Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1829/2011 AI generated

Pretrial detention for organized corruption: balancing gravity of offenses against short detention duration and personal circumstances

Case Number Decizia nr. 1829/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal, upholding the Court of Appeal’s decision to reject the motion for provisional release under judicial supervision, thereby maintaining the defendant's pre-trial detention. The defendant, arrested on February 9, 2011, challenged his continued detention for alleged continued bribery and membership in an organized criminal group, arguing that his lack of criminal record and family circumstances warranted release; the Court determined the appeal was unfounded, finding that the high social danger of the corruption and organized crime charges, the complex nature of the case, and the short duration of detention since February 2011 justified the deprivation of liberty despite favorable personal circumstances. The decision relied on the necessity of completing the preliminary investigation and the absence of a "reasonable time" violation under Article 5 of the European Convention on Human Rights, applying Articles 148(f) and 385(15) of the Code of Criminal Procedure alongside the Penal Code provisions regarding corruption and organized crime.

Legislator headnote

AI generated

art. 254 alin. (1) C. pen, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 33 lit. a) C. pen, art. 3856 alin. (3) C. proc. pen; Pretrial detention for organized corruption: balancing gravity of offenses against short detention duration and personal circumstances: The defendant, arrested on February 9, 2011, challenged his continued detention for alleged continued bribery and membership in an organized criminal group, arguing that his lack of criminal record and family circumstances warranted release; the Court determined the appeal was unfounded, finding that the high social danger of the corruption and organized crime charges, the complex nature of the case, and the short duration of detention since February 2011 justified the deprivation of liberty despite favorable personal circumstances. The decision relied on the necessity of completing the preliminary investigation and the absence of a "reasonable time" violation under Article 5 of the European Convention on Human Rights, applying Articles 148(f) and 385(15) of the Code of Criminal Procedure alongside the Penal Code provisions regarding corruption and organized crime.

Keywords

AI generated
pre-trial detention organized crime arrest warrant bribery code of criminal procedure provisional release

Cited Legislation

AI generated
art. 254 alin. (1) C. pen
Prima instanță a reținut că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000
6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.
art. 41 alin. (2) C. pen
78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003
și aderare la un grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art.
art. 33 lit. a) C. pen
39/2003 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
art. 3856 alin. (3) C. proc. pen
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează :
art. 148 lit. f) C. proc. pen
este cercetat în stare de arest preventiv dispusă la data de 9 februarie 2011, în baza dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată prevăzută de art.
art. 7 din Legea nr. 78/2000
6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 385^15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Main ground for dismissing the appeal as unfounded in the dispositive.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Procedural rule applied in the dispositive regarding the effects of the decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului penal de față ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin încheierea din 26 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.S.S.

Prima instanță a reținut că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și aderare la un grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. având în vedere natura infracțiunilor reținute a fi săvârșite de către inculpat (infracțiuni de corupție, constituire de grup organizat), gradul ridicat de pericol social al acestor infracțiuni, dat în primul rând de limitele de pedeapsă prevăzute pentru acestea, de calitatea inculpatului, modalitatea de săvârșire, perioada de timp pe durata căreia s-a desfășurat activitatea reținută în sarcina sa, apartenența sa la un grup infracțional organizat, constituit în vederea săvârșirii unor infracțiune de corupție, Curtea a apreciat că nu se impune lăsarea în libertate a acestuia.

Aspectele favorabile, ținând de persoana și familia inculpatului, nu pot fi avute în vedere în mod exclusiv, cu ignorarea circumstanțelor reținute mai sus.

Pe de altă parte, lăsarea în liberate a inculpatului în acest moment, nu se impune nici prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dezvoltată pe marginea art. 5 din Convenție, care impun statelor obligația de a lua în discuție, chiar din oficiu, a posibilității adoptării unor măsuri alternative față de inculpatul arestat (liberarea provizorie, obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara …), după trecerea unei anumite perioade de timp de la luarea măsurii arestării. Or, în speță, se observă că măsura arestării preventive a inculpatului s-a luat de puțin timp, neputându-se vorbi despre menținerea o perioadă de timp nejustificat de mare în stare de arest preventiv a acestuia.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.S.S., care a solicitat admiterea cererii și liberarea sa provizorie sub control judiciar întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest sens, nu va influența în niciun mod buna desfășurare a procesului penal, nu are antecedente penale, este arestat din 9 februarie 2011 și are în întreținere trei copii minori.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează :

Inculpatul C.S.S. este cercetat în stare de arest preventiv dispusă la data de 9 februarie 2011, în baza dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și aderare la un grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt s-a reținut că în perioada octombrie 2010 – ianuarie 2011, acționând în cadrul unui grup infracțional organizat, a consimțit să nu-și îndeplinească îndatoririle de serviciu, permițând intrarea ilegală a unor transporturi de țigări în țară, pentru a servi interesele grupului, respectiv obținerea de beneficii materiale și financiare și, de asemenea, a facilitat primirea mitei de către alți colegi, remițându-le personal partea cuvenită.

Inculpatul a primit, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat, sume de bani și alte foloase, direct sau indirect, pentru a nu îndeplini acte privitoare la îndatoririle de serviciu pe care le avea.

Prima instanță a constatat corect că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru admisibilitatea în principiu a cererii, însă aceasta este neîntemeiată.

În sarcina inculpatului se rețin infracțiuni cu un grad ridicat de pericol social (corupție și criminalitate organizată), presupus comise în împrejurări care le sporesc gravitatea, raportat la calitatea inculpatului, perioada de desfășurare a presupusei activități infracționale, numărul mare de persoane implicate, caracterul organizat al activității ilicite, forma continuată a infracțiunii de luare de mită.

Gravitatea faptelor presupus a fi comise justifică privarea de libertate a inculpatului o anumită perioadă de timp, având în vedere stadiul actual al procedurii, necesitatea finalizării urmăririi penale.

Așa cum a reținut și prima instanță, inculpatul este arestat de la data de 9 februarie 2011, dată în raport cu care nu se poate susține că s-a depășit termenul rezonabil al unei detenții preventive, raportat la complexitatea cauzei.

Lipsa antecedentelor penale, circumstanțele personale favorabile și situația familială a inculpatului nu pot fi avute în vedere singular, ci în contextul celorlalte aspecte arătate.

În consecință, în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S.S. împotriva încheierii din 26 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 3731/2/2011 (1553/2011).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 mai 2011.