Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1684/2011 AI generated

Aggravated homicide sentence individualization and rejection of mitigation for victim’s lack of provocation and defendant’s prior domestic violence

Case Number Decizia nr. 1684/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the criminal appeal, upholding the defendant's conviction and 25-year prison sentence for aggravated homicide, thereby keeping the lower courts' judgments in force. The defendant challenged the judicial individualization of the penalty, arguing that his admission of guilt warranted a sentence reduction below the statutory framework applied by the tribunal and the Court of Appeal. However, the Supreme Court rejected this argument, finding that the severity of the crime—characterized by 17 repeated knife strikes to vital areas of the spouse, following a history of domestic violence and aggressive conduct—precluded mitigation, as the defendant’s initial claims of self-defense were contradicted by medical evidence and witness testimony. The decision relied on Article 174 in conjunction with Article 175 lit. c) of the Penal Code for the offense classification and Article 3859 of the Code of Criminal Procedure for the appellate review, concluding that neither the real circumstances of the crime nor the defendant’s personal circumstances justified a reduction of the custodial sentence.

Legislator headnote

AI generated

art. 175 lit. c) C. pen, art. 71 C. pen, art. 350 C. proc. pen, art. 118 lit. b) C. pen, art. 174 C. pen, art. 3859 pct. 14 C. proc. pen; Aggravated homicide sentence individualization and rejection of mitigation for victim’s lack of provocation and defendant’s prior domestic violence: În raport de starea de fapt reținută, fundamentată pe baza probelor administrate, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului T.P. realizează elementele constitutive al infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 lit. c) C. pen.

Keywords

AI generated
aggravated case individualization of criminal sentence homicide domestic violence testimony of victim severity of penalty

Cited Legislation

AI generated
art. 175 lit. c) C. pen
174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen.
art. 71 C. pen
în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
art. 350 C. proc. pen
În baza art. 350 C. proc. pen.
art. 118 lit. b) C. pen
În baza art. 118 lit. b) C. pen.
art. 174 C. pen
realizează elementele constitutive al infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 C. pen.
art. 3859 pct. 14 C. proc. pen
invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
art. 3859 alin. (3) C. proc. pen
Înalta Curte de Casație și Justiție examinând recursul prin prisma criticilor formulate dar și din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Așa fiind, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T.P.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 195 din 19 noiembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 3663/113/2010 de Tribunalul Brăila s-a dispus în baza art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen. condamnarea inculpatului T.P. la pedeapsa de 25 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

I-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a reținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus perioada detenției provizorii de la 18 aprilie 2010 la zi.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a două cuțite aflate la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Brăila.

S-a luat act că moștenitorii victimei nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

A obligat inculpatul la plata sumei de 348 lei către Serviciul de Ambulanță Județean Brăila cu titlu de cheltuieli de spitalizare.

A obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Inculpatul T.P. și victima T.S. au fost căsătoriți 28 de ani, având doi copii majori. Începând cu anul 2007 între cei doi soți au început neînțelegerile generate de inculpat care o acuza pe soția sa că întreține relații extraconjugale cu fiul lor T.N. și cumnatul său M.S., fratele victimei.

În seara zilei de 5 aprilie 2010, victima a părăsit domiciliul conjugal, determinată de atitudinea agresivă a inculpatului, și a plecat la mama sa.

Fiind examinată medical la data de 6 aprilie 2010, s-a stabilit că victima prezenta leziuni vindecabile în 5-6 zile îngrijiri medicale.

În perioada 5 aprilie 2010 - 18 aprilie 2010, inculpatul a vizitat-o pe victimă la domiciliul mamei sale de 3 sau de 4 ori.

În data de 18 aprilie 2010, dimineața, martorul P.M. l-a transportat pe inculpat până în satul Spiru-Haret oprind în dreptul locuinței martorei P.T., după care inculpatul a intrat în curte.

