând contravaloarea onorariu avocat.

A luat act că Spitalul Județean Ploiești nu se constituie parte civilă în prezenta cauză.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, atât în latura penală cât și în latura civilă.

Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauzei cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 43 din 17 mai 2010, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, privind pe inculpatul V.A.C. împotriva sentinței penale nr. 68 din 18 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția penală, pe care a desființat-o în parte, în latură civilă în sensul că a majorat daunele morale la care inculpatul a fost obligat către partea vătămată M.L.A., la 80.000 lei, luând act că inculpatul este de acord cu plata acestei sume.

A menținut restul dispozițiilor hotărârii.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare contestatorul parte vătămată M.L.A., solicitând admiterea contestației și desființarea deciziei atacate.

A susținut contestatorul, în cererea depusă la dosar, că motivele pentru care a formulat contestația în anulare se referă la greșita individualizare a sancțiunii ce a fost aplicată inculpatului, întrucât pedeapsa nu este în măsură să atingă scopul reeducării acestuia.

La termenul de judecată din data de 25 octombrie 2010, contestatorul parte vătămată M.L.A. a solicitat să se ia act că cererea formulată este o cerere de recurs împotriva deciziei penale nr. 43 din 17 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Prin încheierea din 25 octombrie 23010, pronunțată în dosarul nr. 5749,1/105/2009, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a luat act de declarația părții vătămate M.L.A., în sensul că cererea formulată este o cerere de recurs împotriva deciziei penale nr. 43 din 17 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

A scos cauza de pe rol și a dispus înaintarea acesteia la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, spre competentă soluționare a recursului.

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a format dosarul nr. 5749,1/105/2009, având ca obiect recursul declarat de partea vătămată M.L.A. împotriva deciziei penale nr. 43 din 17 mai 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Se constată că recursul declarat de partea vătămată nu a fost motivat de către aceasta.

Recursul este inadmisibil și urmează a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:

Examinându-se actele și lucrările dosarului se constată că sentința penală nr. 68 din 18 februarie 2010 a Tribunalului Prahova, secția penală, a fost atacată cu apel numai de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, privind pe inculpatul V.A.C.

S-a susținut că în mod greșit prima instanță a reținut circumstanța atenuantă în favoarea inculpatului, iar pe de altă parte a făcut o greșită individualizare a pedepsei prin aplicarea disp. art. 861 C. pen., referitoare la suspendarea sub supraveghere a pedepsei.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei s-a apreciat că inculpatul trebuia obligat atât la daune morale cât și la daune materiale, reprezentând despăgubiri civile către partea civilă M.L.A.

În final, s-a solicitat admiterea apelului declarat de parchet, desființarea în parte a sentinței și pronunțarea unei hotărâri în sensul celor arătate în motivele de apel.

Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 43 din 17 mai 2010 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, privind pe inculpatul V.A.C. împotriva sentinței penale nr. 68 din 18 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția penală, pe care a desființat-o în parte în latură civilă în sensul că a majorat daunele morale la care inculpatul a fost obligat către partea vătămată M.L.A., la 80.000 lei, luând act că inculpatul este de acord cu plata acestei sume. A menținut restul dispozițiilor hotărârii.

Potrivit dispozițiilor art. 3851 alin. (4) C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362 C. proc. pen. nu au folosit calea apelului.

În teza a doua a aceluiași articol se prevede că persoanele prevăzute în art. 362 C. proc. pen., pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare.

În speța de față, se constată că în faza procesuală a apelului a fost desființată în parte sentința pronunțată de Tribunalul Prahova, pe latură civilă, în sensul că au fost majorate clauzele morale la care inculpatul a fost obligat către partea vătămată M.L.A. la 80.000 lei, luându-se act că inculpatul este de acord cu plata acestei sume.

Cum partea vătămată M.L.A. nu a declarat apel împotriva sentinței penale nr. 68 din 18 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția penală, și nu a motivat recursul ce formează obiectul prezentului dosar, Înalta Curte va respinge recursul declarat de partea vătămată, ca inadmisibil.

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenta parte vătămată va fi obligată la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat V.A.C., în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D EC I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea vătămată M.L.A. împotriva deciziei penale nr. 43 din 17 mai 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta parte vătămată la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat V.A.C., în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2011.