Non-exclusive license enforcement and performance data disclosure obligations in collective copyright management

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 21 decembrie 2000, reclamantul, C.R.E.D.I.D.A.M., a chemat în judecată pe pârâta SC D.T.V.R.P. Focșani, prin precizările din 31 ianuarie 2001, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună:

1. obligarea pârâtei către C.R.E.D.I.D.A.M. la plata remunerației unice, reprezentând drepturile artiștilor interpreți sau executanți, în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, privind dreptul de autor și drepturile conexe și a pct. 3 din Anexa nr. 1 a H.G. nr. 71/2000, pentru aprobarea metodologiilor privind utilizările prestațiilor artistice muzicale fixate pe fonograme și a tabelelor cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme, începând cu 1 ianuarie 2000 și până la soluționarea litigiului;

2. reactualizarea sumei în funcție de indicele de inflație și dobânda practicată de B.C.R. la depozitele în lei pe 12 luni, pentru persoanele juridice.

3. obligarea pârâtei de a obține din partea C.R.E.D.I.D.A.M. autorizația sub formă de licență neexclusivă prevăzută de art. 130 alin. (1) lit. a) Legea nr. 8/1996, privind dreptul de autor și drepturile conexe și de pct. 1 din „anexa nr. 1 a H.G. nr. 71/2000”;

4. obligarea pârâtei să pună la dispoziția C.R.E.D.I.D.A.M. lista cuprinzând toate prestațiile transmise în emisiuni sau înregistrate pentru nevoile propriilor emisiuni, începând cu 1 ianuarie 2000, conform dispozițiilor prevăzute de pct. nr. 7 din anexa nr. 1 a H.G. nr. 71/2000.

5. obligarea pârâtei să publice în mijloacele de comunicare în masă, pe cheltuiala ei hotărârea instanței de judecă;

6. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Vrancea, prin sentința civilă nr. 24 din 15 februarie 2001, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

În pronunțarea acestei hotărâri, s-a reținut că pârâta a achitat reclamantei, ulterior introducerii acțiunii, cu ordinul de plată nr. 31 din 17 ianuarie 2001, suma de 6.029.152 lei, astfel că au fost menținute capetele de cerere 3, 4 și 6 din acțiune.

Instanța a reținut, ca neîntemeiate, cererile pentru obligarea pârâtei la obținerea autorizației sub formă de licență neexclusivă, conform art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, întrucât aceasta urmează să se facă prin acordul părților, în schimbul plății unei remunerații.

De asemenea, și comunicarea listei cuprinzând prestațiile transmise în emisiuni sau înregistrate, constituie obligații ce trebuiesc convenite de părți, în temeiul unor raporturi contractuale.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței menționate a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 41/A din 22 mai 2001, reținându-se că eliberarea licenței urmează a se face prin încheierea unui contract între părți și că, de altfel, în acest sens, reclamanta a și emis către pârâtă un proiect de contract.

În ce privește necomunicarea listei cu prestațiile contractuale, aceasta poate constitui contravenție sau infracțiune.

Prin recursul declarat împotriva acestei ultime hotărâri, întemeiat pe art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., reclamanta a susținut următoarele critici:

- instanța urma să oblige pârâta la semnarea contractului de licență neexclusivă, având în vedere că pârâta refuză semnarea autorizațiilor emise după achitarea remunerației în speță. Instanța a nesocotit dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, care sunt imperative și impun utilizatorilor obligația obținerii autorizațiilor sub forma de licență neexclusivă.

- greșit s-a respins și cererea de obligare a pârâtei la comunicarea listei prestațiilor muzicale transmise, întrucât legiuitorul, prin Legea nr. 8/1996, nu a impus calea contractuală, ci, prin art. 130 alin. (1) lit. i), s-a prevăzut dreptul de a solicita utilizatorilor comunicarea de informații, de documente indispensabile pentru determinarea cuantumului remunerațiilor.

- întrucât parte din pretenții s-au achitat după prima zi de înfățișare (1.088.479 lei) pârâta datora cheltuieli de judecată.

Prin notele scrise depuse și oral în ședința din 20 mai 2003, reclamanta a susținut excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei de către secția comercială a Curții Supreme de Justiție, cauza având natură civilă, fiind întemeiată pe Legea nr. 8/1996, privind drepturile de autor.

Curtea a respins excepția invocată, reținând calitatea de comerciant a uneia dintre părți (art. 56 C. com.) și faptul că litigiul nu are ca obiect dreptul de autor asupra operei, ci drepturile derivând din difuzarea, precum și emiterea unor acte, autorizații, liste de prestații legate de difuzare.

Verificând actele, lucrările dosarului, precum și prevederile Legii nr. 8/1996, se reține că recursul este nefondat, întrucât:

1. Cu privire la cererea reclamantei de obligare a pârâtei la obținerea autorizației sub formă de licență neexclusivă, în temeiul art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996.

Dispozițiile legale menționate prevăd: art. 130 alin. (1) organismele de gestiune colectivă au următoarele obligații:

a) să acorde utilizatorilor, prin contract, în schimbul unei remunerații, autorizații neexclusive de utilizare a operelor sau prestațiilor titularilor drepturilor sub formă de licență neexclusivă:

Rezultă, fără echivoc, din prevederile legale arătate, că obligația acordării autorizațiilor neexclusive sub forma licențelor revine tocmai reclamantei, ca organism de gestiune colectivă și se stabilește de către legiuitor și modalitatea de realizare, și anume, „prin contract”, deci, prin acordul de voință al părților, iar instanța nu ar putea interveni, pentru suplinirea voinței unei părți.

Rezultă că este fără temei și contrară legii, cererea reclamantei de obligare a pârâtei la obținerea autorizației, pârâta utilizatoare, având rolul, în procesul încheierii contractului, de a semna proiectul emis de reclamantă.

De altfel, în cursul soluționării litigiului, în dosarul din apel, s-a depus proiectul de contract întocmit de reclamantă.

Desigur că, în cazul nesemnării acestuia, deci, neobținerea autorizației, pârâta nu are dreptul de utilizare a operelor și suporta sancțiunile legale.

2. În ce privește obligarea pârâtei de a pune la dispoziție reclamantei lista prestațiilor muzicale transmise.

Această pretenție este întemeiată pe prevederile pct. 7 din anexa 1 la H.G. nr. 71/2000, numai că aceste prevederi se referă nu la lista prestațiilor muzicale transmise și de care reclamanta are nevoie pentru repartizarea sumelor încasate către cei în drept, ci de lista programelor retransmise, iar pârâta fiind o societate de prestații de retransmisie prin cablu, iar nu unitate de radiodifuziune și televiziune, preia programele de televiziune prin satelit și le retransmite, deci, nu transmite programe proprii.

3. Criticile privind neacordarea cheltuielilor de judecată sunt nefondate.

În primul rând, prin acțiune, reclamanta nu a determinat valoric pretențiile privind plata remunerațiilor drepturilor artiștilor interpreți sau executanți.

Pârâta a determinat și a efectuat plata remunerațiilor de 6.029.152 lei, înainte de prima zi de înfățișare 18 ianuarie 2001, cu O.P. nr. 31 din 17 ianuarie 2001.

Ca urmare, față de cele de mai sus, se reține că hotărârea atacată este temeinică și legală, astfel că recursul urmează să fie respins.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenta urmează să fie obligată la plata către intimată a sumei de 15.000.000 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de C.R.E.D.I.D.A.M. împotriva deciziei nr. 41/A din 22 mai 2001 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Obligă recurenta să plătească intimatei, SC D.T.V.R.P. SRL Focșani, suma de 15.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 23 iunie 2003.