Victima i-a cerut inculpatului să plece însă acesta, a lovit-o cu un cuțit, în mod repetat. Dat fiind faptul că acest cuțit s-a rupt, inculpatul a mai luat un alt cuțit aplicându-i victimei 17 lovituri.

Martora P.T., deși prezentă în locuință nu a putut întrerupe actele de violență exercitate de inculpat, întrucât acesta a îmbrâncit-o și a căzut.

Din actele medicale existente la dosarul cauzei rezultă că moartea victimei T.S. a fost violentă. Ea s-a datorat șocului traumatic și hemoragic consecutiv multiplelor plăgi înjunghiate toracice cu interesarea plămânilor, a cordului și a pachetului vascular drept al gâtului.

Loviturile care au determinat decesul victimei, respectiv plăgile înjunghiate, s-au produs prin lovire activă, repetată cu corpuri de tip tăietor-înțepător, atât din față cât și din spate.

Între leziunile toracice și deces există raport direct și imediat de cauzalitate, leziunile fiind direct mortale.

În raport de starea de fapt reținută, fundamentată pe baza probelor administrate, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului T.P. realizează elementele constitutive al infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 lit. c) C. pen.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul T.P. solicitând desființarea acesteia și în rejudecare reținerea, în favoarea sa a circumstanțelor judiciare atenuante cu consecința reducerii pedepsei.

Prin decizia penală nr. 11/A din 19 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. 3663/113/2010 s-a dispus respingerea apelului declarat de inculpat, ca fiind nefondat.

A fost menținută starea de arest și dedusă perioada detenției provizorii.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul T.P. invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

În susținerea recursului a invocat atitudinea sa procesuală în sensul recunoașterii faptei, împrejurare care poate fi valorificată în sensul reducerii cuantumului pedepsei.

Înalta Curte de Casație și Justiție examinând recursul prin prisma criticilor formulate dar și din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Din probele administrate în cursul procesului rezultă că inculpatul T.P. în data de 18 aprilie 2010, i-a aplicat soției sale, T.S., multiple lovituri cu cuțitul în mai multe zone ale corpului, producându-i multiple plăgi înjunghiate toracice cu interesarea plămânilor, a cordului și a pachetului vascular drept al gâtului (artera carotidă și vena jugulară) care au condus la decesul victimei aproape instantaneu.

Vinovăția inculpatului rezultă din depozițiile martorilor - martora P.T. a perceput în mod direct violențele exercitate de inculpat, a încercat să-l întrerupă, moment în care a fost îmbrâncită de către acesta - audiați în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești corelate cu procesul-verbal de cercetare la fața locului, cu actele medicale dar și cu declarațiile inculpatului.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei - singura critică invocată de inculpat - Înalta Curte apreciază că nu se justifică reducerea acesteia sub limita stabilită de instanța de fond.

Inculpatul a săvârșit o faptă de o periculozitate deosebită - aplicându-i victimei 17 lovituri de cuțit, după ce anterior exercitase alte acte de violență care au determinat părăsirea domiciliului conjugal - iar după consumarea acesteia a adoptat o atitudine parțial sinceră.

Astfel, în primele declarații a arătat că soția sa avea un cuțit în mână amenințându-l că-l va omorî dacă nu pleacă și în aceste împrejurări, cu mâna dreaptă i-a luat cuțitul și a lovit-o în zona spatelui iar apoi a pieptului.

Apărarea inculpatului nu este însă susținută de probele administrate, probe care înlătură existența unei stări de provocare din partea victimei, inculpatul acționând în mod deliberat, lovind victima în zone vitale și în mod repetat.

În atare condiții nici circumstanțele reale în care a fost comisă fapta și nici circumstanțele personale nu justifică o reducere a pedepsei.

Așa fiind, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T.P. împotriva deciziei penale nr. 11/A din 19 ianuarie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen. va deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 18 aprilie 2010 la zi.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.P. împotriva deciziei penale nr. 11/A din 19 ianuarie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 18 aprilie 2010 la zi.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 aprilie 2011.